HCL 99/2026 Vaideeni adoptată
Hotărâre privind acordarea unui ajutor de urgență domnului Stanciu Spiridon, domiciliat în comuna Vaideeni, județul Vâlcea
- Denumire
- Hotărârea nr. 99 din 2026 a Consiliului Local Vaideeni
- Emitent
- Consiliul Local Vaideeni
- Număr
- 99 / 2026
- Data
- 24 iulie 2026
- Inițiator
- Achim-Daniel BĂLUȚĂ
- Localitate
- Vaideeni, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă acordarea unui ajutor de urgență domnului Stanciu Spiridon, fratele domnului Stanciu Ion, domiciliați în Vaideeni, pentru sprijin în costurile procedurilor și investigațiilor medicale necesare recuperării după AVC. Banii sunt acordați prin hotărâre a Consiliului Local, din fonduri destinate ajutoarelor de urgență, în condițiile regulamentului aplicabil, iar efectul pentru locuitori este că familiile în situații similare pot primi sprijin financiar de urgență în cazuri medicale grave.
Ce prevede
Art.1. Se aprobă acordarea unui ajutor de urgenţă în valoare de 3.000 lei domnului
Stanciu Spiridon, domiciliat în comuna Vaideeni, județul Vâlcea.
Art.2. Ajutorul de urgență prevăzut la art. 1 va fi acordat pentru achitarea unei părți din
cheltuielile cu procedurile de recuperare medicală de lungă durată.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează primarul comunei
Vaideeni prin Compartimentul de Asistență Socială și Autoritate Tutelară și Compartimentul
contabilitate, taxe și impozite și executări silite.
Art.4. Secretarul General al Comunei Vaideeni, va comunica prezenta hotărâre Instituției
Prefectului-Județul Vâlcea în vederea exercitării controlului de legalitate, Primarului comunei,
Compartimentului de Asistență Socială și Autoritate Tutelară, Compartimentului contabilitate,
taxe și impozite și executări silite și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul
Oficial al comunei Vaideeni, în format electronic, pe site-ul instituției
http://www.comunavaideeni.ro., secțiunea Monitorul Oficial Local.
Președinte de ședință, Contrasemnează pentru legalitate,
Pătroi Adina, Secretar general al UAT Comuna Vaideeni
Marcu Ana-Maria - Grațiela
Vaideeni: 24.07.2026
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTARII HOTARARII CONSILIULUI LOCAL NR. 99/24.07.2026
Nr. Operatiuni efectuate Data Semnatura persoanei responsabile sa efectueze
crt ZZ/LL/AN procedura
0 1 2 3
1 Adoptarea hotararii s a facut cu majoritatea 24.07.2026
absoluta
2 Comunicarea catre primar 24.07.2026
3 Comunicarea catre prefectul judetului 03.08.2026
4 Aducerea la cunostinta publica 10.08.2026
5 Hotararea devine obligatorie sau produce efecte 24.07.2026
juridice dupa caz
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VAIDEENI
JUDEȚUL VÂLCEA
Str. Principală, nr. 164, Sat. Vaideeni, com. Vaideeni
E-mail: [email protected]
Tel : 0250 / 86
Documente
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 95/2026Hotărâre privind aprobarea actului adițional nr. 1 la Contractul de prestări servicii nr. 938 din data 27.01.2023 și a actului…HCL 96/2026Hotărâre privind acordarea unui ajutor de urgență doamnei Ileana Mihai, domiciliată în comuna Vaideeni, județul VâlceaHCL 97/2026Hotărâre privind aprobarea Caietului de sarcini, a strategiei de contractare și a modelului de contract pentru obiectivul de…HCL 98/2026Hotărâre privind aprobarea Caietului de sarcini și a strategiei de contractare pentru achizitionarea dotărilor și a mobilierului…HCL 100/2026Hotărâre privind aprobarea actualizării cheltuielilor legate de proiectul investițional “Realizarea infrastructurii turistice și…HCL 101/2026Hotărâre privind aprobarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici, faza S.F., pentru obiectivul “Dezvoltarea…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.