Aprobarea situaţiilor financiare ale Societatii Domeniul Public Turda SA, încheiate la data de 31.12.2015
Pe scurt
Consiliul Local aprobă situațiile financiare ale Societății Domeniul Public Turda SA pentru anul încheiat la 31.12.2015. Se stabilește mandatul reprezentantului municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor să convoace și să adopte hotărârea AGA de aprobare a acestor situații, iar Adunarea Generală a Acționarilor va avea loc în maxim 3 zile de la primirea acestei hotărâri. Practic, locuitorii pot aștepta ca bugetul și modul de folosire a banilor publici ai societății să fie confirmate oficial, iar decizia finală de aprobare să fie luată în AGA în scurt timp după comunicare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă situaţiile financiare ale Societăţii Domeniul Public Turda SA, încheiate la data de 31.12.2015, prevazute în Anexa nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre, pe baza raportului administratorilor, a notelor explicative şi a raportului auditorului financiar independent
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Consiliul Local al Municipiului Turda, intrunit in sedinta ordinară din data de 21.04.2016; Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea situaţiilor financiare ale Societatii Domeniul Public Turda SA, încheiate la data de 31.12.2015, proiect elaborat din iniţiativa Primarului municipiului Turda, domnul Tudor Stefănie; În considerarea prevederilor O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, ale art. 111, alin. 2, lit. A din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, ale art. 10.2, lit. A din Actul Constitutiv al Societăţii Domeniul Public Turda SA; Ţinând seama de prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice; Luând în considerare raportul de specialitate al Administratorului Public al municipiului Turda, domnul Radu Crişan, avizul comisiei de specialitate, a Consiliului Local al municipiului Turda, nr. 1 pentru buget, finanţe, prognoze economice şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local al municipiului Turda, nr. 2 pentru administraţie publică locală, servicii publice, regii, pieţe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic; În temeiul prevederilor art. 36, alin. 1, alin. 3, lit. c, ale art. 45, alin 1, art. 49, precum şi ale art. 115, alin. 1, lit. b, alin. 3, alin. 5 şi alin. 6 din Legea nr. 215/2001 privind administratia publică locală şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al municipiului Turda, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă situaţiile financiare ale Societăţii Domeniul Public Turda SA, încheiate la data de 31.12.2015, prevazute în Anexa nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre, pe baza raportului administratorilor, a notelor explicative şi a raportului auditorului financiar independent. Art. 2. Reprezentantul Municipiului Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Domeniul Public Turda SA, domnul Crişan Radu Cosmin, va avea mandatul expres de a emite hotărârea AGA de aprobare a situaţiilor financiare ale Societăţii Domeniul Public Turda SA, încheiate la data de 31.12.2015, conform art. 1 din prezenta hotărâre. Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor SC Domeniul Public Turda SA va avea loc în maxim 3 zile de la comunicarea hotărârii consiliului local către mandatar. Art. 3. Comunicarea şi ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda, Direcţiei Economice, reprezentantului Municipiului Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Domeniul Public Turda SA, domnului Crişan Radu Cosmin şi SC Domeniul Public Turda SA. PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ Felezeu Cristian George SECRETARUL municipiului TURDA Jr. Paula Letiţia Mic VOTURI: pentru 20 împotrivă – abţineri – Numărul total al consilierilor în funcţie este 21. Numarul consilierilor participanţi la vot este 20.21
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.