30 septembrie 2024 · Inițiator: Dănuț GAVRILIUC

HCL 43/2024 Vereşti adoptată

Hotărâre privind modificarea Organigramei și a Statului de funcții ale aparatului de specialitate al primarului comunei Verești, județul Suceava

Denumire
Hotărârea nr. 43 din 2024 a Consiliului Local Vereşti
Emitent
Consiliul Local Vereşti
Număr
43 / 2024
Data
30 septembrie 2024
Inițiator
Dănuț GAVRILIUC
Localitate
Vereşti, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Comuna Verești modifică organigrama și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului, iar noul ansamblu administrativ este detaliat în Anexa hotărârii. Se mută funcția publică de Consilier superior din Compartimentul Contabilitate în Compartimentul Urbanism și se transformă în funcția de Referent de specialitate, grad debutant, ceea ce schimbă activitatea și ierarhia în cadrul aparatului. Primarul, prin aparatul de specialitate, va aplica toate prevederile hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1 Se aprobă modificarea Organigramei și Statului de funcții ale aparatului de specialitate al primarului comunei Verești, județul Suceava, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Se aprobă aplicarea următoarelor măsuri de reorganizare a activității la nivelul aparatului de specialitate al primarului comunei Verești: a) Funcția publică de Consilier superior din cadrul Compartimentului Contabilitate se mută în Compartimentul Urbanism și se transformă în funcția publică de Referent de specialitate, grad profesional debutant. Art.3 Primarul comunei, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Președinte de ședință, Matei APETREI Contrasemnează pentru legalitate, Secretarul general al comunei, Nicoleta IONIȚĂ Verești, 30 septembrie 2024 Nr.43

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă