9 octombrie 2026 · Inițiator: Primarul comunei Vânători
HCL 58/2026 Vânători adoptată
Desemnarea unui reprezentant și a unui membru supleant al Consiliului Local al Comunei Vânători, care să facă parte din comisiile de evaluare a probei de interviu a concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de…
Pe scurt
Se desemnează un reprezentant și un membru supleant din Consiliul Local al Comunei Vânători pentru a face parte din comisiile care evaluează probele de interviu pentru ocuparea posturilor vacante de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar stat din județul Mureș, sesiunea august-decembrie 2026. Practic, acești membrii vor participa la selecția cadrelor conducătoare din școli, iar decizia le poate afecta cum și cui i se încredințează conducerea școlilor din zonă. Pentru locuitori înseamnă, în linii mari, că se formează echipa care decide cine vor fi directorii, cu impact asupra zonei în termeni de management școlar, posibile modificări tematice și planuri de investiții pe termen scurt.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se desemnează domnul Bologa Emil-Alin ca reprezentant al Consiliului Local al Comunei Vânători, în comisiile de evaluare a probei de interviu din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Comuna Vânători județul Mureș, sesiunea august-decembrie 2026
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.
Hotărârea nr. 58 din 2026 a Consiliului Local Vânători
Titlu oficial
Hotărâre privind desemnarea unui reprezentant și a unui membru supleant al Consiliului Local al Comunei Vânători, care să facă parte din comisiile de evaluare a probei de interviu a concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din judetul Mureș, sesiunea august-decembrie 2026
ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VÂNĂTORI
HOTĂRÂREA Nr. 58 din 09.10.2026
privind desemnarea unui reprezentant și a unui membru supleant al Consiliului
Local al Comunei Vânători, care să facă parte din comisiile de evaluare a probei de
interviu a concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director
adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din judetul Mureș, sesiunea
august-decembrie 2026
Consiliul Local al Comunei Vânători,
Văzând adresele Inspectoratului Școlar județean Mureș nr.7783/07.09.2026 și
7783/15.09.2026 înregistrate la Primăria Comunei Vânători,
Ținând cont de referatul de aprobare al primarului comunei Vânători, prin care se
propune desemnarea unui reprezentant și a unui membru supleant al Consiliului Local al
Comunei Vânători, care să facă parte din comisiile de evaluare a probei de interviu a
concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de
învățământ preuniversitar de stat din judetul Mureș, sesiunea august-decembrie 2026.
Luând în considerare prevederile Metodologiei privind organizarea și desfășurarea
concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ
preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul Ministrului eductiei si cercetarii
nr.4155/18.06.2026, art. 4 ,alin (4) , lit.b), subpunctul (ii) precum și ale art,9, alin. (3) , cu
modificările și completările ulterioare și a Ordinul nr. 4622/2026 privind aprobarea
calendarului pentru organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante
de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, sesiunea
august-decembrie 2026, și pentru aprobarea bibliografiei pentru susținerea probei scrise din
cadrul concursului, cu modificările și completările ulterioare
În temeiul prevederilor art. 129 alin.(l), alin. (2) lit „e", alin. (7) lit. ”a”, alin. (14) și
art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. „a” și art. 197 alin. (1), (2) și (4) din
Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrative, cu modificările și completările
ulterioare,
HOTĂRĂȘTE
Art.1 Se desemnează domnul Bologa Emil-Alin ca reprezentant al Consiliului Local al
Comunei Vânători, în comisiile de evaluare a probei de interviu din cadrul concursului pentru
ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ
preuniversitar de stat din Comuna Vânători județul Mureș, sesiunea august-decembrie 2026.
Art.2 Se desemnează doamna Antal-Balasz Andrea-Maria ca membru supleant al Consiliului
Local al Comunei Vânători, în comisiile de evaluare a probei de interviu din cadrul concursului
pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ
preuniversitar de stat din Comuna Vânători, județul Mureș, sesiunea august-decembrie 2026.
Art.3 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează persoanele de
la art.1 din prezenta hotărâre.
PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează pt legalitate,
Găsit Monica-Denisa Secretar General UAT,
Bologa Emil-Alin
Voturi exprimate:_____ pentru, ____împotrivă,____ abţineri din _____ consilieri prezenţi
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.