26 ianuarie 2024

HCL 3/2024 Vădăstrița adoptată

Se aprobă Planul de acțiuni și lucrări de interes local pentru anul 2024, care vor fi puse în execuție de către membrii familiilor cu venit minim de incluziune (beneficiari ai legii 196/2016)

Pe scurt

Se aprobă Planul de acțiuni și lucrări de interes local pentru anul 2024, care vor fi puse în execuție de către membrii familiilor cu venit minim de incluziune (beneficiari ai legii 196/2016). Practic, oamenii apți de muncă din aceste familii vor realiza activități locale în schimbul sprijinului social, conform planului anexat. Implementarea este la Compartimentul de asistență socială și la viceprimarul comunei, iar Hotărârea va fi comunicată instituțiilor relevante.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Planul de acţiuni si lucrări de interes local, pe anul 2024, ce vor fi executate de către persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de beneficiarii de venit minim de incluziune, conform Legii nr.196/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba cum se ridică gunoiul și cât plătești pentru asta.
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Mediu și spații verzi” în Vădăstrița

Denumire
Hotărârea nr. 3 din 2024 a Consiliului Local Vădăstrița
Titlu oficial
HCL 3/2024
Emitent
Consiliul Local Vădăstrița
Număr
3 / 2024
Data
26 ianuarie 2024
Localitate
Vădăstrița, județul Olt
Stare
adoptată
Teme
Mediu și spații verzi · Gunoi și salubrizare · Asistență socială și locuințe

Pe același subiect în Vădăstrița

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL OLT COMUNA VADASTRITA CONSILIUL LOCAL HOTARARE privind aprobarea Planului de acţiuni si lucrări de interes local pe anul 2024, ce vor fi executate de către beneficiarii de venit minim de incluziune, conform Legii nr.] 96/2016, cu modificarile si completarile ulterioare Avand în vedere : Proiectul de hotarare nr. 129 din 15.01.2024; _ Referatul de aprobare nr. 127 din 15.01.2024 al Primarului localitatii Vadastrita,judetul Olt; -Raportul Compartimentului Asistenţă Socială nr.128 din 15.01.2024 „prin care se propune aprobarea planului de actiuni si lucrari de interes local pe anul 2024, ce vor fi executate de catre beneficiarii de ajutor social, conform Legii nr.416/2001, cu modificarile si completarile ulterioare; - prevederilor art.59 alin.(1) „art. 6lialin (1) din Legea nr.196/2016, privind venitul minim de incluziune, cu modificarile si completarile ulterioare; precum şi a Normele metodologice de aplicare a Legii 196/2016 privind venitul minim de incluziune, aprobate prin HG nr.1 154/2022, cu modificările şi completările ulterioare; Avizul comisiei de specialitate pentru activități social — culturale, învățământ, culte, sănătate și familie, muncă și protecţie soc protecţie copii, activităţi sportive şi de agrement In temeiul art.1209 alin (O).lit b,art.139 alin(3) lit. e, art.196 alin (1) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019,privind Codul administrativ; CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VADASTRITA,JUDETUL OLT HOTARASTE: Art.1. Se aprobă Planul de acţiuni si lucrări de interes local, pe anul 2024, ce vor fi executate de către persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de beneficiarii de venit minim de incluziune, conform Legii nr.196/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Compartimentul de asistenţă socială şi viceprimarul comunei Vadastrita. Art.3.Prezenta se va comunica: _ Institutiei Prefectului judetul Olt; _ Primarului localitatii Vadastrita; - Compartimentului asistenta sociala PRESEDINTE DE SEL STOLAN GHEORGHE A_l CONTRASEMNEAZA, SEC Nr. _ Aliat 3 DIN 26.01.2024 Pezenta a fost adoptata cu_un_ numar de 12 voturi din totalul de 13 voturi; ÎNR.3/26.01.2024 PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTARII HOTARARII CONSILIULUI LOCAL VADASTRITA reg Operatiuni efectuate Data ZZ/LL/AN apa pe za 0 1 2 Bi | Adoptarea hotararii!) s-a facut cu majoritate sf simpla O absoluta O calificata” 26.01.2024 2 Comunicarea catre primar”) 29.01.2024 E Comunicarea catre prefectul judetului”) 05.02.2024 4 Aducerea la cunostinta publica')+") 09.02.2024 5 Comunicarea, numai in cazul celei cu caracter individual')+) 6 Hotararea devine obligatorie“) sau produce efecte juridice”), dupa caz 09.02.2024 Plan de actiuni si lucrari de interes local pe anul 2024 Anexa la Proiectul de hotarare nr. 3/26.01.2024 ce vor fi executate de către beneficiarii de venit minim de incluziune, conform Legii nr.1] 96/2016, cu modificarile si completarile ulterioare Nr. a ee a a at a Termene de crt. Obiectiv Acţiuni şi măsuri intreprinse ea zăa Resurse Igienizarea Vaii cismelelor - Colectarea deseurilor Beneficiarii Legii 196/2016 1 - Curatarea malurilor permanent _ Decolmatarea de aluviuni si vegetatie Salubrizarea străzilor din satul - Maturat stradal Beneficiarii Legii 196/2016 3 - Intretinere trotuare, permanent Curăţarea, deblocarea şanţurilor şi a rigolelor 2 Intretinerea malurilor, Beneficiarii Legii 196/2016 3 | de scurgere a apelor din localitate - Indepartarea noroiului si aluviunilor, permanent 8 - Imdepartarea vegetatiei Tntreţinerea drumului comunal Beneficiarii Legii 196/2016 4 - Defrisarea si indepartarea resturilor permanent s _ Curatarea si intretinerea acostamentelor Lucrări de întreţinere şi igienizare a Cimitirului |. Indepartarea resturilor vegetale Beneficiarii Legii 196/2016 5 - Colectarea gunoaielor permanent Lucrari de strangere a deseurilor j Beneficiarii Legii 196/2016 - Lucrari de nivelare Lunile IV — IX 6 - Strangerea deseurilor rezultate din demolari Lucrări de igienizare a canalelor - Colectarea deseurilor Beneficiarii Legii 196/2016 - Intretinerea malurilor, . | 7 - Indepartarea noroiului si aluviunilor, permanent - Indepartarea vegetatiei Curăţarea şanţurilor de pe câmpul comunei - Indepartarea noroiului si aluviunilor, Beneficiarii Legii 196/2016 8 - Imdepartarea vegetatiei permanent Intretinerea podeţelor —Tndepartarea resturilor vegetale Beneficiarii Legii 196/2016 - Indepartarea aluviunilor si gunoaielor 9 _ Intretinerea si repararea zonelor permanent L deteriorate PRESEDINTE DE SEDINTA; e a spa semanarea si plantarea flo L [5] [tii > ii 196/2016

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariavadastrita.judetulolt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala