3 aprilie 2024

HCL 17/2024 Valea Seacă adoptată

Se aprobă concesionarea și punerea la dispoziție a terenurilor necesare pentru realizarea rețelei de distribuție a gazelor naturale în zona menționată (mai multe UAT-uri din județul Iași), inclusiv terenuri pentru…

Pe scurt

Se aprobă concesionarea și punerea la dispoziție a terenurilor necesare pentru realizarea rețelei de distribuție a gazelor naturale în zona menționată (mai multe UAT-uri din județul Iași), inclusiv terenuri pentru organizarea șantierului pe durata investiției și participarea la finanțarea acesteia. Decizia înseamnă pentru locuitori că se facilitează construcția infrastructurii de gaz, cu eventuale lucrări în teren, perioade de execuție și impact temporar asupra zonelor afectate. Nu se specifică valori exacte sau termene în textul prezentat, dar se aprobă cadrul general de concesiune și finanțare pentru proiect.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă înfiinţarea sistemului de distribuţie gaze naturale în comuna Valea- Seacă, județul Iaşi, și concesionarea serviciului public de distribuţie gaze naturale, prin intermediul ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTRACOMUNITARĂ DE UTILITĂŢI PUBLICE PENTRU SERVICIUL DE ALIMENTARE CU GAZE NATURALE AL LOCALITĂȚILOR UAT TĂTĂRUŞI, UAT VALEA-SEACĂ, UAT VÂNĂTORI, UAT LESPEZI, UAT SIREȚEL, JUD. IAȘI

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
  • Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Valea Seacă

Denumire
Hotărârea nr. 17 din 2024 a Consiliului Local Valea Seacă
Titlu oficial
Hotărâre C.L. nr.17
Emitent
Consiliul Local Valea Seacă
Număr
17 / 2024
Data
3 aprilie 2024
Localitate
Valea Seacă, județul Iași
Stare
adoptată
Teme
Terenuri și clădiri · Apă, căldură, iluminat

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VALEA-SEACĂ JUDEȚUL IAȘI HOTĂRÂREA nr. 17 Privind aprobarea concesionării şi punerii la dispoziţia concesionarului a terenurilor necesare pentru realizarea obiectivelor aferente "ÎNFIINȚARE REȚEA DE DISTRIBUȚIE DE GAZE NATURALE ÎN A.D.I. DE UTILITĂŢI PUBLICE PENTRU SERVICIUL DE ALIMENTARE CU GAZE NATURALE AL LOCALITĂȚILOR U.A.T. TĂTĂRUȘI, U.A.T. VALEA SEACĂ, U.A.T. VÂNĂTORI, U.A.T. LESPEZI, U.A.T. SIREȚEL, JUD. IAȘI" pe durata concesiunii, precum şi a terenurilor necesare organizării de șantier pe durata realizării investiţiei şi participarea la finanţarea investiţiei Consiliul Local al comunei Valea-Seacă, județul Iaşi, întrunit în şedinţa extraordinară din data de 03.04.2024, Având în vedere proiectul de hotărâre iniţiat de primarul comunei Valea-Seacă, județul Iași, domnul Miron Neculai, prin care propune Consiliului Local aprobarea concesionării și punerii la dispoziţia concesionarului a terenurilor necesare pentru realizarea obiectivelor aferente "ÎNFIINȚARE REȚEA DE DISTRIBUŢIE DE GAZE NATURALE ÎN A.DI. DE UTILITĂŢI PUBLICE PENTRU SERVICIUL DE ALIMENTARE CU GAZE NATURALE AL LOCALITĂȚILOR U.A.T. TĂTĂRUȘI, U.A.T. VALEA SEACĂ, U.A.T. VÂNĂTORI, U.A.T. LESPEZI, U.A.T. SIREȚEL, JUD. IAȘI” pe durata concesiunii, precum şi a terenurilor necesare organizării de șantier pe durata realizării investiţiei și participarea la finanțarea investiţiei; Având în vedere referatul de aprobare întocmit de primarul comunei Valea-Seacă, judeţul Iaşi, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre, înregistrat cu nr. 1535/19.03.2024; Având în vedere prevederile Legii nr.123/2012, Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Ordinului nr. 5/05.02.2009, privind aprobarea Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale; Având în vedere prevederile Stas nr. 8591/1/91 privind amplasarea în localităţi a reţelei edilitare subterane executate în săpătură; Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 4, alin.1, lit. c), din HG nr. 209/2019 pentru aprobarea Cadrului general privind regimul juridic al contractelor de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale, procedurile pentru acordarea concesiunilor, conţinutul — cadru al caietului de sarcini; Având în vedere raportul de specialitate întocmit de compartimentul de specialitate din cadrul primăriei comunei Valea-Seacă nr. 1838/01.04.2024; Având în vedere avizele Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al comunei Valea- Seacă, judeţul Iaşi, nr. 1901/02.04.2024, nr.1897/02.04.2024 şi nr. 1894/02.04.2024; În temeiul prevederilor art. 196, alin. (1), lit. a) şi ale art. 197 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1 Se aprobă înfiinţarea sistemului de distribuţie gaze naturale în comuna Valea- Seacă, județul Iaşi, și concesionarea serviciului public de distribuţie gaze naturale, prin intermediul ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTRACOMUNITARĂ DE UTILITĂŢI PUBLICE PENTRU SERVICIUL DE ALIMENTARE CU GAZE NATURALE AL LOCALITĂȚILOR UAT TĂTĂRUŞI, UAT VALEA-SEACĂ, UAT VÂNĂTORI, UAT LESPEZI, UAT SIREȚEL, JUD. IAȘI. Art.2 Se aprobă concesionarea sistemului de distribuţie a gazelor naturale în comuna Valea- Seacă, județul Iaşi, în urma Studiului de Fundamentare realizat de ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTRACOMUNITARĂ DE UTILITĂŢI PUBLICE PENTRU SERVICIUL DE ALIMENTARE CU GAZE NATURALE AL LOCALITĂȚILOR UAT TĂTĂRUŞI, UAT VALEA-SEACĂ, UAT VÂNĂTORI, UAT LESPEZI, UAT SIREŢEL, JUD. IAȘI. Art.3 Se aprobă punerea la dispoziţia concesionarului, cu titlu gratuit, a terenurilor proprietate publică locală ocupate de obiectivele sistemului de distribuţie a gazelor naturale, precum şi pentru realizarea lucrărilor de execuţie, operare, întreținere, reparaţii, precum şi a terenurilor necesare organizării de şantier sau a altor operaţiuni necesare, pe toată durata concesiunii. Art.4 Se aprobă, conform dispoziţiilor art.109 din legea 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, dreptul de uz și dreptul de servitute al viitorului concesionar al reţelei de distribuţie, asupra terenurilor şi altor bunuri proprietate publică, pe toată durata concesiunii, pentru: a) dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau modernizării obiectivelor/sistemelor. b) dreptul de uz pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii prin efectuarea reviziilor, reparațiilor şi intervențiilor necesare; c) dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriana pentru instalarea de rețele, conducte, de linii sau de alte echipamente aferente obiectivelor/sistemelor şi pentru accesul la locul de amplasare a acestora; d) dreptul de a obţine restrângerea sau încetarea unor activităţi care ar putea pune în pericol persoane și bunuri; e) dreptul de acces la utilităţile publice. Art. 5 Se menţionează faptul ca terenurile necesare realizării acestei investiţii și care se vor pune la dispoziţia concesionarului cu titlu gratuit, aparțin de drept domeniului public al comunei Valea-Seacă, judeţul Iaşi, şi nu fac obiectul vreunui litigiu. Art.6 Se împuterniceşte ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTRACOMUNITARĂ DE UTILITĂŢI PUBLICE PENTRU SERVICIUL DE ALIMENTARE CU GAZE NATURALE AL LOCALITĂȚILOR UAT TĂTĂRUȘI, UAT VALEA-SEACĂ, UAT VÂNĂTORI, UAT LESPEZI, UAT SIREŢEL, JUD. IAŞI, cu realizarea tuturor demersurilor necesare atribuirii contractului de concesiune. Art. 7. Se aprobă participarea la finanţarea investiţiei cu suma de 49.353.574,07 lei, inclusiv TVA, sumă ce va fi suportată din bugetul local, fonduri guvernamentale şi europene. Art. 8 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Primarul comunei Valea-Seacă, judeţul Iași, dl Miron Neculai. Art.9 Secretarul general al comunei Valea-Seacă, va face publică prezenta hotărâre prin afişare, va comunica copie după prezenta hotărâre primarului, autorităților şi persoanelor interesate, precum și Instituţiei Prefectului Judeţului lași, pentru exercitarea controlului de legalitate asupra actelor administrative. Dată astăzi, 03.04.2024 Contrasemnează pentru legalitate, Secretar general, Nistor Valeriu On— Lă Preşedinte de ședință,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariavaleaseaca.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala