Hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind autorizarea şi funcţionarea agentilor economici care desfășoară activități comerciale pe raza UAT Comuna Tulnici, județul Vrancea
acestora. În caz de neplată, taxele vor fi recuperate prin compartimentul de impozite și taxe al comunei Tulnici. Excepție de la aceste prevederi fac operatorii economici care formulează
Hotărâre privind aprobarea organigramei și statului de funcții prin reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Tulnici, județul Vrancea, în conformitate cu O.U.G. Nr. 7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ – teritorial
Secretar 3 GĂINĂ VALERICA General al I S Comunei COMPARTIMENT FINANCIAR, CONTABILITATE, IMPOZITE ȘI TAXE OANCEA MARINELA- 4 inspector I superior S IONELA 5 PLOSCARU MARICICA inspector
Hotărâre privind utilizarea excedentului bugetar al anilor precedenţi, pentru acoperirea temporară a golurilor de casă, provenite din decalajele între veniturile şi cheltuielile a Secţiunilor de Funcţionare Sursa A si Sursa E în anul 2026
specialitate al Primarului comunei Tulnici, cu atribuții delegate la Compartimentul financiar-contabil, impozite și taxe locale (cheltuieli), însoţit de proiectul de hotărâre nr. 1 din 5 ianuarie
Hotărâre privind modificarea organigramei şi statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al Primarului Comunei Tulnici, judeţul Vrancea şi serviciilor publice din subordinea Consiliului Local al Comunei Tulnici
TULNICI Găină Valerica secretar general 3 U.A.T. I S COMPARTIMENT FINANCIAR CONTABIL, IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE 4 Vacant Inspector I superior S 5 Ploscaru Maricica Inspector I superior
Hotărâre privind aprobarea organigramei și statului de funcții prin reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Tulnici, județul Vrancea, în conformitate cu Legea 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung
TULNICI Găină Valerica secretar general 3 U.A.T. I S COMPARTIMENT FINANCIAR CONTABIL, IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE 4 Bulimej Lenuţa Inspector I superior S 5 Ploscaru Maricica Inspector
Hotărâre privind modificarea organigramei şi statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al Primarului Comunei Tulnici, judeţul Vrancea şi serviciilor publice din subordinea Consiliului Local al Comunei Tulnici
General -3- Financiar al U.A.T. Tulnici Transport – 1- contabil, Impozite Serviciul Administrativ și Poliție Locală – 4 - Achiziții și taxe locale – 3- Gospodărire comunală -3- Serviciul de publice Alimentare
Hotărâre privind aprobarea taxelor şi impozitelor locale pentru anul fiscal 2022, la nivelul comunei Tulnici, judeţul Vrancea
rata inflaţiei, pentru anul 2020, este de 2,6%, prin urmare, indexarea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2022, se va face cu 2,6%, astfel: 1. CAPITOLUL
Hotărâre privind aprobarea contului de execuție al bugetului local si al bugetului activitatilor autofinantate, pentru trimestrul I al anului financiar 2026
ANEXA NR.2 LA LA Proiectul. NR. 39 DIN 23.04.2026 PRIVIND APROBAREA EXECUTIEI PE TRIMESTRUL I ANUL 2026 SECTIUNE DEZVOLTARE -SURSA A- VENITURI NR. DENUMIRE INDICATOR COD …
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al aparatului de specialitate al Primarului comunei Tulnici, județul Vrancea
întocmește documentațiile necesare soluționării cererilor privind acordarea reduceri, scutiri și restituiri de impozite și taxe; 45 m) aplicarea majorărilor pentru neplata obligațiilor in termenul scadent, conform legislației
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru achiziția de bunuri imobile de către U.A.T. comuna Tulnici, județul Vrancea
proprietate; - pentru persoanele juridice suplimentar – nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat
Hotărâre privind aprobarea contului de încheiere a exercitiului bugetar al bugetului local pe anul 2025
ANEXA NR.2 LA H.C.L. NR. 5/30.01.2026 PRIVIND APROBAREA CONTULUI DE INCHEIERE A EXERCITIULUI BUGETAR AL BUGETULUI LOCAL PE ANUL 2025 SECTIUNE DEZVOLTARE -SURSA A- VENITURI …
Hotărâre privind aprobarea Statutului comunei Tulnici, județul Vrancea
ROMANIA JUDETUL VRANCEA PRIMARIA COMUNEI TULNICI Tel. 0237 1265426, Fax 0237265312, e-mail: primaria-tulnici@yaho o.ro Nr. 60 din data de 29 august 2025 privind aprobarea S…
Hotărâre privind aprobarea organigramei si statului de functii prin reorganizarea aparatului de specialitate, în conformitate cu Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung
Urgență Utilități publice - Secretar General -3- Financiar, al U.A.T. Tulnici Transport – 1- Impozite și taxe Serviciul Administrativ și Poliție Locală – 4 - Achiziții locale – 3- Gospodărire comunală -3- Serviciul
Hotărâre privind aprobarea depunerii cererii de finanţare prin Programul multiannual de construcții locuințe sociale/locuințe de necesitate derulat conform Legii NR. 114/1996, pentru obiectivul de investiții „Construire locuințe sociale și de necesitate, 24 UL în comuna Tulnici, judeţul Vrancea”,
Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 24 din 21 martie 2025 Caracteristicile principale si indicatorii tehnico economici al obiectivului de investitii Denumirea obiectivului de investitii:…
Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați la faza Proiect Tehnic și Detalii de execuție, și a devizului general actualizat după licitație pentru obiectivul de investiții „Reabilitare drumuri de interes local în comuna Tulnici, județul Vrancea”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului
Caracteristicile principale și indicatorii tehnico - economiciai obiectivului de investițiiFaza (Nota conceptuală/SF/DALI/PT)Beneficiar (UAT)Amplasament:Valoarea totală a investiți…
Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a documentației tehnice la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul de investiție „Înființare Centrală Fotovoltaică, comuna Tulnici, județul Vrancea”
JUDETUT VRANCEA PRIMARIA COMUNEI TULNICI Tel./fax 023712G5312, e-m ail : primaria_tulnici@ya hoo.ro Din 23 februorie 2024 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici …
Hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pentru luna martie 2024
BOM^*IrILfi. JUDETTIL vn*ncEA. SONSIIJUL LOC*L TUINICI TEL. 0287 /265426, FJU( 028?2658 I 2, e-mail : primaria_tu lnici@yahoo. ro \j ii, Ntr" 33 difl:rx 2"$ j*e*b:rrt.xalgrfr…
Hotărâre privind darea în administrare către S.C. Serviciul Utilități Publice Tulnici S.R.L., a Autogunoierei, Mercedez-Benz, cu numărul de înmatriculare VN 14 PVT, pentru prestarea serviciului de salubrizare în comuna Tulnici, județul Vrancea
nou*mn uUDETULVn*nsu*. PBIMABIfi. COMUIIEI TT]I.IIIIOI @ 0287/265426, ['JU( 0287265812, din 18 ianuarie 2024 privind darea in administrare cdtre,S.C. Serviciul Utilitdli Pu…
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.