30 decembrie 2020 · Inițiator: Achim-Daniel BĂLUȚĂ

HCL 107/2020 Vaideeni adoptată

Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici al obiectivului de investiții ” Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare precum și de integrarea activitățiilor de transport, distribuție și consum final în Comuna Vaideeni, cu localitățile aparținătoare ( Cerna, Cornet, Izvoru Rece, Marița, Vaideeni), jud. Vâlcea”

Denumire
Hotărârea nr. 107 din 2020 a Consiliului Local Vaideeni
Emitent
Consiliul Local Vaideeni
Număr
107 / 2020
Data
30 decembrie 2020
Inițiator
Achim-Daniel BĂLUȚĂ
Localitate
Vaideeni, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru un proiect de dezvoltare a rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în comuna Vaideeni și localitățile din apropiere (Cerna, Cornet, Izvoru Rece, Marita, Vaideeni). Scopul este să crească flexibilitatea, siguranța și eficiența operațională, precum și să integreze transportul, distribuția și consumul final, iar impactul pentru locuitori înseamnă posibile investiții în infrastructură și echipamente, cu efecte pe termenele de execuție și impact în furnizarea gazelor în zonele menționate. Decizia afectează bugetul local și proiectul se aprobă în cadrul unei ședințe extraordinare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

ROMÂNIA JUDEŢUL VÂLCEA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VAIDEENI HOTARARE NR. 20 Privind: aprobarea indicatorilor tehnico-economici al obiectivului de investitii „Dezvoltarea retelelor inteligente de distributie a gazelor naturale in vederea cresterii nivelului de flexibilitate,siguranta,eficienta în operare precum si de integrarea activitatiilor de transport, distributie si consum final in Comuna Vaideeni, cu localitatile apartinatoare( Cerna, Cornet,lzvoru Rece, Marita, Vaideeni), Jud. Valcea”. Consiliul local al Comunei Vaideeni, Judetul Vâlcea intrunit in sedinta extraordinara din data de 30.12.2020, sedintă la care participă un număr de 12 consilieri din totalul de 13 câti sunt in functie, Scdinta este condusă de dl. Achim Baluta. Luând in dezbatere: Referatul de aprobare si proiectul de hotarare al primarului comunei Vaideeni prin care se propune aprobarea indicatorilor tehnico-economici al obiectivului de investitii „Dezvoltarea retelelor inteligente de distributie a gazelor naturale in vederea cresterii nivelului de flexibilitate,siguranta,eficienta in operare precum si de integrarea activitatiilor de transport, distributie si consum final in Comuna Vaideeni, cu localitati

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă