Hotărâre privind aprobarea indicelui de inflație, respectiv sumelor indexate pe baza ratei inflației, aplicabile în anul fiscal 2022
întocmit de doamna Anca SANDU, consilier principal în cadrul Compartimentului financiar-contabil, impozite şi taxe locale; 4) - rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului local
Hotărâre privind aprobarea proiectului rețelei școlare de pe raza comunei Văculești pentru anul școlar 2021-2022
Instituţiei Prefectului judeţului Botoşani; A Primarului comunei Văculeşti; A Serviciu Contabilitate, impozite şi taxe; A Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoșani; A Şcolii Gimnaziale nr.1-Văculeşti. Preşedinte de ședință, Contrasemnează
Hotărâre privind rectificare bugetară
t.49 alin(4) şi alin(7) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Respectând prevederile: — Legii nr. 544/2001 privind l…
Hotărâre privind implementarea proiectului „Achiziție tractor și echipamente pentru gospodărire comunală sau alte intervenții, comuna Văculești, județul Botoșani”
tală cu TVA = 503.976,86 lei, echivalentă a 103.424,42 euro la Cursul BCE din data de 16.11.2020, respectiv 1 euro = 4,8729 lei, structurată astfel: fonduri nerambursabile — 292.3…
Hotărâre privind aprobarea decontării cheltuielilor aferente navetei cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar, care nu dispun de locuințe pe raza comunei Văculești, pentru lunile Noiembrie, Decembrie 2020 și Ianuarie 2021
te fonduri pentru plata navetei cadrelor didactice; Având în vedere: - referat de aprobare întocmit de domnul primar al Comunei Văculeşti, nr. 13/ 24.02.2021; - raportul de spec…
Hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului unității administrativ - teritoriale Văculești în Adunarea Generală a Asociaților ADI„ Ecoproces” Botoșani
rivind Codul administrativ, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Consiliul local al comunei Văculeşti adoptă prezenta hotărăşte: Art. 1 Se acorâă mandat specia…
Hotărâre privind asumarea de către Consiliul Local al Comunei Văculești a bugetului, cofinanțării, precum și alte cheltuieli neeligibile aferente proiectului ” Facilitarea accesului la procesul educațional on-line prin achiziția IT necesare unităților școlare din Comuna Văculești, județul Botoșani
privind Codul administrativ,republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul local al comunei Văculeşti adoptă prezenta hotărâre: Art.1 — Asumarea de către Cons…
Hotărâre privind inițierea procedurii de concesionare a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale în Comuna Văculești
de a obţine restrângerea sau încetarea unor activităţi care ar putea pune în pericol persoane sau bunuri; dreptul de a acces la utilităţile publice. Art.8. Cofinanţarea obiectivul…
Hotărâre privind asocierea UAT Comuna Văculești, județul Botoșani cu UAT Comuna Brăiești, județul Botoșani în vederea realizării obiectvivului de investiții ''Înființare sistem de distribuție gaze naturale''
6 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; d) art.89 alin. (2) şi alin (8) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ cu completările …
Hotărâre privind aprobarea decontării cheltuielilor de transport pentru naveta cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din unitatea de învățământ al Școlii Gimnaziale nr. 1, comuna Văculești, pentru lunile: August, Septembrie, Octombrie și Noiembrie 2020
ntru luna Octombrie, adresa nr.2.577/26.11.2020 pentru luna Noiembrie; -rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului local; În conformitate cu prevederile…
Hotărâre privind asumarea de către Consiliul Local al Comunei Văculești a bugetului proiectului ''UMBRELLA (U-man, M-edical, R-espect, E-ducație, L-ibertate, L-ocal, A-dministrație), cod SMIS 139481
de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiara a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergent; c) apel POCU/140/4/2/ -Reducer…
Hotărâre privind aprobarea Planului de acțiuni și lucrări de interes local pe anul 2021, pentru repartizarea orelor de muncă către beneficiarii de ajutor social și contravenienții cărora li s-a înlocuit sancțiunea pecuniară prin sentință judecătorească în ore de muncă în folosul comunității
în conformitate cu prevederile art. 6, alin. (7) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; luând în considerare raportul d…
Hotărâre privind aprobarea evaluării terenului din PC. 323, cu suprafața de 2370 m.p. din extravilanul Comunei Văculești, ce urmează a fi achiziționat în vederea realizării obiectivului de investiții 'Înființare sistem de distribuție gaze naturale''
nd finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; k) art. 3, alin (1), lit V) din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice; 1) art. 300, alin. (1), lit. e…
Hotărâre privind aprobarea conturilor de execuție a bugetelor anuale ale Comunei Văculești pentru anul 2020
din 9 ianuarie 2020 a bugetului de stat pe anul 2020; f) art.129 alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. a) din Orgonanţa de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu comple…
Hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local Văculești în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnazială nr. 1 Văculești pentru anul școlar 2020-2021
şi publicitatea prezentei ho să Contrasemnează, p. Secretar general, Vladan Vasilică Moda 10 consilieri prezenţi din 10 consilieri în funcţie 23…
Hotărâre privind implementarea proiectului de hotărâre pentru limitarea traficului greu pe drumurile publice din comuna Văculești, prin amplasarea de 3 bariere inteligente
997 privind regimul drumurilor; g) art. 136, alin (1) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare: h) art.139, alin. (3), lit. (e…
Hotărâre privind aprobarea evaluării clădirii și a terenului fostului sediu C.A.P. Saucenița din PC. 262/1, cu suprafața de 3000 m.p. în vederea concesionării acestuia
v) din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice; 8). art. 303, alin. (1), alin. (2), alin. (5), art. 308, alin (1), alin. (2), alin. (3), art. 309, alin (1), alin. (2), alin. (3) …
Hotărâre privind instituirea dreptului de uz și servitute cu titlu gratuit către concesionarul serviciului public de distribuție a gazelor naturale asupra terenurilor necesare pentru realizarea obiectivului de investiții ''Înființare sistem de distribuție gaze naturale, comuna Văculești, județul Botoșani'', pe toată durata concesiunii, precum și a terenurilor necesare organizării de șantier pe durata realizării investiției
licare referitoare la atribuirea contractelor de concesiune a serviciului public de distribuţie a gazelor naturale, modificat şi completat ulterior; b) art.13, alin. (1) din Legea…
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.