HCL 170/2015 Turda adoptată

Aprobarea finanțării nerambursabile, în baza Legii nr. 350/2005, a Parohiei Ortodoxe Oprisani I Turda

Pe scurt

Consiliul Local a aprobat finanțare nerambursabilă în valoare de 10.000 lei pentru Parohia Ortodoxă Oprisani I Turda, în baza legii speciale pentru finanțări de interes public. Banii vor fi acordați conform contractului atașat, iar autoritățile locale (primarul, secretarul, Direcția Economică și comisia desemnată) vor duce la îndeplinire plata și monitorizarea poziției. Evaluarea votului: au fost 18 voturi pentru, restul nu s-au înregistrat împotrivă sau abținere în totalul consilierilor prezenți.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă finanțarea nerambursabilă, în condițiile Legii nr. 350/2005, a Parohiei Ortodoxe Oprisani I Turda, cu sediul în municipiul Turda, str. Ioan Opris, nr. 7, cu suma de 10.000 lei, conform contractului anexat

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 170 din 2015 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea finanțării nerambursabile, în baza Legii nr. 350/2005, a Parohiei Ortodoxe Oprisani I Turda
Emitent
Consiliul Local Turda
Număr
170 / 2015
Localitate
Turda, județul Cluj
Stare
adoptată
Locuri citate
1. Se Aproba Finantarea Nerambursabila · Ioan Opris nr. 7 (hartă)

Pe același subiect în Turda

Documente

Text

Consiliul Local al municipiului Turda, intrunit in sedinta extraordinara la data de 16.07.2015. Luand in dezbatere proiectul de hotarare privind aprobarea finantarii nerambursabile, in baza Legii nr. 350/2005, a Parohiei Ortodoxe Oprisani I Turda, elaborat din initiativa d-lui consilier Corpodean Dorel, d-lui consilier Molnar Emil, d-lui consilier Bichis Sorin Viorel, d-nei consilier Csep Leylla, d-nei consilier Rozalia Crisan; Având în vedere raportul de specialitate al SEPGIS. Tinând seama de prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general precum si de Regulamentul privind regimul finantarilor nerambursabile din fondurile bugetului local al Municipiului Turda alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Având în vedere prevederile art. 36 alin. 1, alin. 2, alin. 6, lit. “a”, pct. 6, art. 45, alin. 6 si art. 115, alin. 1, lit. “b”, din Legea nr. 215/2001, republicată, a administratiei publice locale; H O T Ă R Ă Ș T E: Art. 1. Se aprobă finanțarea nerambursabilă, în condițiile Legii nr. 350/2005, a Parohiei Ortodoxe Oprisani I Turda, cu sediul în municipiul Turda, str. Ioan Opris, nr. 7, cu suma de 10.000 lei, conform contractului anexat. Art. 2. Comunicarea și ducerea la îndeplinire a prezentei se încredintează Primarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda, Direcției Economice a Municipiului Turda, precum și Comisiei constituite în baza HCL nr. 205/2012, cu modificările ulterioare. PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ Bugnar Vasile Florin CONTRASEMNEAZĂ SECRETARUL municipiului TURDA Jr. Paula Letiţia Mic VOTURI : pentru 18 împotriva – abţineri – Numărul total al consilierilor în funcţie este 21. Numărul consilierilor participanţi la vot este 18.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaturda.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala