· Inițiator: Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei

HCL 330/2017 Turda adoptată

Acordarea Titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Turda, domnului [persoană fizică]

Pe scurt

Consiliul Local Turda decide să acorde Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Turda domnului Ovidiu Cosac. Practic înseamnă o recunoaștere oficială a meritelor sale, cu transmisie către administrație și public, iar textul stabilește cum se face comunicarea oficială (primar, prefectură, taxe), postare pe site și afișare publică; impact pentru locuitori este simbolic, dar poate spori imaginea orașului. Termenele legale pentru comunicare sunt menționate, iar hotărârea a fost adoptată cu 20 de voturi pentru, 0 împotrivă, 0 abțineri.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se acordă Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Turda, domnului Ovidiu Cosac

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 330 din 2017 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind acordarea Titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Turda, domnului Ovidiu Cosac
Emitent
Consiliul Local Turda
Număr
330 / 2017
Inițiator
Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei
Localitate
Turda, județul Cluj
Stare
adoptată

Pe același subiect în Turda

Documente

Text

Consiliul Local al municipiului Turda, întrunit in sedinta ordinara la data de 28.09.2017; Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la acordarea Titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Turda, domnului Ovidiu Cosac, proiect elaborat din initiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei; Avand in vedere raportul de specialitate al Serviciului Administratie Publica Locala, precum si avizul Comisiilor de specialitate nr. 2, pentru administatie publica locala, servicii publice, regii, piete, comert, agricultura, asocieri, relatii cu publicul, juridic,ordine publica si aparare si nr. 5, pentru învatamant, cultura, sanatate, tineret, sport si turism, ale Consiliului Local al Municipiului Turda. În conformitate cu prevederile Titlului I, pct. 2, lit. b, pct. 4, alin. 1, lit. a, lit. b, lit. c din HCL nr. 149/28.09.2007, privind aprobarea Regulamentului de acordare/retragere a titlului de Cetatean de Onoare al municipiului Turda si a altor distinctii; În temeiul prevederilor art. 36, alin. 8, art. 45 alin. 1 şi alin. 6, ale art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală – modificată şi republicată, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local municipiului Turda; H O T Ă R Ă Ş T E : Art. 1. Se acordă Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Turda, domnului Ovidiu Cosac. Art. 2. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului municipiului, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, Serviciului Administratie Publică Locală şi Biroului Resurse Umane în vederea ducerii la îndeplinire, domnului Ovidiu Cosac şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Moldovan Emil CONTRASEMNEAZĂ SECRETARUL municipiului TURDA, Jr. Paula Letiţia Mic VOTURI: pentru 20 împotrivă – abţineri – Numărul total al consilierilor în funcţie este 21. Numărul consilierilor participanţi la vot este 20.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaturda.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala