23 octombrie 2025

HCL 63/2025 Vânători adoptată

De aprobare a documentatției tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului

Pe scurt

Se aprobă faza DALI și indicatorii tehnico-economici ai proiectului de reabilitare și dotare a clădirii administrative pentru înființarea unui centru de zi de consiliere și informare pentru persoanele în nevoie din comuna Vânători. Înseamnă că autoritățile acceptă modul în care se va proiecta, estima costurile și termenele proiectului, pentru a utiliza fonduri publice în vederea finanțării, execuției și monitorizării investiției. Rezultatul afectează locuitorii prin existența centrului în Archita, cu eventuale cheltuieli, termene de execuție și zone vizate în comună.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentația tehnico-economică faza DALI pentru obiectivul de investi- ții „REABILITARE ȘI DOTARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVĂ CU SCOPUL ÎNFIINȚĂRII UNUI CENTRU DE ZI DE CONSILIERE ȘI INFORMARE PENTRU PERSOANELE AFLATE ÎN SITUAȚII DE NEVOI ÎN COMUNA VÂNĂTORI, JUDEȚUL MUREȘ”, sat Archita, com. Vânători, nr. 309, Jud. Mureș

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în Vânători

Denumire
Hotărârea nr. 63 din 2025 a Consiliului Local Vânători
Emitent
Consiliul Local Vânători
Număr
63 / 2025
Data
23 octombrie 2025
Localitate
Vânători, județul Mureș
Stare
adoptată
Teme
Investiții și fonduri europene

Pe același subiect în Vânători

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL MUREȘ CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VÂNĂTORI HOTĂRÂRE DE APROBARE A DOCUMENTATȚIEI TEHNICO-ECONOMICE ȘI A INDICATORILOR TEHNICO-ECONOMICI AI PROIECTULUI “REABILITARE ȘI DOTARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVĂ CU SCOPUL ÎNFIINȚĂRII UNUI CENTRU DE ZI DE CONSILIERE ȘI INFORMARE PENTRU PERSOANELE AFLATE ÎN SITUAȚII DE NEVOI ÎN CO- MUNA VÂNĂTORI, JUDEȚUL MUREȘ” Proiect nr. 124/2024 - faza D.A.L.I. HOTĂRÂREA NR. 63 din 23.10.2025 Consiliul Local al Comunei Vânători întrunit în sedința extraordinară, în data de 23.10.2025, Examinând Referatul de aprobare al Primarului Comunei Vânători, în calitate de inițiator. Analizând Raportul de specialitate al Compartimentului intern specializat în domeniul achizitiilor publice. Văzând avizul Comisiei de specialitate nr. 1 Tinând cont de prevederile H.G. nr. 907/2016, privind etapele de elaborare și conținutul- cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finan- țate din fonduri publice. În baza art. 41, art. 44 alin. 1 din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare. În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 lit. b, alin. 4 lit. d, art. 139 alin. 1, respectiv art. 196 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ul- terioare. HOTĂRĂȘTE ART 1. Se aprobă documentația tehnico-economică faza DALI pentru obiectivul de investi- ții „REABILITARE ȘI DOTARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVĂ CU SCOPUL ÎNFIINȚĂRII UNUI CENTRU DE ZI DE CONSILIERE ȘI INFORMARE PENTRU PERSOANELE AFLATE ÎN SITUAȚII DE NEVOI ÎN COMUNA VÂNĂTORI, JUDEȚUL MUREȘ”, sat Archita, com. Vânători, nr. 309, Jud. Mureș ART 2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „REABILI- TARE ȘI DOTARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVĂ CU SCOPUL ÎNFIINȚĂRII UNUI CENTRU DE ZI DE CONSILIERE ȘI INFORMARE PENTRU PERSOANELE AFLATE ÎN SITUAȚII DE NEVOI ÎN COMUNA VÂNĂTORI, JUDEȚUL MUREȘ”, sat Archita, com. Vânători, nr. 309, Jud. Mureș conform Anexei nr. 1; ART 3. Se aprobă devizul general al proiectului „REABILITARE ȘI DOTARE CLĂDIRE ADMIN- ISTRATIVĂ CU SCOPUL ÎNFIINȚĂRII UNUI CENTRU DE ZI DE CONSILIERE ȘI INFORMARE PENTRU Pagina 2 din 3 PERSOANELE AFLATE ÎN SITUAȚII DE NEVOI ÎN COMUNA VÂNĂTORI, JUDEȚUL MUREȘ”, în valoa- re de 7.7.40.540,96 LEI (inclusiv TVA), conform Anexei nr. 2 ART 5. – Prezenta hotarare se comunica: - Institutiei Prefectului Judetului Mures - Compartimentului financiar-contabil si achizitii publice - Compartimentului implementare proiecte PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Contrasemnează pentru legalitate COMAN GHEORGHE p. Secretar General, Bologa Emil-Alin Voturi exprimate:_____ pentru, ____împotrivă,____ abţineri din _____ consilieri prezenți Pagina 3 din 3 Anexa nr.l la HCL nr. 63 din 23.10.2025 Principalii indicatori tehnico-economici aferenți investiției a) indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectivului de investiții, exprimată în lei, cu TVA și, respec- tiv, fără TVA, din care construcții-montaj (C+M), în conformitate cu devizul general; b) respectiv, fără TVA, din care construcții-montaj (C+M), în conformitate cu devizul general; VALOARE FĂRĂ TVA TVA lei lei Total general 6,407,702.31 1,332,838.65 din care: C+M 4,730,181.35 993,338.07 (1.2+1.3+1.4+2+4.1+4.2+5.1.1) TOTAL GENERAL ELIGIBIL 5,976,255.19 1,242,534.76 din care: C+M 4,667,283.52 980,129.53 (1.2+1.3+1.4+2+4.1+4.2+5.1.1) ELIGIBIL TOTAL GENERAL NEELIGIBIL 431,447.12 90,303.89 din care: C+M 62,897.83 13,208.54 (1.2+1.3+1.4+2+4.1+4.2+5.1.1) NEELIGIBI c) indicatori minimali, respectiv indicatori de performanță - elemente fizice/capacități fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții - și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și reglementările tehnice în vigoare; Prin intermediul lucrărilor de reabilitare energetică se va putea realiza o reducere a consumului anual de energie primara totala cu 89.40% în comparație față de consumului anual de energie primara totala de dinain- te de renovare. d) indicatori financiari, socioeconomici, de impact, de rezultat/operare, stabiliți în funcție de specificul și ținta fiecărui obiectiv de investiții; Impactul realizării obiectivului de investiții va fi unul pozitiv, totuși acesta nu poate fi cuantificat în termeni de indicatori financiari, socio economici, de impact, de rezultat/operare, mai mult decât economia privind consu- mul de energie (de 89,40% față de consumul actual), din următoarele motive: • lucrările propuse sunt menite a aduce clădirea mai aproape de standardele actuale de exploatare prin îmbunătățirea eficienței energetice și prin efectuarea reparațiilor necesare conservării imobilului. • lucrările propuse nu schimba destinația imobilului. • imobilul este deschis publicului, dar nu presupune obținerea unui venit ca să poată fi realizat un cal- cul economic; • se poate în schimb afirma cu certitudine impactul negativ pe care l-ar avea neglijarea imobilului, un aspect dezolant al clădirii ar eroda reputația de bun administrator al administrației publice locale și ar avea efecte negative certe în ceea ce privește activitatea turistică, ținnd cont de poziția clădirii în ra- port cu obiectivele turistice importante din localitate. d) durata estimată de execuție a obiectivului de investiții, exprimată în luni. Se estimează că lucrările de execuție a obiectivului investiții vor dura 12 luni.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: vanatori.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala