S-a aprobat noua organigramă și statul de funcții pentru Aparatul de specialitate al Primarului din comuna Tulca, actualizând structura administrativă și numărul de posturi. Decizia respectă cadrul legal ( Codul administrativ, salarizarea personalului public, finanțe locale) și stabilește numărul maxim de 23 de posturi pentru comuna Tulca, precum și necesitatea unui compartiment de relații cu publicul. Pentru locuitori înseamnă că unele funcții se vor reorganiza, cu eventuale schimbări în responsabilități și termene, iar serviciul de relații cu publicul va primi atenție specială pentru gestionarea petițiilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art.1 Se modifică organigrama şi statul de funcţii pentru aparatul de specialitate al
Primarului Comunei Tulca, potrivit prevederilor legale respectiv, se înființează
Compartimentul Relaţii cu Publicul, constituit dintrun post, prin înființarea funcției publice
de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad profesional asistent şi se înființează
Compartimentul Resurse Umane, compus dintrun post, funcţie publică de execuţie vacantă
de referent, clasa III, grad profesional superior, prin preluarea acestuia din cadrul
Compartimentului Contabil conform Anexei nr. ], Anexei nr. 2, Anexei nr. 3, Anexei nr. 4 și
Anexei nr. 5, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul
Comunei Tulca, prin compartimentele de specialitate.
Art.3 Prezenta hotărâre se va comunica:
- Instituţiei Prefectului —Judeţul BIHOR;
- Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici Bucureşti;
- d-lui Avrămuţ Daniel, primarul comunei Tulca;
- Compartimentului Contabil din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei
Tulca;
- Se aduce la cunoştinţă publică prin afisare la sediul primariei si pe site
https://primaria.tulca.ro/
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL DELEGAT
ROMAN LUCIAN EMIL jr. COTRĂU MARIUS
Nr. 38 / 28.04.2022
adoptată azi 28.04.2022 cu 11 voturi pentru,
0 abtinere si 0 voturi impotriva
din 11 consilieri prezenți, din totalul de 11 consilieri in funcţie.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.