Aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Spitalului municipal Turda, aflat în subordinea Consiliului Local al municipiului Turda
Pe scurt
Se aprobă organigrama și numărul de funcții ale Spitalului municipal Turda, aflat în subordinea Consiliului Local, conform anexelor 1 și 2 ale hotărârii. Aceasta înseamnă că spitalul își stabilește cum este organizat (ce departamente există, cine e coordonator etc.) și ce posturi sunt ocupate sau vor fi ocupate, iar hotărârea indică cine este responsabil de punerea în aplicare (primar, viceprimar, secretar și spital). Pentru locuitori, decizia afectează modul în care se gestionează resursele umane ale spitalului (posibile schimbări de personal, salariați, termene de implementare), fără a menționa în text termene sau competente financiare exacte.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă organigrama şi statul de funcţii ale Spitalului municipal Turda, aflat în subordinea Consiliului Local al municipiului Turda, conform anexelor nr. 1 şi nr. 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Privește spitalul sau serviciile medicale din localitate.
Hotărârea nr. 203 din 2014 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Spitalului municipal Turda, aflat în subordinea Consiliului Local al municipiului Turda
Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în şedinţa ordinară din data de 27.08.2014; Luând în dezbatere proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Turda, dl. Ştefănie Tudor cu privire la aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Spitalului municipal Turda, aflat în subordinea Consiliului Local al municipiului Turda; În temeiul prevederilor OUG 162/2013, privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei locale şi prevederilor HGR 56/2009, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008, privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale; Având în vedere expunerea de motive a Primarului municipiului Turda, d-l Tudor Ştefănie, raportul de specialitate al Biroului Resurse Umane, înregistrat la nr. 1751/07.08.2014, prin care se solicită aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Spitalului municipal Turda, precum şi notele justificative nr. 7439/11.07.2014 şi nr. 8010/28.07.2014; Ţinând cont de avizul Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local nr. 1 (pentru buget finanţe, prognoze economice, investiţii), nr. 2 (pentru administraţie publică locală, servicii publice, regii, pieţe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic, ordine publică şi apărare) şi nr. 5 (pentru Învăţământ, Cultură, Sănătate, Tineret, Sport şi Turism); În temeiul prevederilor art. 63 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată; În conformitate cu prevederile art. 36, alin.2, lit. a, d, alin.3, lit. b, alin.6, lit. a, pct. 3, ale art. 45, alin. 1 şi alin. 3, ale art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată şi ale Regulamentului de funcţionare al Consiliului Local; H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă organigrama şi statul de funcţii ale Spitalului municipal Turda, aflat în subordinea Consiliului Local al municipiului Turda, conform anexelor nr. 1 şi nr. 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Comunicarea şi ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarului municipiului Turda, Viceprimarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda şi Spitalului municipal Turda. PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ Felezeu Cristian George CONTRASEMNEAZĂ SECRETARUL municipiului TURDA Jr. Paula Popa VOTURI : pentru 18 împotriva – abţineri – Numărul total al consilierilor în funcţie este 21. Numărul consilierilor prezenţi este 18.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.