26 noiembrie 2024

HCL 76/2024 Vânători adoptată

Aprobarea Regulamentului pentru desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață pe raza comunei Vânători, județul Mureș

Pe scurt

Se aprobă Regulamentul pentru desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în comuna Vânători, care stabilește condițiile de acordare a acordului de funcționare și a autorizației pentru unitățile de alimentație publică (restaurante, baruri etc.) pe raza localității, precum și procedurile, termenele și sancțiunile aferente. Pentru locuitori înseamnă că firmele care vor să opereze în oraș vor trebui să îndeplinească criterii clare pentru a primi autorizațiile, iar activitatea lor va urma reguli privind programul de funcționare, zonele unde pot desfășura activitate, precum și eventualele sancțiuni dacă nu respectă regulile. În plus, există note despre clasificările CAEN relevante pentru restaurante și servicii conexe, cu prevederi despre cum și unde se obțin acordurile și autorizațiile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 76 din 2024 a Consiliului Local Vânători
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață pe raza comunei Vânători, județul Mureș
Emitent
Consiliul Local Vânători
Număr
76 / 2024
Data
26 noiembrie 2024
Localitate
Vânători, județul Mureș
Stare
adoptată

Pe același subiect în Vânători

Documente

Text

1 ANEXA NR.1 LA H.C.L. NR. 76 din 26.11.2024 REGULAMENT privind desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață pe raza comunei Vânători, județul Mureș Cuprins : Capitolul I-DISPOZIȚII GENERALE Capitolul II – ACORDUL DE FUNCȚIONARE A. Cerinte și criterii ce trebuiesc indeplinite in vederea eliberarii acordului de funcționare referitor la desfasurarea activitatilor comerciale și a serviciilor de piață in comuna Vânători. B. Procedura de eliberarea a acordului de functionare pentru desafasurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață in comuna Vânători. Capitolul III- AUTORIZAȚIA DE FUNCȚIONARE PENTRU DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR DE ALIMENTAȚIE PUBLICĂ A.Cerinte si criterii ce trebuiesc indeplinite in vederea eliberarii autorizatiei de functionare pentru defasurarea activitatilor de alimentatie publica, pentru unitatile tip restaurant- grupele CAEN 561 – Restaurante, 563 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor şi 932 - Alte activităţi recreative şi distractive, potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN. B. Procedura de eliberarea a autorizatiei de functionare pentru desfășurarea activitatilor de alimentatie publica, pentru unitatile tip restaurant- grupele CAEN 561 – Restaurante, 563 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor şi 932 - Alte activităţi recreative şi distractive, potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN, pe raza comunei Vânători, județul Mureș. Capitolul IV - ORAR DE FUNCTIONARE Capitolul V – SANCTIUNI Capitolul VI – DISPOZȚII FINALE ȘI ANEXE 2 CAPITOLUL I DISPOZITII GENERALE Obiectul si sfera de aplicare Art.1. Prezentul regulament reglementeaza activitatea din domeniul comercial, al serviciilor de piata, cerintele necesare desfasurarii acestor activități, procedura de obtinere a acordului de funcționare pentru activități comerciale și a autorizației de funcționare pentru desfăsurarea activitatii de alimentatie publică. Art.2. Prevederile prezentului regulament se aplica tuturor operatorilor economici (persoanelor fizice autorizate interprinderilor individuale, interprinderilor familiale, societăților comerciale, asociații familiale, etc) ce desfăsoara activitati de comercializare a produselor și serviciilor de piata inclusiv activitatea de alimentatie publică. Art.3. Documentele care vor fi eliberate de Primaria comunei Vânători, in vederea desfasurarii activitatilor de comercializare,a produselor și serviciilor de piata inclusiv activitati de alimentatie publică sunt: 1.Acord de funcționare pentru operatorii economici ce desfasoara activitati comerciale si de prestari servicii și care nu se regasesc in grupele CAEN 561 – Restaurante, 563 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor şi 932 - Alte activităţi recreative şi distractive, potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN , conform modelului din Anexa nr.1 la prezentul regulament. 2.Autorizația de functionare pentru operatorii economici ce desfasoară activitati de alimentatie publică și care se regăsesc în grupele CAEN 561 – Restaurante, 563 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor şi 932 - Alte activităţi recreative şi distractive, potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN, conform modelului din Anexa nr.2 la prezentul regulament. Art.4. Toți operatorii economici ce desfășoară activități comerciale de prestări servicii, de alimentatie publica au obligatia depunerii documentațiilor în vederea obtinerii acordului de functionare, respectiv a autorizatiei de functionare pentru desfăsurarea activitatii de alimentatie publica. CAPITOLUL II ACORDUL DE FUNCTIONARE A.Cerintele și criteriile ce trbuiesc indeplinite in vederea eliberării avizului program de functionare referitoar la desfășurarea activităților comerciale in comuna Vânători, județul Mureș Art.5. Operatorii economici care desfășoară activități comerciale și de prestări servicii au obligatia obtinerii acordului de functionare eliberat de catre Primaria Vânători, in conformitate cu prevederile art.6 , art.8, art.9 din O.G. nr.99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata, republicata, si a pct.1 lit.d) , pct 6 din HG nr.333/2003 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OG nr.99/2000,republicata,cât și ale art.26 alin.3 din O.G. nr.21/1992 privind protectia consumatorilor, republicată, cu mdofificarile si completarile ulterioare. Art.6. Prin acord de funcționare se intelege actul administrativ emis de catre Primaria comunei Vânători, prin care se reglementează desfășurarea activitatilor comerciale și de prestari servicii care nu se regăsesc in codurile CAEN 5610(corespondent cod CAEN 5530,560(corespondent cod CAEN 5540); Art.7. Acordul de functionare va fi solicitat de catre operatorii economici (persoane fizice autorizate, interprinderi individuale, interprinderi familiale, societati comerciale) care desfasoara activitati economice prestate intr-un spatiu in care accesul publicului este liber. 3 Art.8. (1) Fiecare operator economic isi stabileste orarul de functionare cu respectarea prevederilor inscrise in legislatia muncii si cu conditia respectarii reglementarilor in vigoare privind normele de convietuire sociala, ordinea, linistea publica și cu respectarea prezentului regulament. (2)Unitatile care desfasoara activitati privind comercializarea produselor si serviciilor de piata pot fi deschise publicului in toate zilele saptamanii cu respectarea prezentului regulament. Art.9. Cerinte criterii in baza cărora se vor elibera acordurile de functionare sunt: a)Respectarea criteriilor general privind determinarea zonelor și locurilor de vanzare din comuna, a planului general de dezvoltare urbana referitoare la functiunile admise. b) Desfasurarea unei activitati civilizate care sa respecte normele de convietuire sociala și liniste publica, conform prevederilor legale in vigoare. c) Pentru spatiile situate in cladiri colective , schimbarea destinatiei locuintelor, precum si spatiilor cu alta destinatie situate in cladiri colective se poate face numai in baza hotararii Adunării Generale a Asociatiei de Proprietari, cu acordul proprietarilor direct afectati, cu respectarea Legii nr.23/2007 privind infintarea , organizarea și functionarea asociatiilor de proprietari. d) Indeplinirea tuturor conditiilor stabilite de lege in vederea desfasurarii unei activitati corespunzatoare. e) Activitatea privind comercializarea produselor si serviciilor de piata trebuie sa se desfasoare in spatii care sa se armonizeze cu arhitectura zonala. f) Operatorii economici vor asigura repararea, zugravirea si intretinerea fatadei cladirii in care isi desfasoara activitatea, cu respectarea legislatei in vigoare in domeniul constructiilor. g) Respectarea prevederilor legale in materie de urbanism cu privire la constructiile, modificarile constructiilor sau a amenajarilor care se fac in vederea desfasurarii activitatii. h) Respectarea hotarârilor adoptate de consiliul local referitoare la buna gospodarire a comunei Vânători, judetul Mureș. i) Îndeplinirea cerintelor profesionale de catre personalul angajat pentru exercitarea de activitati comerciale cu produse din sectorul alimentar,conform prevederilor O.G. nr.99/2000 republicata. j) Este interzisă comercializarea produselor ce ar putea avea impact asupra sanatatii populatiei. k) Este intezisa comercializarea, depozitarea, fabricarea , distributia, detinerea, oferirea, transmiterea, achizitionarea, producerea, intermedierea și utilizarea plantelor , stupefiantelor si preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice și psihotrope de orice fel, oricaror derivati compusi sau amestecati continand una sau mai multe plante si substante stupefiante, halucinogene, euforice și psihotrope care aduc atingere sau pun in pericol viata si sanatatea populatiei, indiferent de procentul in care se regaseste substanta activa de stare fizica in care se afla, de modul de divizare in unitati de admnistrare disimulate , falsificate sau contrafacute precum si a celor care au alta destinatie de utilizare decat cea pentru care sunt etichetate spre a fi comercializate, conform prevederilor legale. l) Operatorii economici care realizeaza activitati de colectare si valorificare a deseurilor industriale reciclabile isi pot desfasura activitatea doar in zonele stabilite de Primaria comunei Vânători. In acest sens vor prezenta la data solicitarii autorizarii, avizul emis de Primaria comunei Vânători privind aceste zone . B. Procedura de eliberare a acordului de functionare pentru desfasurarea activitatilor comerciale pe raza comunei Vânători, judetul Mures Art.10. Pentru eliberarea acordului de functionare solicitantul va inainta Compartimentului juridic din cadrul Primariei comunei Vânători, următoarele documente: 1.Cererea pentru eliberarea avizului program de functionare –formular tip Anexa 3. In cazul in care orarul de functionare nu poate fi aprobat in forma propusa de solicitant, i se comunica acestuia, in scris , motivele care stau la baza acestui refuz. In acest caz, solicitantul va face o noua cerere in care va solicita aprobarea unui nou acord, conform cerintelor prezentului regulament si motivatiilor comunicate in scris. 4 2.Acordurile tuturor vecinilor limitrofi, persoane fizice (cu care se invecineaza pe plan orizontal si vertical) referitor la orarul de functionare si activitatea desfasurata-formular tip sub semnatura privata-Anexa 4. -Aceste acorduri vor fi solicitate in conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991privind ordinea si linistea publica, republicata, pentru unitatile care desfasoara activitatea inainte de ora 08.00 sau peste ora 22.00. -In cazul in care exista reclamatii intemeiate pentru unitatile care pot crea riscuri pentru sanatate , integritatea persoanelor , bunurilor sau disconfortul pentru populatie prin producerea de zgomot, vibratii, gaze toxice sau iritante, Primaria comunei Vânători poate reduce unilateral orarul de functionare sau atunci cant situatia o cere, poate anula sau suspenda acordul de functionare , la propunerea organului constatator. -Constatarea temeiniciei reclamatiilor se face de catre institutiile abilitate și de catre personalul imputernicit sa constate din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Vânători. -In situatia în care cauzele care au dus la reducerea orarului de functionare au fost remediate, la cererea operatorului economic, se poate reveni la orarul initial de functionare. 3.Certificatul de inregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comertului. 4.Anexa sau certificatul constatator pentru punctul de lucru conform Legii nr.261/1990 privind Registrul Comertului cu modificarile si completarile ulterioare respectiv Legii nr.359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoaelor fizice autorizate , interprinderi individuale, interprinderi familiale și persoane juridice cu modificarile si completarile ulterioare. 5.Actul constitutiv al societatii, statutul, contract de societate sau certificate de inregistrare mentiuni si rezolutia de la Oficiul Registrului Comertului in baza prevederilor OUG nr.44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, interprinderi individuale și interprinderi familiale. 6.Dovada detinerii legale a spatiului. 7.Declarația pe propria raspundere a solicitantului-formular tip Anexa 5. 8.Contract pentru ridicarea sau depozitarea gunoiului. 9.Copie după actul de identitate al reprezentantului firmei (administrator). 10.Contractul de concesionare (închiriere) a imobilului aparţinând domeniului public, în situaţia în care prin amenajarea spaţiului, acesta este afectat. 11. Autorizaţiile, avizele şi/sau licenţele de funcţionare eliberate în conformitate cu specificul activităii şi reglementările legale în vigoare (autorizaţia sanitară, autorizaţia sanitar- veterinară, autorizaţia de mediu, avizul organelor de pompieri, etc) emise de instituţiile abilitate. 12.Alte acorduri şi avize ale organelor de specialitate (pentru medici, farmacii). 13. Licenţa jocurilor de noroc însoţită de anexa cu seria jocurilor expuse. Art.11. Acordul de funcționare va fi eliberat la cererea operatorului economic in termen de 30 de zile de la solicitare de catre Primaria comunei Vânători. Art.12. Acordul de functionare se emite în două exemplare din care un exemplar va ramane in evidenta primariei si celălalt exemplar va fi eliberat operatorului economic, cu respectarea prevederilor prezentului regulament, in baza documentatiei depuse. Art.13.(1) Vizarea anuala este obligatorie pana la data de 31 martie a fiecarui an pentru toți agentii economici. (2) Viza anula se face in baza solicitarii scrise a operatorului economic –formular tip Anexa 7. Art.14.(1) Modificarile la acordul de functionare cu privire la datele de identificare ale operatorului economic (denumire, adresa sediu social) vor fi operate in mod gratuit la solicitarea operatorului economic. (2)In situatiile in care apar modificari referitoare la forma de organizare a operatorului economic tipul de unitate, obiectul de activitate, adresa punctului de lucru si orarul de functionare, operatorul economic va solicita eliberarea unui nou acord de functionare. Solicitarea privind operarea modificărilor și eliberarea unui nou acord de funcționare, după caz, se face obligatoriu de către comerciant la sediul Primăriei Vânători, în termen de maxim 15 zile de la apariția modificărilor. 5 Art.15.Orarul de functionare se afiseaza la intrarea in unitate, in mod vizibil din exterior cu respectarea obligatorie a acestuia. Art.16.(1)In cazul deteriorarii acordului de functionare, operatorul economic va solicita eliberarea unui duplicat al acordului de functionare. (2)In cazul pierderii acordului de functionare, operatorul economic va declara nulitatea acestuia intr-un cotidian local, urmand a solicita eliberarea unui duplicat al acordului de functionare. Art.17.(1)Acordul de functionare poate fi anulat oricând, daca nu se respecta : -obiectul de activitate mentionat pe avizul program de functionare; -orarul de functionare aprobat; -normele de estetica, curatenie si igiena publică; -normele de convietuire sociala, ordine si liniste publica; -cerintele si criteriile ce au stat la baza eliberarii avizului program de functionare; -la dosar se constată că au fost depuse acte ce nu sunt conforme cu realitatea; -la existenta unor reclamatii bine intemeiate, la constatarea personelor imputernicite din cadrul Primăriei comunei Vânători sau a altor organe si institutii abilitate; -alte prevederi impuse de acte normative in vigoare. (2)Anularea acordului de functionare se face prin Dispozitia Primarului comunei Vânători, la propunerea agenților constatatori. CAPITOLUL III AUTORIZATIE DE FUNCȚIONARE PENTRU DESFĂȘURAREA ACTIVITATII DE ALIMENTATIE PUBLICA A.Cerințe și criterii ce trebuiesc indeplinite in vederea eliberarii autorizatiei de functionare pntru desfășurarea activitatilor de alimentatie publica, pentru unitatile tip restaurant- grupele CAEN 561 – Restaurante, 563 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor şi 932 - Alte activităţi recreative şi distractive, potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN, pe raza comunei Vânători, județul Mureș. Art.18.Cerintele si criteriile in baza carora se vor elibera autorizatiile de functionare pentru desfasurarea activitatii de alimentatie publica, pentru unitatile tip restaurant- grupele CAEN 561 – Restaurante, 563 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor şi 932 - Alte activităţi recreative şi distractive, potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN, pe raza comunei Vânători, județul Mureș, sunt: a) Corelarea desfasurarii activitatății comerciale intr-o structura de vanzare cu continutul certificatului de urbanism și al autorizatiei de construire ,cu respectarea regulamentului local de urbanism. b) Respectarea prevederilor legale in materie de urbanism cu privire constructiile sau amenajarile care se fac pentru deschiderea punctului de lucru. c) Desfasurarea unei activitati economice civilizate, cu respectarea conditiilor de protectie a vietii, sanatatii, securitatii și intereselor economice ale consumatorilor precum si a mediului. d) Indeplinirea ceerintelor profesionale de catre personalul angajat pentru exercitiul de activitati comerciale cu produse din sectorul dee aplimentatie publica, conform prevederilor OG nr.99/2000, republicata. e) Respectarea legislatiei privind ordinea si linistea publica. f) Unitatile de alimentație publica isi vor organiza si desfasura activitatea in asa fel incat functionarea lor, accesul clientilor si aprovizionarea sa nu produca prejudicii personelor care locuiesc in zona amplasamentului unitatii. g) Unitatea sa nu fie reclamata cu privire la deranjul stradal in zona localului respectiv; 6 h) Unitatea amplasata in zona de case a comunei Vânători sa prezinte acordul proprietarilor imobilelor cu destinatia de locuinta, cu care se invecineaza in dreapta si stanga, față și spate. i) Unitatea amplasata este obligata sa asigura linistea si ordinea publica atat in interiorul localului cat si pe suprafata de teren aferenta localului prin pesonal specializat angajat sau prin contrctarea serviciilor de paza si protectie, in masura sa intervina cu operativitate pentru rezolvarea situatiilor legate de persoanele care au frecventat localul, pentru unitatile care functioneaza peste ora 22.00. In situatia in care se constata ca masurile luate prin personalul angajat sau firma de paza si protectie nu sunt de natura a solutiona situatiile de tulburare repetata a linistii și ordine publice, Primaria comunei Vânători, isi rezerva dr [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: vanatori.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala