Hotărâre privind aprobarea participării comunei Țuțora, jud. Iași, la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, derulat în cofinanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu
vederea exercitării controlului de legalitate; Primarului comunei Țuţora, Compartimentului financiar-contabil, Compartimentului impozite şi taxe locale. altor instituţii interesate şi se aduce la cunoştinţă publică prin afişare
Hotărâre privind stabilirea domeniilor serviciilor publice și locul în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității
sancțiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunității, compartimentul taxe Și impozite va opera stingerea obligaţiilor fiscale, reprezentând amenzile pentru care contravenienţii au prestat activități
Hotărâre privind aprobarea rezilierii contractului de concesiune cu S.C AGRO-VERD S.R.L Butea
Contencios administrativ si controlul legalitatii actelor . Primăriei comunei Țuțora – Primar , contabil , serviciu impozite si taxe . Persoanelor de la art.4 Dată astăzi 28.01.2021 PRESEDINTE DE SEDINTA SECRETAR GENERAL Consilier
Hotărâre privind aprobarea măsurilor de implementare în vederea eficientizării operațiunilor specifice ținerii la zi a Registrului Agricol pentru anul 2023
Corelarea bazei de date dintre | Permanent Anca-Elena registrul agricol şi taxe şi impozite DOROFTEI | locale Eduard-Paul VLASE 3 Înştiinţarea, prin afişare,a populaţiei | Permanent Ana-Maria
Hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al Comunei Țuțora, a clădirilor primare Oprișeni, în vederea implementării proiectului de investiții “Construire și dotare Centru Educațional Oprișeni, Str. Învățător Adrian Costăchescu, nr.3, Sat Oprișeni, comuna Țuțora, Județul Iași”
hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către viceprimar și Compartimentul contabilitate, impozite şi taxe din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Țuţora, care va proceda
Hotărâre privind aprobare situații deosebite ptr acordarea unor ajutoare de urgență
Primarul comunei Țuţora, prin compartimentul de asistență socială si compartimentul Buget, contabilitate, impozite și taxe, din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Țuţora, județul laşi
Hotărâre privind aprobarea bugetului comunei Țuțora, Județul Iași, pe anul 2022
programelor de infrastructura , precum si pentru cheltuielile de functionare si estimarile pentru anii 2023-2025, conform Legii nr. 273/2006 a sumei corespunzatoare cotei de 6% din…
Hotărâre privind aprobarea organigramei și a statului de funcții pentru anul 2023 la nivelul Unității Administrativ-Teritorială comuna Țuțora, Județul Iași
25.01.2023, avize emise în temeiul prevederilor art.136, alin.(8), lit.c) şi art.141, alin.(12) din OUG nr.57 din 2019 privind Codul Administrativ; Având în vedere prevederile Leg…
Hotărâre privind alocarea sumei de 45.000 lei, fără TVA din bugetul local pentru organizarea Zilei Comunei Țuțora din 8 septembrie 2022
e al doamnei contabil cu privire la alocarea sumei de 45.000 lei, fără TVA pentru organizarea Zilel comunei, înregistrat sub nr.7689 din 25.08.2022; Având în vedere prevederile Le…
Hotărâre privind introducerea în domeniul privat al comunei Țuțora a două utilaje: Perie PRONAR AGATA ZM-1600 și Sărăriță PRONAr cu autoîncărcare HZS10, ca urmare a finalizării proiectului ”Achiziție de accesorii – perie și sărăriță în cadrul Serviciului de gospodărire Comunală Țuțora”
aţia juridică | | crt | clasificare | identificare dobândirii de inventar, | actuală | sau, după cu TVA -| | caz, al dării | lei- __| în folosinţă Doe —— A 5 e A [1 Ţ21.242 | Pe…
Hotărâre privind alocarea de fonduri bănești Asociației Sportive Țuțora, pentru organizarea activităților sportive
lit. b), și alin. (4), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, publicat în MO nr. 555 din 05.07.2019; În conformitate cu prevederile…
Hotărâre privind aprobarea ajustării prețului contractului de achiziție publică de lucrări ”Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiție Modernizare drumuri locale în satele Chiperești, Țuțora și Oprișeni, Comuna Țuțora, Județul Iași”
ui şi Avizul Comisiei de specialitate, respectiv Comisia pentru învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement, înregistrate sub nr.7897 din 0…
Hotărâre privind aprobarea actualizării valorii investiției “Achiziție tablete școlare și echipamente electronice pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat din comuna Țuțora, județul Iași”
HIPAMENTE ELECTRONICE PENTRU UNITĂȚILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR DE STAT DIN COMUNA ȚUȚORA, JUDEȚUL IAȘI”, având cod MySMIS 149342 on-line: 1419; Având în vedere notificarea pr…
Hotărâre privind decontarea navetei pentru luna septembrie 2022 pentru cadrele didactice și personalul auxiliar care își desfășoară activitatea la Școala Gimnazială Țuțora
sparenta decizională în administratia publică; e) Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor administrative ; î) Legea nr. 273/2006 privind …
Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice (faza SF) și a indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectului ”Amenajare piste pentru circulația bicicletelor în Comuna Țuțora, județul Iași” aprobat pentru finanțare prin Planul Național de Relansare Reziliență a României, COMPONENTA 10
ificările și completările ulterioare, Având în vedere prevederile Legii finanțelor publice nr. 500/2002 cu modificările si completările ulterioare. Având în vedere prevederile co…
Hotărâre privind decontarea navetei pentru luna noiembrie 2022 pentru cadrele didactice și personalul auxiliar care își desfășoară activitatea la Școala Gimnazială Țuțora
sparenta decizională în administratia publică; e) Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor administrative ; î) Legea nr. 273/2006 privind …
Hotărâre privind aprobarea cererii de finanțare și a devizului general estimat aferente proiectului de investiție “Extinderea rețelei de gaze naturale în satele Chiperești și Oprișeni din comuna Țuțora, Județul iași”
”c”, alin. (6), lit. "b”, art. 298 și urm., art. 362, alin. 1 și 2 și art. 139 alin. 3 lit. *g” ale O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ; Având in vedere prevederile Or…
Hotărâre privind aprobarea completării HCl nr. 66 din 10 mai 2022 privind aprobarea proiectului ”Amenajare piste pentru circulația bicicletelor în Comuna Țuțora, Județul Iași” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență a României, COMPONENTA 10
Administrativ; În conformitate cu prevederile Legii nr. 273 din 2006 privind finanţele publice locale. cu modificările și completările ulterioare, În temeiul dispoziţiilor art. 1…
Hotărâre privind aprobare dare în folosință gratuită pe durata construirii locuințelor a unui nr.de 5 case, teren aflat în proprietatea publică a comunei Țuțora, din satul Țuțora, situat în intravilan, T36/1, P378/2 – CF 62653, cătreAsociația Habitat For humanity Romania în vederea construirii de locuințe sociale ptr familii cu venituri reduse
nr.500/2002 privind finanțele publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale; Având în vedere prevederile Ho…
Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice (faza SF) și a indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectului ”Amenajare piste pentru circulația bicicletelor în Comuna Țuțora, județul Iași” aprobat pentru finanțare prin Planul Național de Relansare Reziliență a României, COMPONENTA 10
iclete la nivel local/metropolitan;;. Având în vedere prevederile Legii finanţelor publice nr. 500/2002 cu modificările si completările ulterioare. In temeiul art. 129, alin. (2)…
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.