8 mai 2023 · Inițiator: primarul comunei si referatul de aprobare a acestuia

HCL 45/2023 Vânători adoptată

Acceptarea aderării UAT-Comuna Suraia, prin Consiliul Local al comunei Suraia, și UAT-Comuna Răstoaca, prin Consiliul Local al comunei Răstoaca, la Asociația de Dezvoltare Intercomunitara pentru serviciul de salubrizare…

Pe scurt

Se aprobă aderarea a două localități la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru serviciul de salubrizare a localităților Focșani și Golești: comuna Suraia și comuna Răstoaca devin membri ai asociației. Pentru locuitori înseamnă că serviciul de salubrizare va fi organizat la nivel intercomunitar, iar managementul și finanțarea pot fi tratate prin această asociație, cu eventuale costuri sau tarife regulate stabilite la nivelul asociației; se delegă semnarea acordului în numele celor două primării. A fost împuternicit primarul comunei Vânători să semneze actul în numele UAT-urilor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se accepta aderarea UAT-Comuna Suraia,prin Consiliul Local al comunei Suraia,la Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara pentru serviciul de salubrizare a localităţilor Focşani si Golesti, judeţul Vrar ea

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba cum se ridică gunoiul și cât plătești pentru asta.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Gunoi și salubrizare” în Vânători

Denumire
Hotărârea nr. 45 din 2023 a Consiliului Local Vânători
Titlu oficial
Hotărâre privind acceptarea aderării UAT-Comuna Suraia, prin Consiliul Local al comunei Suraia, și UAT-Comuna Răstoaca, prin Consiliul Local al comunei Răstoaca, la Asociația de Dezvoltare Intercomunitara pentru serviciul de salubrizare a localităților Focșani și Golești, județul Vrancea
Emitent
Consiliul Local Vânători
Număr
45 / 2023
Data
8 mai 2023
Inițiator
primarul comunei si referatul de aprobare a acestuia
Localitate
Vânători, județul Vrancea
Stare
adoptată
Teme
Gunoi și salubrizare

Pe același subiect în Vânători

Documente

Text

ROMÂNIA JUDETUL VRANCEA CONSILIUL LOCAL VÂNĂTORI . SR 45 HOTĂRÂREA nr. 72 din 08 mai 2023 privind: acceptarea aderarii UAT-Comuna Suraia,prin Consiliul Local al comunei Suraia, si UAT-Comuna Răstoaca,prin Consiliul Local al comunei Răstoaca, la Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara pentru serviciul de salubrizare a localităţilor Focşani si Golesti, judeţul Vrancea Consiliul Local al comunei Vânători,intrunit in sedinta extraordinara in data de 08.05.2023, Luand cunostinta de: - proiectul de hotarare initiat de primarul comunei si referatul de aprobare a acestuia, inregistrat sub nr. 4239 din 02.05.2023; - adresa nr. 2557 din 27.04.2023 a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru serviciul de salubrizare a localităţilor Focşani si Golesti prin care se solicita acceptarea ca membru in cadrul asociatiei a Comunei Suraia si a Comunei Răstoaca; - raportul de specialitate al secretarului general al comunei, inregistrat sub nr. 4339 din 02.05.2023; - avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Vânători; Tinand cont de: - prevederile art.8 alin.(1) alin.(3) lit.c) si art. 10 din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice,cu modificarile si completarile ulterioare; - prevederile art.6 alin.(1) lit.d) alin.(3),art.8 si art.9 alin.(1) lit.c) din Legea nr.101/2006 privind serviciul de salubrizare al localitatilor,cu modificarile si completarile ulterioare; - prevederile art.13 din Anexa nr.2 la H.G.nr.855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice,cu modificarile si completarile ulterioare; In conformitate cu prevederile art.89 alin.(1) , art.129 alin.(2) lit.e) alin.(9) lit.c) , art. 139 alin.(3) lit.£) si art.196 alin.(1) lit.a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ,cu modificarile si completarile ulterioare. HOTARASTE : Art. 1 Se accepta aderarea UAT-Comuna Suraia,prin Consiliul Local al comunei Suraia,la Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara pentru serviciul de salubrizare a localităţilor Focşani si Golesti, judeţul Vrar ea. Art. 2 Se accepta aderarea UAT-Comuna Răstoaca,prin Consiliul Local al comunei Răstoaca,la Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara pentru serviciul de salubrizare a localităţilor Focşani si Golesti, judeţul Vrancea. Art. 3 Se imputerniceste domnul Lupu Ionel, primarul comunei Vânători, pentru a semna,in numele si pentru UAT-Comuna Vânători,Actul Constitutiv si Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru serviciul de salubrizare a localităţilor Focşani si Golesti, judeţul Vrancea, modificate si completate conform prezentei hotarari. Art. 4 Secretarul general al comunei va face publica prin afisare si va comunica celor interesati hotararea adoptata. Presedinte de sedinta, Contrasemneaza pentru legalitate, Maricica POPA Secretar general al comunei, Marian ZARĂ

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: vanatorivrancea.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala