25 iulie 2013

HCL 175/2013 Turda adoptată

Asocierea Municipiului Turda, in calitate de membru fondator, cu „ASOCIATIA HANDBAL CLUB POTAISSA TURDA”, aprobarea Actului Constitutiv al Asociaţiei, aprobarea Statutului Asociaţiei, numirea reprezentanţilor in…

Pe scurt

Municipiul Turda se înregistrează ca membru fondator al Asociației "HANDBAL CLUB POTAISSA TURDA" și aprobă Actul Constitutiv, Statutul și numirea reprezentanților în Adunarea Generală și în Consiliul Director, precum și plata unei cotizații lunare către asociație. Se stabilește că finanțarea poate veni din cotizații ale membrilor și din resurse bugetare locale sau de la bugetul de stat, iar autoritățile locale vor sprijini sportul în comunitate, asigurând condiții organizatorice și materiale pentru educația fizică și sport. Practic, cetățenii pot vedea sprijin pentru echipa locală, poticând eventual impact asupra bugetului local prin contribuția lunară a municipiului către asociație.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Primăria cumpără sau contractează ceva din bani publici.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Contracte și achiziții” în Turda

Denumire
Hotărârea nr. 175 din 2013 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind asocierea Municipiului Turda, in calitate de membru fondator, cu „ASOCIATIA HANDBAL CLUB POTAISSA TURDA”, aprobarea Actului Constitutiv al Asociaţiei, aprobarea Statutului Asociaţiei, numirea reprezentanţilor in Adunarea Generala si Consiliul Director al Asociaţiei si aprobarea cotizaţiei lunare către Asociaţie
Emitent
Consiliul Local Turda
Număr
175 / 2013
Data
25 iulie 2013
Localitate
Turda, județul Cluj
Stare
adoptată
Teme
Contracte și achiziții

Pe același subiect în Turda

Documente

Text

Consiliul Local al municipiului Turda, intrunit in şedinţa ordinara din data de 25.07.2013; Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la asocierea Municipiului Turda cu „ASOCIATIA HANDBAL CLUB POTAISSA TURDA”, aprobarea Actului Constitutiv al Asociaţiei, aprobarea Statutului Asociaţiei, numirea reprezentanţilor in Adunarea Generala si Consiliul Director al Asociaţiei si aprobarea cotizaţiei lunare către Asociaţie, proiect elaborat din iniţiativa dlui. consilier local Bichis Sorin si a dlui. consilier local Felezeu Cristian George. Având in vedere adresa formulata de catre „ASOCIATIA HANDBAL CLUB POTAISSA TURDA”, privind propunerea de asociere a Municipiului Turda cu Asociatia care se va infiinta, precum si raportul de specialitate al Administratorului Public, dl. Radu Crişan. Având în vedere avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local al municipiului Turda, nr. 2 “administraţia publica locala, servicii publice, regii, pieţe, comerţ, agricultura, asocieri, relaţii cu publicul, juridic, ordine publica si aparare“ Tinand cont de prevederile art.46 pct.a) si f) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, cu privire la asociaţii si fundaţii, modificata si completata, care stabilesc ca Veniturile asociaţiilor sau federaţiilor provin din: a) cotizaţiile membrilor; f) resurse obţinute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale; In baza prevederilor art. 12, alin. (2) si Titlul XI din Legea nr.69/2000 privind educaţia fizica si sportul, modificata si completata, precum si ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, modificata si completata; precum si in baza prevederilor art.3 din Legea 69/2000 care statueaza ca Autorităţile administraţiei publice, unităţile şi instituţiile de Învăţământ, instituţiile sportive, precum şi organismele neguvernamentale de profil au obligaţia sa sprijine sportul pentru toţi şi sportul de performanta şi sa asigure condiţiile organizatorice şi materiale de practicare a educaţiei fizice şi sportului in comunităţile locale. In conformitate cu prevederile art. 36, alin. 2, lit. b) si e), alin. 7, lit. a) din Legea 215/2001, privind administraţia publica locala, republicata si modificata, care prevad astfel: (2)Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii: (b)atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei, oraşului sau municipiului; (e)atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern. (7)In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. e), consiliul local: (a) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local; In conformitate cu prevederile art. 35 alin.1 din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, care stabilesc ca Autorităţile deliberative pot aproba colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrări si servicii publice locale. In temeiul prevederilor art. 45 alin. 2, lit. f, ale art. 115, alin. 1, lit. b din Legea 215/2001 privind administraţia publica locala, republicata si modificata, precum si ale regulamentului de funcţionare al Consiliului Local Turda. HOTĂRĂŞTE: Art. 1. (1) Se aproba, infiintarea „ASOCIATIEI HANDBAL CLUB POTAISSA TURDA”, care va avea sediul in Turda, str.Avram Iancu, nr.8B, jud.Cluj, care va avea urmatorii membrii fondatori: Municipiul Turda prin Consiliul Local al Municipiului Turda, cu procent de participare in asociere de 98%, Sasaeac Constantin Flaviu, cu procent de participare in asociere de 0,4%, Gal Horatiu Nicolae cu procent de participare in asociere de 0,4%, Gal Ovidiu Dumitru, cu procent de participare in asociere de 0,4%, CUCERZAN VASILE-FLAVIU cu procent de participare in asociere de 0,4% si [persoană fizică] cu procent de participare in asociee de 0,4% si care va dobandi personalitate juridica in temeiul OG nr.26/2000. (2) Se aproba Actul Constitutiv al Asociaţiei, conform anexei nr. 1, care face parte integranta din prezenta hotărâre. (3) Se aproba Statutul Asociaţiei, conform Anexei nr. 2, care face parte integranta din prezenta hotărâre. (4) Se imputerniceste dl. avocat SASAEAC CONSTANTIN FLAVIU, sa intreprinda toate demersurile necesare in vederea dobandirii personalitatii juridice de catre Asociatia “ HANDBAL CLUB POTAISSA TURDA” si pentru inscrierea acesteia in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor tinut de Grefa Judecatoriei Turda, in vederea obtinerii certificatului de identitate sportiva si pentru afilierea Asociatiei “ HANDBAL CLUB POTAISSA TURDA” la Federatia Romana de Handbal. Art. 2. (1) Se împuterniceşte un reprezentant din Consilului Local al Municipiului Turda sa semneze din partea Consiliului Local al Municipiului Turda Actul Constitutiv al Asociaţiei si Statutul Asociaţiei. Se numeşte, din partea Consiliului Local al Municipiului Turda, in Adunarea Generala a asociaţiei un reprezentant, in persoana dlui Matei Cristian Octavian si un membru supleant în persoana dlui. consilier Molnar Emil. Se numesc din partea Consiliului Local al Municipiului Turda in Consiliul Director al Asociaţiei doi reprezentanti, si anume domnul consilier Felezeu Cristian George si domnul consilier Bichis Viorel Sorin. Art. 3. (1) Se aproba contributia la patrimoniul initial al ASOCIATIEI HANDBAL CLUB POTAISSA TURDA” din partea membrului fondator persoana juridica Municipiul Turda prin Consiliul Local al Municipiului Turda, de 245.000 lei, care va fi varsata in contul bancar deschis pe seama Asociatiei Se aproba ca ceilalti membrii fondatori, persoane juridice, sa participe cu o cotizatie de 1.000 lei la patrimoniul initial de constituire a „ASOCIATIEI HANDBAL CLUB POTAISSA TURDA”. (2) Se aproba, in limita bugetului disponibil aprobat pentru durata unui an fiscal, cotizatia lunara de membru fondator – persoana juridica, din partea Municipiului Turda prin Consiliul Local al Municipiului Turda, către Asociaţia “ HANDBAL CLUB POTAISSA TURDA”, in suma de 250.000 lei, care va fi virata in contul asociatiei pana cel tarziu la data de 15 a fiecarei luni. (3) Distribuirea cotizaţiei cade in sarcina Adunării Generale si a Consiliului Director care răspund, conform prevederilor legale de modul de utilizare a sumelor alocate. (4) In situatia in care se constata ca din cotizaţia alocata din bugetul local nu au fost cheltuite sume in scopul pentru care a fost realizata asocierea si nu au fost utilizate conform prevederilor legale, acestea vor fi recuperate de la Asociaţie. Art. 4. (1) Municipiul Turda va efectua plăţile pentru contribuţia financiara cu titlu de cotizaţie lunara numai pana in limita bugetului disponibil pentru un an fiscal. (2) Asociaţia sportiva va inainta către Municipiul Turda documente justificative pentru cheltuielile efectuate din cotizaţia alocata. Art. 5. (1) Activitatea financiara a Asociaţiei, cu privire la modul de cheltuire a sumelor alocate din bugetul local, va fi controlata de către o persoana numita de catre Consiliul Local al Municipiului Turda, conform atribuţiilor desemnate. (2) In acest sens, asociaţia sportiva va pune la dispoziţia Municipiului Turda, toate documentele legate de sumele alocate. Justificarea si decontarea cheltuielilor ocazionate de calendarul competitional al echipei de handbal se va realiza numai pe baza de acte doveditoare, conform legii. Art. 6. Intreaga activitate a ASOCIATIEI CLUB SPORTIV POTAISSA TURDA este supusa controlului CURTII DE CONTURI A ROMANIEI. Art. 7. Comunicarea si ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se incredinteaza Primarului Municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda, Direcţiei Economice, Oficiului Juridic, precum si „ASOCIATIEI HANDBAL CLUB POTAISSA TURDA”. PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ Felezeu Cristian George CONTRASEMNEAZĂ SECRETARUL municipiului TURDA Jr. Paula Popa VOTURI : – pentru 18 – împotriva – – abţineri 2 Numărul total al consilierilor în funcţie este 21. Numărul consilierilor prezenţi este 20.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaturda.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala