15 mai 2026

HCL 25/2026 Vânători adoptată

Aprobarea Strategiei de SMART Village a comunei Vânători, județul Mureș

Pe scurt

Se aprobă Strategia de SMART Village pentru comuna Vânători (Mureș), care stabilește viziunea, obiectivele și planul de acțiune pentru dezvoltarea satului inteligent, cu implicarea locuitorilor. Se detaliază ce înseamnă „smart” pentru mediul rural, proiecte propuse, finanțare, termene și modul de monitorizare, precum și exemple de bune practici; rezultatul este consolidarea economică, socială și a infrastructurii locale, în special prin proiecte integrate în planul local de dezvoltare, atragerea fondurilor și îmbunătățirea serviciilor pentru cetățeni. În practică, locuitorii pot beneficia de servicii mai bune, finanțări pentru proiecte comunitare, termene de implementare clar stabilite și un cadru de responsabilitate pentru monitorizarea progresului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 25 din 2026 a Consiliului Local Vânători
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Strategiei de SMART Village a comunei Vânători, județul Mureș
Emitent
Consiliul Local Vânători
Număr
25 / 2026
Data
15 mai 2026
Localitate
Vânători, județul Mureș
Stare
adoptată

Pe același subiect în Vânători

Documente

Text

Anexa H.C.L. NR.25/21.05.2026 VANATORI - SMART VILLAGE Tradiție și inovație Mai 2026 Cuprins Concept, definiții: ....................................................................................................................... 2 INTRODUCERE ............................................................................................................................ 3 Ce este inteligent pentru mediul rural ...................................................................................... 4 Ce este un proiect Smart Village sau un Sat Inteligent? .......................................................... 6 Contextul dezvoltării strategiei satului inteligent ................................................................... 7 Implicarea comunității în elaborarea Strategiei SMART Village a comunei Vanatori.......... 17 Analiza SWOT aplicată tematicii SMART Village .....................................................................19 Date socio – demografice, economia locală - RPL 2021 și RGA 2020. Sursa: INS ...................19 Analiza SWOT............................................................................................................................. 21 Viziunea SMART Village a comunei Vanatori ......................................................................... 24 Misiunea SMART Village a comunei Vanatori ....................................................................... 25 Obiectiv general ....................................................................................................................... 25 Obiective specifice ................................................................................................................... 25 PLAN DE ACȚIUNE -PORTOFOLIUL DE PROIECTE................................................................... 29 Management și monitorizare .................................................................................................. 45 Exemple de bune practici privind soluții de tip SMART village ............................................ 46 ANEXE ........................................................................................................................................ 52 Abrevieri SDL Strategie de Dezvoltare Locală PAC Politica Agricolă Comună PNS Planul Național Strategic privind Politica Agricolă Comună UAT Unitate Administrativ Teritorială PNRR Planul Național de Redresare și Reziliență PDR Planul de Dezvoltare Regională pentru perioada 2021-2027 ADR Centru Agenția de Dezvoltare Regională Centru ,,Satele inteligente sunt în esență despre oameni – sunt despre comunitățile rurale care iau inițiative în vederea identificării de soluții practice la probleme și care încearcă să profite din plin de noile oportunități. Soluțiile digitale pot sprijini multe din aceste noi oportunități, dar inteligent înseamnă și cooperare și dezvoltare de noi alianțe – gândire liberă și trasarea propriului drum către prosperitate și durabilitate.“ - Phil Hogan, Comisar European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală în perioada 2014- 2019. Prin sate inteligente se înțeleg acele comunități care refuză să aștepte schimbarea. Satele inteligente sunt alcătuite din locuitori din rural, care iau inițiativa de a aplica soluții practice pentru provocările cu care se confruntă și pentru a profita de noile oportunități. Concept, definiții: ✓ Tehnologii „smart”: reprezintă produse, echipamente sau componente ce conțin unități de procesare a datelor, senzori, sunt programabile și au capabilități de conectarela Internet sau alte rețele de date, fiind utilizate în scopul culegerii de date din mediul înconjurător, îndeplinirii de comenzi primite, transmiterii și recepției de date și interacțiunii cu omul sau cu alte sisteme sau echipamente. ✓ Servicii „smart”: reprezintă acele servicii destinate cetățenilor sau mediului de afaceridintr-o comunitate sau localitate, furnizate public cu ajutorul sau prin intermediul tehnologiilor „smart”; ✓ Comunități/localități „smart”: reprezintă comunități sau localități care utilizează înmod curent servicii „smart” pentru satisfacerea nevoilor sau cerințelor particulare identificate sau manifestate de cetățenii sau mediul de afaceri din aria geografică acoperită. ✓ Comunități/localități integral „smart”: reprezintă comunități sau localități în care toate nevoile identificate sau manifestate de cetățenii sau mediul de afaceri din ariageografică acoperită ✓ Comunitate/localitate furnizoare de servicii “smart”: reprezintă comunități sau localități „smart” care furnizează servicii „smart” de utilitate pentru comunitățile sau localitățile din vecinătatea lor. INTRODUCERE Guvernanța locală în România Comuna, unitatea elementară de organizare administrativă, este formată din unul sau mai multe sate şi este condusă de un consiliu local şi un primar ales. România are 2.685 de comune ce însumează 13.285 de sate, respectiv o medie de cinci sate pe comună. Comuna Vanatori are în componență localitățile Vanatori,Soard,Mureni Feleag si Archita. Este situată în sudul județului Mureș, regiunea Centru și se învecinează la sud cu satul Saschiz (com. Saschiz, jud. Mures) , iar nord – est - vest cu comuna Albesti (jud. Mureș), la 10 km față de cel mai apropiat municipiu (Sighișoara) și la 60 km .față de reședința de județ (Târgu Mureș). Organul deliberativ al comunei este Consiliul Local, ale cărui decizii sunt puse în executare de către primarul comunei, ordonatorul de credit al unității administrativ teritoriale. Atât consilierii locali, 13 la număr cât și primarul sunt aleși de către locuitorii comunei pentru un mandat de 4 ani. Ședințele Consiliului Local sunt convocate de către primar, care are statutul de invitat la dezbateri și poate propune ordinea de zi și proiecte de hotărâre; ședințele sunt conduse de către un președinte de ședință ales pe o perioadă determinată din rândul consilierilor locali. Administrația locală a decis, treptat să facă treptat pasul spre o comună smart și să obțină recunoașterea de smart village/sat inteligent. Vanatori este o comună ,, în tranziție” - pași spre modernizarea serviciilor publice și adoptarea de soluții inteligente se fac de câțiva ani – moderniozarea scoliilor ,construirea de scoala noua ,cresa(cu peste 70 locuri),centru de zi (azil), sistemul de supraveghere video al comunei, PUG în format GIS ș.a. , iar aceste măsuri au fost bine primite de către cetățeni, dovedindu-și importanța și eficiența. Satele inteligente au ca punct de plecare resursa umană: locuitori din mediul rural care au inițiativa de a găsi soluții practice pentru transformarea localității lor, în parteneriat cu administrația locală. Aleșii locali au înțeles că tehnologiile digitale sunt adaptate pentru a servi mai bine comunitatea locală; oportunitățile sunt analizate dincolo de limitele actuale, sunt valorificate peisajele rurale, tradițiile locale și legăturile cu orașele din vecinătate. Conceptul de Smart Villages nu propune o soluție unică pentru toți. Este sensibil teritorial, se bazează pe nevoile și potențialele teritoriului respectiv, este condus de Strategie pentru a avea un impact real asupra comunității locale (pentru că la baza Satelor Inteligente se află localnicii) și susținut de strategii teritoriale noi sau existente. Strategiile sunt instrumente eficiente pentru a transmite viziunea unei comunități, atât pe plan intern (către membrii comunității), cât și pe plan extern, de exemplu, către diferite niveluri de guvernare (GAL-uri, nivel regional sau național). O strategie cuprinzătoare – care ia în considerare și prioritățile stabilite la niveluri administrative superioare – poate contribui, de asemenea, la identificarea surselor de finanțare pentru implementarea planului de acțiune 3 Digitalizarea este un instrument, dar nu un scop în sine. Recunoașterea ca ,,sat inteligent” presupune implementarea tehnologiilor și instrumentelor specifice pentru eficientizarea energetică, acțiuni de educare (ex. dezvoltarea competențelor digitale ale localnicilor) și utilizarea tehnologiilor de ultimă oră pentru creșterea bunăstării și revigorarea economică a comunității rurale. „Inteligent” înseamnă să folosești soluții inovatoare (inclusiv tehnologie digitală) care implică și/sau au un real efect asupra localnicilor, insa inovarea trebuie analizată/adaptată întotdeauna în contextul (local) propriu, ținând cont de moștenirea culturală locală. Zonele rurale, în care locuiesc peste 50% din cetățenii U.E., reprezintă inima economiei noastre. Diversitatea perisajului, a culturii și a patrimoniului constituie una dintre caracteristicile cele mai definitorii și mai remarcabile ale Europei. Aceasta reprezintă o parte esențială a identității și a potențialului nostru economic. ,,Ne vom prețui și conserva zonele rurale și vom investi în viitorul lor” declara Ursula von der Leyen, Președinte al Comisiei Europene. Conceptul de sat inteligent își propune să creeze sate europene locuibile unde oamenii să poată și să își dorească să se stabilească, deoarece inovația și soluțiile digitale le îmbunătățesc stilul de viață. Este esențial să îmbunătățim cooperarea între comunitățile, organizațiile și autoritățile din zonele rurale și urbane pentru a beneficia pe deplin de avantajele sociale, culturale și economice pe care astfel de cooperări le pot aduce. În România, majoritatea satelor au între 100 și 2.000 de locuitori. Satele mici (cu mai puțin de 500 de locuitori) și, în special, satele foarte mici (cu mai puțin de 200 de locuitori) sunt cele mai dezavantajate, în particular cele care au populația îmbătrânită și/sau cele care sunt situate în zone izolate. La cealaltă extremă, satele mari (cele cu mai mult de 2.000 de locuitori) tind să fie cele mai dezvoltate. La recensământul din 2021 se înregistra în comuna Vanatori o populație de 4131 locuitori, din care bărbați 2046 și 2085 femei. Satele se deosebesc de orașe atât prin mărime, cât, mai ales, prin activitățile locuitorilor, predominant agricole. În țările dezvoltate economic, activitățile populației rurale sunt mai variate și ies de multe ori din sferaagriculturii, o parte din locuitorii satelor fiind ocupați în industrie, transporturi, turism. Ce este inteligent pentru mediul rural La nivel european, inițiativa Comisiei Europene privind satele inteligente a fost lansată în 2017 și a creat o infrastructură dedicată Satelor Inteligente cu multe acțiuni și resurse aferente - Rețeaua Europeană pentru Dezvoltare Rurală. În acest sens, în cadrul documentului strategic “Planul de Acțiuni al Uniunii Europene privind satele inteligente’” sunt formulate și declinate mai multe accepțiuni privind noțiunea de sat inteligent : • Inteligent înseamnă folosirea tehnologiilor digitale atunci când este cazul și nu pentru că sunt la modă. Satele inteligente folosesc adesea tehnologii digitale. Însă acestea sunt doar câteva din 4 instrumentele disponibile ; • Inteligent înseamnă să gândești în afara satului. Unele inițiative se desfășoară la nivelul satului, dar majoritatea implică și vecinătățile, grupurile de sate, orașele mici și legăturile cu orașele. • Inteligent înseamnă crearea unor noi forme de cooperare și alianțe: între fermieri și alte persoane implicate în agricultură și mediul rural; între municipalități; sectorul privat și societatea civilă; de jos în sus (bottom-up) și de sus în jos (top-down). • Inteligent înseamnă să gândești de unul singur. Nu există un model sau o solutie standard pentru satele inteligente – este vorba despre localnici care folosesc bunurile și resursele locale, se folosesc de cunoștințele disponibile și iau inițiative. Semnificația cuvântului „inteligent” se concentrează în principal asupra inovației digitale și inovării sociale. Pentru comuna Vanatori, SMART pleacă de la confortul casnic și personal, influențat atât de experiența adusă de la marile oraședin apropiere cât și de cetățenii plecați la muncă în țările Uniunii Europene și care utilizează diverse gadgeturi și dispozitive smart. Conexiunile rapide la rețea și posibilitățile de telecommuting, inclusiv telewotk deschid posibilități care sunt deja parțial utilizate, dar care ar putea fi valorificate în moduri noi. Serviciile digitale ar putea oferi noi modalități eficiente de cooperare și departajare deschisă a informațiilor atât în cadrul comunității, cât și cu vizitatorii și organismele externe. Guvernanța publică în era digitală presupune adoptarea a trei tipuri de abordări principale: reintegrare, holism și digitalizare. Reintegrarea presupune corelarea și integrarea unitară a serviciilor publice pentru cetățeni, integrarea tehnologiilor și a serviciilor externalizate (un bun exemplu fiind aplicația de reciclare de la Supercom), utilizarea serviciilor comune și simplificarea procesului de livrare a serviciilor publice către cetăçeni. Abordarea holistică presupune reorganizarea serviciilor plecând de la centrarea acestora pe cetățeni și livrarea unui serviciu unic de tip „one-stop shop” care să permită integrarea simplificată a serviciilor într-un singur loc, care ar trebui să fie o platformă unică, online, a administrației publice locale. Digitalizarea presupune definirea, dezvoltarea și implementarea unor medii și instrumente digitale cu impact strategic, combinate cu automatizarea proceselor, utilizarea inteligentă a datelor și informațiilor, precum și noi experiențe sociale în mediul online pentru cetățeni. Centralismul instituțional favorizează într-o anumită măsură caracteristicile descrise anterior, însă acestea sunt cel mai bine puse în valoare prin digitalizare. Începând cu anii 2000, un nou model de management centrat pe tehnologii digitale a început să fie adoptat de instituții din întreaga lume. Tranziția de la New Public Management spre modelele de guvernanță digitală nu este o schimbare rudimentară, ci, mai degrabă, o schimbare radicală care promovează modernizarea societății, toate acestea devenind posibile prin dezvoltarea tehnologiilor Internet și a imersiunii contactului cu comunitatea în spațiul electronic digital. 5 Ce este un proiect Smart Village sau un Sat Inteligent? “Satele inteligente sunt în esență despre oameni – sunt despre comunitățile rurale care iau inițiative în vederea identificării de soluții practice la probleme și care încearcă să profite din plin de noile oportunități. Soluțiile digitale pot sprijini multe din aceste noi oportunități, dar inteligent înseamnă și cooperare și dezvoltare de noi alianțe – gândire liberă și trasarea propriului drum către prosperitate și durabilitate.“ spunea Phil Hogan, fost Comisar European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală în perioada 2014- 2019. “Prin sate inteligente se înțeleg acele comunități care refuză să aștepte schimbarea. Satele inteligente sunt alcătuite din locuitori din rural, care iau inițiativa de a aplica soluții practice pentru provocările cu care se confruntă și pentru a profita de noile oportunități.” O soluție smart pentru satul viitorului înseamnă o soluție ușor de folosit, cu impact local și care să presupună costuri cât mai mici de exploatare și mentenanță. Cei cinci factori cheie ai Satelor Inteligente din perspectiva Rețelei Europene pentru Dezvoltare Rurală REDR constau în : 1. Acțiuni privind depopularea și schimbările demografice; 2. Identificarea soluțiilor locale privind reducerile de fonduri publice și centralizarea serviciilor publice; 3. Explorarea legăturilor cu orașele șî orașele mici; 4. Modernizarea rolului zonelor rurale în procesul de tranziție spre o economie circular, bazată peemisii de carbon reduse; 5. Promovoarea transformării digitale a zonelor rurale. 6 În ceee ce privește furnizarea serviciilor rurale, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) propune 3 noi forme de furnizare a serviciilor rurale: • Furnizarea integrată a serviciilor, inclusiv: • Co-amplasarea unor servicii într-o singură clădire sau spațiu; • Colaborarea între furnizorii de servicii în termeni de informații, gestionare, instruire etc.; • Cooperarea între echipele de experți pentru a oferi servicii comune; • Co-producere între organizațiile publice, private și comunitare și în special soluții bazate pe comunitate. Abordări alternative și mai flexibile: • Servicii mobile – aducerea serviciilor către oameni; • Modele hub și spoke – când serviciile sunt furnizate în mod regulat de la o locație centrală, însă sunt și servicii furnizate mai rar sau la un nivel mai scăzut în zone îndepărtate; • Servicii noi și îmbunătățite adaptate nevoilor locale (calitate, marketing, crearea de noi abordări pentru servicii). • Soluții digitale OCDE include soluțiile digitale ca abordări alternative posibile de furnizare, împreună cu serviciile mobile, dar dată fiind natura lor orizontală (transversală) și contribuția lor în creștere la dezvoltarea unor sate inteligente Ce proiecte nu sunt Smart Village? • Înlocuirea corpurilor de iluminat stradale clasice cu LED-uri, ca acțiune ; • Instalarea unui număr de camere de supraveghere într-o comună nu este soluție Smart Village, dacă este un sistem închis și camerele comunică unui dispecerat în circuit închis. Soluția este Smart Village, doar dacă imaginile includ alte opțiuni de utilizare automatizată, cum ar fi: alertă la foc/fum, alertă la trecerea printr-o intersecție pe culoarea roșie a semaforului și alte scenarii posibile, inclusiv accesul deschis pentru locuitori/vizitatori la supravegherea spațiilor publice. • Instalarea de stații de încărcare mașini electrice nu este soluție Smart Village dacă este un sistem închis, ci doar dacă include informații și facilități pentru utilizatori și cetățeni, cum ar fi harta publică a acestora, monitorizarea disponibilității locurilor de parcare aferente sau informații despre plata acestui serviciu. Contextul dezvoltării strategiei satului inteligent Noile orientări de politică publică ale Comisiei Europene, centrate pe digitalizare și verde, au determinat autoritățile să pună accent pe accelerarea digitalizării și pe transformarea localităților în comunități inteligente (smart). Strategii și inițiative existente 7 Atât Strategia de Dezvoltare Locală a comunei Vanatori cât și cea a GAL Dealurile Târnavelor sunt puternic ancorate în conceptul de digitalizare ca posibilitate de dezvoltare a administrației publice locale și ca deziderat pentru o comunitate inteligentă. Complementaritatea cu alte documente strategice În strategia de dezvoltare locală 2023-2027 a GAL Dealurile Târnavelor a fost identificate ca puncte slabe la nivelul teritoriului ,,Echipamente/servicii învechite sau insuficiente, servicii publice nemodernizate/nedigitalizate, lipsa servicii SMART pentru populație”, iar ca Oportunități ,,Asigurarea accesului facil și dezvoltarea infrastructurii la scară mică și a serviciilor pentru populație, susținerea implementării de investiții din strategiile SMART ale uat-urilor. ”De asemenea, în SDL GAL Dealurile Târnavelor a fost inclusă o intervenție/măsură distinctă, cu alocare proprie, ce are ca obiectiv ,, [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: vanatori.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala