30 septembrie 2021 · Inițiator: Achim-Daniel BĂLUȚĂ

HCL 59/2021 Vaideeni adoptată

Hotărâre privind aprobarea protocolului de colaborare cu Asociația pentru Promovarea Dezvoltării Economice și Incluziunii Sociale Vâlcea, în vederea realizării proiectului „ Promovarea patrimoniului imaterial al comunei Vaideeni”

Denumire
Hotărârea nr. 59 din 2021 a Consiliului Local Vaideeni
Emitent
Consiliul Local Vaideeni
Număr
59 / 2021
Data
30 septembrie 2021
Inițiator
Achim-Daniel BĂLUȚĂ
Localitate
Vaideeni, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Vaideeni aprobă protocolul de colaborare cu Asociația pentru Promovarea Dezvoltării Economice și Incluziunii Sociale Vâlcea pentru implementarea proiectului „Promovarea patrimoniului imaterial al comunei Vaideeni”. Se aprobă acordarea unei sume de 8.000 lei pentru cofinanțarea proiectului și delegarea primarului să semneze protocolul și documentele necesare. Proiectul va aduce finanțare și acțiuni locale legate de patrimoniul comunal, iar deciziile se vor implementa prin aparatul primarului și vor necesita publicare și control de legalitate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1. Se aprobă Protocolul de Colaborare între Asociaţia pentru Promovarea Dezvoltării Economice și Incluziunii Sociale Vâlcea şi Primăria Comunei Vaideeni, în vederea realizării proiectului „Promovarea patrimoniului imaterial al comunei Vaideeni”, conform anexei ce face parte integrată din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă alocarea sumei de 8.000 lei către Asociaţia pentru Promovarea Dezvoltării Economice şi Incluziunii Sociale Vâlcea în vederea asigurării cofinanțării proiectului „Promovarea patrimoniului imaterial al comunei Vaideeni”. O Art.3. Se împuterniceşte Primarul Comunei Vaideeni, domnul Achim Daniel Băluţă să semneze în numele Comunei Vaideeni Protocolul de Colaborare anexă la prezenta hotărâre, precum şi orice alte documente necesare implementării proiectului. Art.4. Prezenta hotărâre, după adoptare, se va comunica prin grija secretarului comunei, în termenul prevăzut de lege, Instituţiei Prefectului-Judeţul Vâlcea, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate şi se va transmite primarului comunei care are obligaţia să asigure, conform legii, aducerea la îndeplinire a prevederilor hotărârilor adoptate de Consiliul local prin aparatul de specialitate, Asociaţia pentru Promovarea Dezvoltării Economice și Incluziunii Sociale Vâlcea şi se va publica în monitorul oficial local. Contrasemneză, Secretar general al UAT Alina-Cristina Bogorodea-Apostoloiu Aus Vaideeni 30.09.2021 Anexa la HCL nr. 59 din 30.09.2021 PROTOCOL DE COLABORARE PRIMARIA COMUNEI VAIDEENI , cu sediul în strada Principala nr. 164, sat Vaideeni, comuna Vaideeni, judetul Valcea, cod fiscal 2541401 tel. 0250865009, adresă de e-mail vaideeni(2vl.e- adm.ro, reprezentată de Baluta Achim Daniel, în calitate de Primar, denumit în continuare partener şi ASOCIATIA PENTRU PROMOVAREA DEZVOLTARII ECONOMICE SI INCLUZIUNII SOCIALE VALCEA (ADEIS VALCEA), cu sediul în localitatea RM.VALCEA, strada INATESTI, nr.48A, cod fiscal 34883852 , tel. 0766300138, adresă de e-mail adeisrmvalcea(2yahoo.com, reprezentată de Constantin Nicoleta, în calitate de Presedinte, denumit în continuare organizator Incheie un parteneriat în vederea realizării proiectului „Promovarea patrimoniului imaterial al comunei Vaideeni” depus spre finanţare la AFCN în sesiunea 1/2022 1. Obiectul parteneriatului Prezentul parteneriat stabileşte modalităţile de cooperare în vederea organizării şi desfăşurării proiectului/programului cultural în perioada ianuarie 20211 - decembrie 2022 2. Obligaţiil

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă