15 decembrie 2023 · Inițiator: primarul comunei si referatul! de aprobare al acestuia

HCL 97/2023 Vânători adoptată

Mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitara „Vrancea Curata”, să exercite, în numele și pe seama Unității Administrativ - Teritoriale Vânători, delegarea gestiunii serviciului privind colectarea deșeurilor…

Pe scurt

Se aprobă mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată” să reprezinte în numele Comunei Vânători delegarea gestiunii serviciului de colectare a deșeurilor municipale și transportul acestora către punctele de transfer din Zona 3 Focșani, în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide din Vrancea. Practic, locuitorii vor avea serviciile de salubritate gestionate de această asociație, în numele administrației locale, conform contractului de delegare aprobat pe baza documentației prevăzute, cu termene și condiții stabilite în proiect. Decizia stabilește cine se ocupă de colectare, unde se transportă gunoiul și cum se vor derula lucrările în zona indicată, influențând apoi costurile și programul de colectare pentru locuitori.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba cum se ridică gunoiul și cât plătești pentru asta.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Contracte și achiziții” în Vânători

Denumire
Hotărârea nr. 97 din 2023 a Consiliului Local Vânători
Titlu oficial
Hotărâre privind mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitara „Vrancea Curata”, să exercite, în numele și pe seama Unității Administrativ - Teritoriale Vânători, delegarea gestiunii serviciului privind colectarea deșeurilor municipale si transportul acestora la punctele/stațiile de transfer la nivelul Zonei 3 Focșani, județul Vrancea pentru proiectul „ Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide in județul Vrancea”
Emitent
Consiliul Local Vânători
Număr
97 / 2023
Data
15 decembrie 2023
Inițiator
primarul comunei si referatul! de aprobare al acestuia
Localitate
Vânători, județul Vrancea
Stare
adoptată
Teme
Contracte și achiziții · Gunoi și salubrizare

Pe același subiect în Vânători

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL VRANCEA CONSILIUL LOCAL VANATORI HOTĂRÂREA nr. „27. din 15 decembrie 2023 privind: mandatarea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara „Vrancea Curata”?, să exercite, în numele şi pe seama Uhnitatii Aadministrativ - Teritoriale Vânători, delegarea gestiunii serviciului privind colectarea deseurilor municipale si transportul acestora la punctele/statiile de transfer la nivelul Zonei 3 Focsani, judetul Vrancea pentru proiectul „Sistem de Management Integrat al Deseurilor Sotide in judetul Vrancea” Consiliul Locai al comunei Vânători, întrunit în şedinţa extraordinară din data de 15.12.2023, Luând cunoştinţă de: - proiectul de hotărâre iniţiat de primarul comunei si referatul! de aprobare al acestuia,inregistrat sub nr. 11688 din 04.12.2023; - adresa nr. 591 din 27.11.2023 emisă de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curata”?; - Decizia Consiliului Director nr. 14/23.1 1.2023 privind aprobarea insusirii Studiului de oportunitate privind fundamentarea deciziei de delegare a gestiunii serviciului privind colectarea deseurilor municipale si transportul acestora la punctele/statiile de transfer la nivelul judetului Vrancea si a documentatiei de atribuire a contractului de delegare a gestiunii activitatilor de colectare a deseurilor municipale si transportul acestora la punctele/statiile de transfer la nivelul judetului Vrancea, in vederea transmiterii acestor documente spre avizare consiliilor locale din judetul Vrancea; - raportul de specialitate ai secretarului genera! al comunei Vânători, prin care se propune aprobarea mandatării cu mandat special a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara „Vrancea Curata””, să exercite, în numele şi pe seama Unitatii Aadministrativ - Teritoriale Vânători, delegarea gestiunii serviciului privind colectarea deseurilor municipale si transportul acestora la punctele/statiile de transfer la nivelul Zonei 3 Pocsani,pentru proiectul „Sistem de Management Integrat al Deseurilor Solide in judetul Vrancea”, inregsitrat sub nr. 11985 din 08.12.2023; - avizele comisiilor de specialitate din cadru! Consiliului Local al comunei Vânători; Ținând cont de : - prevederile art. 8 alin. (3) lit. d) lit. d!) lit. i), art. 9 alin. (2) lit. (a), art. 10 alin. (4) alin. (5). art. 22 alin. (3) alin. (4), art. 29 alin. (1) alin. (7), alin,(10) si art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice,cu modificarile si completarile ulterioare; - prevederile art. [2 alin. 2) alin. 3), art. 14! din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localitatilor,cu modificarile si completarile ulterioare; - prevederile art.9 alin. (3) alin. (4), art. 10 alin. (3) si art. 11 alin.(1) lit.c) alin. (2) din Contractul de Asociere al Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara „Vrancea Curata””; - prevederile art. 5 alin.(!) lit.£) alin. 2) lit. c) lit. d), art. 17 alin. (3) lit. g) lit. h) si art. 22 alin. (1) din Statutulul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara „Vrancea Curata””; - prevederile H.G. nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiy-cadru si a statutului cadru ale asociatiilor de dezvoltare intercomunitara cu obiect de activitate serviciile de utilitati publice, cu modificarile si completarile ulterioare; In conformitate cu prevederile 129 alin. (2) lit. d), alin.(7) lit. n),art.139 alin.(3) lit.g) si art. 196 alin.(1) lit.a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.î. Se aproba modalitatea de gestiune pentru pentru activitatile componente ale serviciului privind colectarea deseurilor municipale si transportul acestora la punctele/statiile de transfer la nivelui Zonei 3 Focsani, judetul Vrancea, sub forma gestiunii delegate. Art, 2. Se avizeaza Studiul de oportunitate privind fundamentarea deciziei de delegare a gestiunii serviciului privind colectarea deseurilor municipale si transportul acestora la punctele/ statiile de transfer îa nivelul judetului Vrancea prevazut in Anexa nr. | la prezenta hotarare. Art. 3. Se avizeaza documentatia de atribuire a contractului de delegare a gestiunii activitatilor de colectare a deseurilor municipale si transportul acestora la punctele/statiile de transfer la nivelul judetului Vrancea, conform Anexei nr. 2 la prezenta hotarare, compusa din: - conditiile de participare si selectie a operatorilor; - modelul contractului de delegare a gestiunii serviciului de colectare si transport a deseurilor municipale, Zona 3 Focsani, judetul Vrancea; „caietul de sarcini pentru delegarea gestiunii serviciului de colectare si transport a deseurilor municipale din judetul Vrancea; - regulamentul serviciului de salubrizare la nivelul judetului Vrancea; - formulare Art. 4. Se mandateaza cu mandat special Asociaţia de Dezvoltare Întercomunitară „Vrancea Curata” sa aprobe Studiul de oportunitate privind fundamentarea deciziei de delegare a gestiunii serviciului de colectare si transport a deseurilor municipale din judetul Vrancea,conform modelului prevazut la Anexa nr. 1 din prezenta hotarare. Art, 3. Se mandateaza cu mandat special Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curata”” sa aprobe documentatia de atribuire prevazuta în Anexa nr. 2 din prezenta hotarare. Art. 6. Se mandateaza cu mandat special Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curata”” sa desemneze membrii comisiei de evaluare, pentru procedurile de achizitie publica organizate in vederea atribuirii contractelor de delegare al caror obiect este colectarea deseurilor municipale si transportul acestora la punctele/statiile de transfer la nivelul judetului Vrancea, Art. 7 (1) Se mandateaza cu mandat special Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curata”! sa organizeze procedura de achizitie publica în calitate de autoritate contractanta, în numele si pe seama Uhnitatii Administrativ- Teritoriale Vânători in vederea atribuirii contractului de delegare al carui obiect este colectarea deseurilor municipaţe si transportul acestora la punctele/ statiile de transfer la nivelul Zonei 3 Focsani, judetul Vrancea. (2) Mandatul prevazut la alin.(1) al prezentului articol vizeaza urmatoarele activitati: a) operarea oricaror modificari/completari in cuprinsul Studiului de oportunitate si al documentatiei de atribuire, survenite in cursul procesului de avizare a acestora si pana la data aprobarii; b) publicarea anuntului de participare aferent procedurii de atribuire a contractului de delegare a gestiunii pentru colectarea deseuriior si transportul acestora la punctele/statiile de transfer la nivelui Zonei 3 Focsani, judetul Vrancea. c) publicarea documentaţiei de atribuire a contractului delegare a gestiunii activităţilor privind colectarea deseurilor si transportul acestora la punctele/statiile de transfer la nivelul Zonei 3 Focsani, judetul Vrancea. și a Studiului de oportunitate, precum şi efectuarea oricăror acte necesare derulării procedurii de atribuire a contractului de delegare, printre care, dar fără a se limita la: - elaborarea răspunsurilor la clarificările înaintate de operatorii economici interesați; - efectuarea modificărilor necesare în documentația de atribuire a achiziţiei şi a documentelor adiacente solicitate de ANAP/instanța de judecată/alte instituţii ori autorități cu atribuţii în acest sens, în cursul derulării procedurii; - evaluarea ofertelor; i - solicitarea clarificărilor de la operatorii econoinici participanți; - întocmirea dosarului achiziţiei publice; - elaborarea rapoartelor și a oricăror documente în cadrul procedurii de achiziţie necesar derulării și finalizării procedurii de achiziție; : Art, 8, Se mandateza Presedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curata”? sa semneze in numele si pe seama Unitatii Administrativ- Teritoriale Vânători toate documentele necesare in cadrul procedurii de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitatile de colectare a deseurilor municipale-si transportul acestora la punctele/statiile de transfer la nivelul Zonei 3 Focsani, judetul Vrancea, precum si contractul de delegare prin concesiune, a gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitatițe de colectare a deseurilor municipale si transportul acestora la punctele/statiile de transfer la nivelul Zonei 3 Focsani, judetul Vrancea. Art. 9. Se împuternicește di. LUPU lonel,primarul comunei Vânători,in calitate de reprezentanti al Unitatii Administrativ- Teritoriale Vânători, cu mandat special, ca, in numele si pe seama Unitatii Administrativ- Teritoriale Vânători să aprobe si sa voteze in Adunarea Generala a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara „Vrancea Curata”?, documentele prevazute la art. 2 si art. 3 din prezenta hotarare. Art. 10. Prevederile prezentei hotarari vor fi aduse la indeplinire de primarul comunei Vânători, vor fi aduse la cunostinta publica si comunicate persoanelor interesate, in conditiile legii, prin grija secretarului general al comunei Vânători. . Presedinte de sedinta, Contrasemneaza pentru legalitate, Costel ROTARU Secretar general al comunei , ' ”* ian ZARĂ

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: vanatorivrancea.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala