31 iulie 2025

HCL 33/2025 Unguraș adoptată

Consiliul Local Unguraș stabilește o procedură generală pentru închirierea bunurilor aflate în ownership-ul comunei, atât cele din domeniul public, cât și cele private, ce sunt administrate de primărie

Pe scurt

Consiliul Local Unguraș stabilește o procedură generală pentru închirierea bunurilor aflate în ownership-ul comunei, atât cele din domeniul public, cât și cele private, ce sunt administrate de primărie. Practic, se spune cum pot locuitorii și alte entități să ocupe sau să închirieze aceste bunuri, iar compartimentul financiar-contabil va gestiona încheierea contractelor, cu comunicarea către Prefectură făcându-se prin secretarul general. Practic pentru locuitori, regulile clarifică cine poate închiria, în ce condiții și care este perioada, costurile și termenele, așa cum vor fi detaliate în Anexa Hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se stabileşte procedura de inchiriere a bunurilor proprietate publică şi privată a comunei Unguras prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărăre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Contracte și achiziții” în Unguraș

Denumire
Hotărârea nr. 33 din 2025 a Consiliului Local Unguraș
Emitent
Consiliul Local Unguraș
Număr
33 / 2025
Data
31 iulie 2025
Localitate
Unguraș, județul Cluj
Stare
adoptată
Teme
Contracte și achiziții · Terenuri și clădiri

Documente

Text

ROMĂNIA JUDEȚUL CLUJ C ONSILIUL LOCAL AL COMUNEI UNGURAȘ HOTĂRĂREA nr. 33 din 31.07. 2025 privind stabilirea procedurii de închiriere a bunurilor proprietate prublică si privată a comunei UNGURAS . CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI UNGURAȘ, întrunit în ședința ordinară din data de 31.07. 2025 Avănd in vedere : -proiectul de hotărăre nr. 34 din 24.07. 2025 privind stabilirea procedurii de închiriere a bunurilor proprietate publică si privată a comunei Unguras al cărui iniţiator este primarul comunei d-nul Rotar Cristian Alin - referatul de aprobare întocmit de primarul comunei Unguras înregistrat sub nr. 2685 128.07. 2025 -raportul de specialitate întocmit de secretarul general al comunei înregistrat sub nr.2706 din 29.07. 2025 -prevederile art 354,art362 alin .1 şi alin 3 — coroborat cu : art. 297 alin. 1 lit.c si alin 2, art. 332,art.333, art.334- coroborat cu art. 310 alin 1- 2 , art.312 alin.2- 4 si 6-7 art. 313 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administartiv cu modificările şi completările ulterioare ; -prevederile art. 552, art 553 , art.554, art 858 „art 861 alin3, art. 1777-1781 din Legea nr. 287 / 2009 privind Codul Civil , republicată cu modificările şi completările ulterioarte -rapoartele de avizare al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al comunei Unguras |, -prevederile art. 20 alin.1 lit. e din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare În temeiul prevederilor art. 129 alin.(1 ), alin (2) lit c) si alin( 6) lit a) si lit b) precum si cele ale art. 196 alin. (1) lit a), art. 197 alin (1) din OUG nr. 57 /2019 privind Codul administrativ cu modificările şi competările ulterioare HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se stabileşte procedura de inchiriere a bunurilor proprietate publică şi privată a comunei Unguras prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărăre. Art. 2. Cu ducere la indeplinire a prevederilor prezentei hotărări se incredinţează compartimentul financiar contabil , iar comunicarea către Instituţia Prefectului Judeţil Cluj se realizează prin inter ecretarului general al comunei Unguras i CONTRASEMNEAZĂ ] Secreta General al comunei Abru po Monica din care au votat |: pentru E, împotrivă____ abţineri Anexa la HCL nr. 33 din 31.07.2025 ROMÂNIA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI UNGURAŞ PROCEDURA de închiriere a bunurilor imobile din domeniul public şi privat al Comunei Unguraș , aflate în administrarea Consiliului Local Unguraş. CAP. 1 Domeniul de aplicare Art. | (1) Prezenta procedură reglementează închirierea bunurilor imobile, din domeniul public şi privat al comunei Unguras judeţul Cluj , aflate în administrarea Consiliului Local al comunei UNGURAȘ . (2) Închirierea se face pe bază de licitație publică. (3) Închirierea se face în baza unui contract, care se poate încheia, după caz,cu orice persoană fizică sau juridică, română ori străină. CAP. II Definiţii Art. 2 În sensul prezentei proceduri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) contract de închiriere - contractul prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte părţi, numite locatar (chiriaş), folosinţa unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ, denumit chirie. b) bunuri imobile - terenurile şi clădirile din domeniul public şi privat al comunei Unguras aflate în administrarea Consiliului Local Unguraş ; c) licitaţie publică procedura de atribuire a contractului de închiriere în care titularul dreptului de administrare analizează şi evaluează ofertele depuse şi stabileşte oferta câştigătoare; d) procedura de închiriere etapele ce trebuie parcurse de titularul dreptului de administrare si de operator pentru încheierea contractului de închiriere; e) oferta - actul juridic prin care o persoană fizică, persoană juridică sau asociere de persoane fizice sau juridice îşi manifesta voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic intr-un contract de închiriere. f) ofertant orice persoana fizica, juridica sau asociere de persoane fizice sau juridice, de drept privat sau public care a/au depus oferta în termenul de depunere al ofertelor indicat în invitatia de participare. g) zile - zile calendaristice, in afara cazului in care se prevede expres ca sunt zile lucratoare; termenele exprimate in zile sunt conform reglementarilor Codului de procedura civila. CAP.III. Principii pentru atribuirea contractului de închiriere. Art. 3 Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de închiriere de bunuri proprietate publică sau privată sunt: a) transparenţa punerea la dispoziţie tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de închiriere de bunuri proprietate publică; b) tratamentul egal aplicarea, într-o manieră nediscriminatorie, de către autoritatea publică, a criteriilor de atribuire a contractului de închiriere de bunuri proprietate publică; c) proporţionalitatea - orice măsură stabilită de autoritatea publică trebuie să fie necesară şi corespunzătoare naturii contractului; d) nediscriminarea aplicarea de către autoritatea publică a aceloraşi reguli, indiferent de naționalitatea participanţilor la procedura de atribuire a contractului de închiriere de bunuri proprietate publică, potrivit condiţiilor prevăzute în acordurile şi convențiile la care România este parte; e) libera concurenţă - asigurarea de către autoritatea publică a condiţiilor pentru ca orice participant la procedura de atribuire să aibă dreptul de a deveni titularul dreptului de închiriere în condiţiile legii, ale convențiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte. CAP. IV.Reguli Generale pentru Atribuirea contractului de inchirierere_ de bunuri proprietate publică Art. 4. 1) Locatorul are obligaţia de a atribui contractul de inchiriere de bunuri proprietate publică prin aplicarea procedurii licitaţiei. 2) Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei secţiuni, locatorul are obligaţia de a asigura protejarea acelor informaţii care îi sunt comunicate de persoanele fizice sau juridice cu titlu confidenţial, în măsura în care, în mod obiectiv, dezvăluirea informaţiilor în cauză ar prejudicia interesele legitime ale respectivelor persoane, inclusiv în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală. 3) Documentaţia de atribuire se întocmeşte de către concedent, după elaborarea caietului de sarcini, şi se aprobă de către acesta prin ordin, hotărâre sau decizie, după caz. 4) Locatorul are obligaţia de a preciza în cadrul documentaţiei de atribuire orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire. 5) Persoana interesată are dreptul de a transmite o solicitare de participare la procedura de atribuire a contractului de concesiune de bunuri proprietate publică. 6) Locatorul are obligaţia să asigure obţinerea documentaţiei de atribuire de către persoana interesată, care înaintează o solicitare în acest sens. CAP. V Etapele procedurii - Iniţierea procedurii de închiriere Art. 5 (1) Închirierea bunurilor proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ - teritoriale se aprobă, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local. (2) Hotărârea prevăzută la alin. (1) cuprinde următoarele elemente: a) datele de identificare şi valoarea de inventar ale bunului care face obiectul închirierii; b) destinaţia dată bunului care face obiectul închirierii; c) durata închirierii; d) preţul minim al închirierii. (2) Stabilirea cuantumului chiriei minime de la care va fi pornită licitaţia se va realiza pe baza ofertei pietei in domeniul de activitate aferent contractului ce urmeaza a fi incheiat, a situatiei existente pe piata la momentul licitatiei, ca urmare a unor experiente anterioare similare, prin consultarea unor societati de profil, cum ar fi agentii imobiliare acreditate, sau prin consultarea unor evaluatori autorizați. Art. 6 (1) Documentaţia de atribuire este alcătuită din: a) caietul de sarcini b fişa de date a procedurii c) contractul-cadru conţinând clauze contractuale obligatorii; d) formulare si modele de documente Caietul de sarcini trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente: a) informaţii generale privind obiectul închirierii; b) condiţii generale ale inchirierii ; €) condiţiile de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească ofertele; d) clauze referitoare la încetarea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică. (2) Elementele prevăzute la alin. (1) lit. a) includ cel puţin următoarele: a) descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie inchiriat; b) destinaţia bunurilor ce fac obiectul inchirierii;. (3) Elementele prevăzute la alin. (1) lit. b) includ cel puţin următoarele: a) regimul bunurilor proprii, respectiv bunurile utilizate de concesionar în derularea concesiunii; b) obligaţiile privind protecţia mediului, stabilite conform legislaţiei în vigoare; 4.Autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza în cadrul documentaţiei de atribuire orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de licitaţie. (5) Autoritatea contractantă are dreptul de a impune în cadrul documentaţiei de atribuire, în măsura în care acestea sunt compatibile cu obiectul contractului, condiţii speciale de îndeplinire a contractului prin care se urmăreşte obţinerea unor efecte de ordin social sau în legătură cu protecţia mediului şi promovarea dezvoltării durabile. (6) Garanţia este obligatorie şi se stabileşte la nivelul contravalorii a două chirii. CAP. VI __Etapa_de Transparenţă Art. 7 (1) În cazul procedurii de licitaţie, autoritatea contractantă are obligaţia să publice anunţul de licitaţie în Monitorul Oficial al României, Partea a VI - a, într-un cotidian de circulaţie naţională şi într-unul de circulaţie locală, pe pagina sa de internet ori prin alte medii ori canale publice de comunicaţii electronice. (2) Anunţul de licitaţie se întocmeşte după aprobarea documentaţiei de atribuire de către autoritatea contractantă şi trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente: a) informaţii generale privind autoritatea contractantă, precum: denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, datele de contact, persoana de contact; b) informaţii generale privind obiectul procedurii de licitaţie publică, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie închiriat; €) informaţii privind documentaţia de atribuire: modalitatea sau modalităţile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire; denumirea şi datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul autorităţii contractante de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire; costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea documentaţiei, dacă este cazul; data - limită pentru solicitarea clarificărilor; d) informaţii privind ofertele: data - limită de depunere a ofertelor, adresa la care trebuie depuse ofertele, numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă; €) data şi locul la care se va desfăşura şedinţa publică de deschidere a ofertelor; f) instanța competentă în soluţionarea eventualelor litigii şi termenele pentru sesizarea instanţei; 8) data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării. (3) Anunţul de licitaţie se trimite spre publicare cu cel puţin 20 de zile calendaristice înainte de data - limită pentru depunerea ofertelor. | (4) Orice persoană interesată are dreptul de a solicita şi de a obţine documentaţia de atribuire. (5) Autoritatea contractantă are dreptul de a opta pentru una dintre următoarele modalități de obţinere a documentaţiei de atribuire de către persoanele interesate: a) asigurarea accesului direct, nerestricţionat şi deplin, prin mijloace electronice, la conţinutul documentaţiei de atribuire; b) punerea la dispoziția persoanei interesate care a înaintat o solicitare în acest sens a unui exemplar din documentaţia de atribuire, pe suport hârtie şi/sau pe suport magnetic. (6) În cazul prevăzut la alin. (5) lit. b) autoritatea contractantă are dreptul de a stabili un preţ pentru obţinerea documentaţiei de atribuire, cu condiţia ca acest preţ să nu depăşească costul multiplicării documentaţiei, la care se poate adăuga, dacă este cazul, costul transmiterii acesteia. (7) Autoritatea contractantă are obligaţia să asigure obținerea documentaţiei de atribuire de către persoana interesată, care înaintează o solicitare în acest sens. (8) În cazul prevăzut la alin. (5) lit. b) autoritatea contractantă are obligaţia de a pune documentaţia de atribuire la dispoziţia persoanei interesate cât mai repede posibil, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească 4 zile lucrătoare de la primirea unei solicitări din partea acesteia. (9) Persoana interesată are obligaţia de a depune diligențele necesare, astfel încât respectarea de către autoritatea contractantă a perioadei prevăzute la alin. (8) să nu conducă la situaţia în care documentaţia de atribuire să fie pusă la dispoziţia sa cu mai puţin de 5 zile lucrătoare înainte de data - limită pentru depunerea ofertelor. (10) Persoana interesată are dreptul de a solicita clarificări privind documentaţia de atribuire. (11) Autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde în mod clar, complet şi fără ambiguități, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depășească 5 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări. (12) Autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite răspunsurile însoţite de întrebările aferente către toate persoanele interesate care au obţinut, în condiţiile prezentei secţiuni, documentaţia de atribuire, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective. (13) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1 1), autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite răspunsul la orice clarificare cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data - limită pentru depunerea ofertelor. (14) În cazul în care solicitarea de clarificare nu a fost transmisă în timp util, punând astfel autoritatea contractantă în imposibilitatea de a respecta termenul prevăzut la alin. (13), acesta din urmă are totuşi obligaţia de a răspunde la solicitarea de clarificare în măsura în care perioada necesară pentru elaborarea şi transmiterea răspunsului face posibilă primirea acestuia de către persoanele interesate înainte de data - limită de depunere a ofertelor. (15) Procedura de licitaţie se poate desfăşura numai dacă în urma publicării anunţului de licitaţie au fost depuse cel puţin două oferte valabile. CAP. VII. REGULI PRIVIND OFERTA Art.8 (1) Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire. (2) Ofertele se redactează în limba română. (3) Ofertele se depun la sediul autorităţii contractante sau la locul precizat în anunţul de licitaţie, în două plicuri sigilate, unul exterior şi unul interior, care se înregistrează de autoritatea contractantă, în ordinea primirii lor, în registrul Oferte, precizându-se data şi ora. (4) Pe plicul exterior se va indica obiectul licitaţiei pentru care este depusă oferta. Plicul exterior va trebui să conţină: a) o fişă cu informaţii privind ofertantul şi o declaraţie de participare, semnată de ofertant, fără îngroşări, ştersături sau modificări; b) acte doveditoare privind calităţile şi capacităţile ofertanţilor, conform solicitărilor autorităţii contractante; c) acte doveditoare privind intrarea în posesia caietului de sarcini. (5) Pe plicul interior, care conţine oferta propriu - zisă, se înscriu numele sau denumirea ofertantului, precum şi domiciliul sau sediul social al acestuia, după caz. (6) Oferta va fi depusă într-un număr de exemplare stabilit de către autoritatea contractantă şi prevăzut în anunțul de licitaţie. Fiecare exemplar al ofertei trebuie să fie semnat de către ofertant. (7) Fiecare participant poate depune doar o singură ofertă. (8) Oferta are caracter obligatoriu, din punct de vedere al conţinutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de autoritatea contractantă. (9) Persoana interesată are obligaţia de a depune oferta la adresa şi până la data - limită pentru depunere, stabilite în anunţul procedurii. (10) Riscurile legate de transmiterea ofertei, inclusiv forţa majoră, cad în sarcina persoanei interesate. (11) Oferta depusă la o altă adresă a autorităţii contractante decât cea stabilită sau după expirarea datei - limită pentru depunere se returnează nedeschisă. (12) Conţinutul ofertelor trebuie să rămână confidenţial până la data stabilită pentru deschiderea acestora, autoritatea contractantă urmând a lua cunoştinţă de conţinutul respectivelor oferte numai după această dată. (13) Deschiderea plicurilor interioare se face numai după semnarea procesului - verbal prevăzut la alin. (15) de către toţi membrii comisiei de evaluare şi de către ofertanţi. (14) Sunt considerate oferte valabile ofertele care îndeplinesc criteriile de valabilitate prevăzute în caietul de sarcini al licitaţiei. (15) În urma analizării ofertelor de către comisia de evaluare, pe baza criteriilor de valabilitate, secretarul acesteia întocmeşte un proces - verbal în care menţionează ofertele valabile, ofertele care nu îndeplinesc criteriile de valabilitate şi motivele excluderii acestora din urmă de la procedura de licitaţie. Procesul - verbal se semnează de către toţi membrii comisiei de evaluare. (16) În baza procesului - verbal care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (15), comisia de evaluare întocmeşte, în termen de o zi lucrătoare, un raport pe care îl transmite autorităţii contractante. (17) În termen de 3 zile lucrătoare de la primirea raportului comisiei de evaluare, autoritatea contractantă informează în scris, cu confirmare de primire, ofertanţii ale căror oferte au fost excluse, indicând motivele excluderii. (18) În cazul în care în urma publicării anunţului de licitaţie nu au fost depuse cel puţin două oferte valabile, autoritatea contractantă este obligată să anuleze procedura şi să organizeze o nouă licitaţie, cu respectarea procedurii prevăzute la alin. (1) - (13). CAP .VIII. PROTECTA DATELOR Art.9 Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei secțiuni, autoritatea contractantă are obligaţia de a asigura protejarea acelor informaţii care îi sunt comunicate de persoanele fizice sau juridice cu titlu confidenţial, în măsura în care, în mod obiectiv, dezvăluirea informaţiilor în cauză ar prejudicia interesele legitime ale respectivelor persoane, inclusiv în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală. CAP.IX COMISIA DE EVALUARE Art. 10 (1) La nivelul autorităţii publice contractante se organizează o comisie de evaluare, componenţa acesteia fiind aprobată prin ordin de ministru, respectiv prin dispoziţie a primarului sau, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean, care adoptă decizii în mod autonom şi numai pe baza criteriilor de selecţie prevăzute în instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiei. (2)Evaluarea ofertelor depuse se realizează de către o comisie de evaluare, compusă dintr-un număr impar de membri, care nu poate fi mai mic de 5. (3) Fiecăruia dintre membrii comisiei de evaluare i se poate desemna un supleant. (4) Membrii comisiei de evaluare sunt: [1*)] a) reprezentanţi ai ministerelor sau ai organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale respective, după caz, numiţi în acest scop, în situaţia în care concedentul este statul; (literă modificată prin art. LIII din O.U.G. nr. 107/2024, în vigoare de la 6 septembrie 2024) b) reprezentanţi ai consiliilor judeţene, consiliilor locale sau Cons [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: comunaunguras.ro

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala