29 octombrie 2026

HCL 59/2026 Trușești adoptată

Acordarea unor facilități fiscale în sensul anulării accesoriilor obligațiilor bugetare restante la data de 30 septembrie 2026

Pe scurt

Comunei Trușești i se aprobă anularea accesoriilor (dobânzi, penalități etc.) pentru obligațiile bugetare restante la data de 30 septembrie 2026 către bugetul local. De asemenea, se aprobă și Procedura de acordare a acestei facilități, potrivit unui Anexă integrantă a hotărârii, cu termene și condiții stabilite în document. Pentru locuitori înseamnă că unii datornici pot scăpa de costuri suplimentare și pot plăti doar suma principală sau pot reduce sumele restante, în funcție de condițiile din procedură.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă anularea accesoriilor în cazul obligațiilor bugetare restante la data de 30 septembrie 2026 datorate bugetului local al comunei Trușești, județul Botoșani. (2) Se aprobă Procedura de acordare a anulării accesoriilor în cazul obligațiilor bugetare restante la data de 30 septembrie 2026, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri. (3) Nivelul minim al majorărilor de întârziere pentru care se poate acorda scutirea este de 150 lei, în condițiile achitării integrale a debitelor anului curent și a rămășițelor până la data de 15.12.2026

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Arată pe ce cheltuie primăria banii localității — inclusiv banii din impozitele tale.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Bugetul local” în Trușești

Denumire
Hotărârea nr. 59 din 2026 a Consiliului Local Trușești
Titlu oficial
Hotărâre privind acordarea unor facilități fiscale în sensul anulării accesoriilor obligațiilor bugetare restante la data de 30 septembrie 2026
Emitent
Consiliul Local Trușești
Număr
59 / 2026
Data
29 octombrie 2026
Localitate
Trușești, județul Botoșani
Stare
adoptată
Teme
Bugetul local

Pe același subiect în Trușești

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI COMUNA TRUŞEŞTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA Nr. 59 din 29.10.2026 privind acordarea unor facilități fiscale în sensul anulării accesoriilor obligațiilor bugetare restante la data de 30 septembrie 2026 Consiliul local al comunei Truşeşti, judeţul Botoşani, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 29 octombrie 2026, analizând instrumentele de prezentare şi motivare care însoţesc proiectul de hotărâre privind acordarea unor facilități fiscale în sensul anulării accesoriilor obligațiilor bugetare restante la data de 30 septembrie 2026, respectiv: - referatul de aprobare al Primarului comunei Truşeşti, înregistrat la nr. 1302/21.08.2026, - raportul de specialitate al șefului Serviciului financiar, achiziții publice, resurse umane și administrativ nr. 1303/21.08.2026, - avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al comunei Trușești, având în vedere prevederile Titlului IX cu privire la taxele și impozitele locale din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale cap. IV ”Înlesniri la plată”, art. 185 alin. (1) lit. b) și alin. (a) din Legea nr. 207/ 2015 privind Codul de procedura fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în baza art. 129 alin. (1) și alin. (14) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectând prevederile art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică locală, în temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, h o t ă r ă ș t e: Art. 1. (1) Se aprobă anularea accesoriilor în cazul obligațiilor bugetare restante la data de 30 septembrie 2026 datorate bugetului local al comunei Trușești, județul Botoșani. (2) Se aprobă Procedura de acordare a anulării accesoriilor în cazul obligațiilor bugetare restante la data de 30 septembrie 2026, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri. (3) Nivelul minim al majorărilor de întârziere pentru care se poate acorda scutirea este de 150 lei, în condițiile achitării integrale a debitelor anului curent și a rămășițelor până la data de 15.12.2026. Art. 2. Prevederile procedurii aprobate la art. 1 se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, până la data de 15 decembrie 2026. Art. 3. Primarul comunei Trușești, prin serviciul de specialitate, aduce la îndeplinire prezenta hotărâre. Art. 4. Prezenta hotărâre se transmite, prin grija secretarului general al comunei, către Instituţia Prefectului - Judeţul Botoşani, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, Trezoreria Municipiului Botoşani, Primarul comunei Truşeşti şi instituţiile subordonate şi se face publică. Trușești, 29 octombrie 2026. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Dumitru-Laurențiu Bejnariu Contrasemnează: Secretar general comună, Terciu Oltița Vizat CFP, Consilier I Superior, Clim Rodica Anexa la HCL nr. 59 / 29.10.2026 PROCEDURA de acordare a anulării obligațiilor bugetare restante la 30 septembrie 2026 inclusiv, datorate bugetului local ARTICOLUL 1 Sfera de aplicare 1. Pot beneficia de prevederile prezentei proceduri debitorii persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, asocieri şi alte entități fără personalitate juridică, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţiile bugetare restante la data de 30 septembrie 2026 inclusiv. 2. În sensul prezentei proceduri, prin obligaţii bugetare principale restante la 30 septembrie 2026 inclusiv, se înţelege: a) obligații bugetare pentru care s-a împlinit scadența sau termenul de plată până la data de 30 septembrie 2026 inclusiv. Sunt considerate obligații principale restante si obligațiile bugetare principale datorate de debitorul aflat in insolventa pentru care s-a împlinit scadența pana la data de 30 septembrie 2026 inclusiv, independent de existenta unui tabel de creanțe sau a unui program de plata a creanțelor. b) diferențele de obligații bugetare principale stabilite prin acte administrative comunicate până la data de 30 septembrie 2026 inclusiv, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare, precum şi diferenţele de obligaţii bugetare principale aferente perioadelor de până la data de 30 septembrie 2026 inclusiv, stabilite de cei in drept prin acte administrative emise şi comunicate până la data intrării in vigoare a O.U.G. nr. 107/04.09.2024, ca urmare a unei verificări; c) obligaţiile bugetare principale aferente perioadelor de până la 30 septembrie 2026 inclusiv, stabilite prin acte administrative emise din oficiu de cei in drept sau prin declaraţie de impunere depusă cu întârziere de către contribuabil, în perioada cuprinsă între 1 octombrie 2025 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv; d) alte obligaţii de plată individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa în vederea recuperării la data de 30 septembrie 2026 inclusiv, precum şi obligaţiile bugetare stabilite de alte organe decât organele fiscale, aferente perioadelor de până la data de 30 septembrie 2026, transmise spre recuperare organelor fiscale în perioada cuprinsă intre 1 octombrie 2025 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv. 3. Nu sunt considerate obligații de plată restante la 30 septembrie 2026 inclusiv: a) obligațiile bugetare pentru care s-au acordat și sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, la data de 30 septembrie 2026 inclusiv; b) obligaţiile de plată stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată în condiţiile legii, la data de 30 septembrie 2026 inclusiv. 4. Sunt considerate restante la data de 30 septembrie 2026 inclusiv și obligațiile de plată care, la această dată, se află în oricare dintre situațiile prevăzute la pct. 3, iar ulterior acestei date, dar nu mai târziu de data de 27 noiembrie 2026 inclusiv, sub sancțiunea decăderii, înlesnirea la plată își pierde valabilitatea sau, după caz, încetează suspendarea executării actului administrativ. 5. Pentru obligaţiile prevăzute la pct. 3 lit. b), debitorii pot renunţa la efectele suspendării actului administrativ pentru a beneficia de anularea accesoriilor. În acest caz, debitorii trebuie să depună o cerere de renunţare la efectele suspendării actului administrativ până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv. ARTICOLUL 2 Anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 30 septembrie 2026 inclusiv Accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale datorate bugetului local, restante la data 30 septembrie 2026 inclusiv, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) toate obligaţiile bugetare principale către bugetul local al comunei Trușești restante la data de 30 septembrie 2026 inclusiv, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege (plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie, dare în plată şi prin alte modalităţi prevăzute expres de lege), până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 27 noiembrie 2026 inclusiv; b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligaţiile bugetare principale și accesorii cu termene de plată cuprinse între data de 1 octombrie 2026 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv dar nu mai târziu de data de 27 noiembrie 2025 inclusiv; c) debitorul să aibă depuse toate declaraţiile, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii, obligaţiile bugetare au fost stabilite, de catre cei in drept; d) debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea condițiilor prevăzute la lit. a)-c), pana la data de 27 noiembrie 2025 inclusiv, sub sancțiunea decăderii. ARTICOLUL 3 Anularea accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale declarate suplimentar de debitori Accesoriile aferente diferenţelor de obligaţii bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin care se corectează obligaţiile bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 30 septembrie 2026 inclusiv, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) declaraţia este depusă începând cu data de 1 noiembrie 2026 până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 27 noiembrie 2025 inclusiv; b) toate obligaţiile bugetare principale individualizate în declaraţie se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 27 noiembrie 2026 inclusiv; c) sunt îndeplinite următoarele condiţii: 1) toate obligaţiile bugetare principale restante la data de 30 septembrie 2026 inclusiv, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege (plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie, dare în plată şi prin alte modalităţi prevăzute expres de lege), până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv dar nu mai tarziu de data de 27 noiembrie 2026 inclusiv; 2) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligaţiile bugetare principale și accesorii cu termene de plată cuprinse între data de 1 octombrie 2026 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv dar nu mai tarziu de data de 27 noiembrie 2026 inclusiv; 3) debitorul să aibă depuse toate declaraţiile, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii, obligaţiile bugetare au fost stabilite, de către cei in drept; 4) debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea condițiilor prevăzute la punctele 1-3, pana la data de 27 noiembrie 2026 inclusiv, sub sancțiunea decăderii. ARTICOLUL 4 Anularea accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 30 septembrie 2026 și stinse pana la aceasta data 1. Accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 30 septembrie 2026 inclusiv și stinse pana la aceasta data, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege (plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie, dare în plată şi prin alte modalităţi prevăzute expres de lege), până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligaţiile bugetare principale și accesorii cu termene de plată cuprinse între data de 1 octombrie 2025 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 27 noiembrie 2026 inclusiv; b) debitorul să aibă depuse toate declaraţiile, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii, obligaţiile bugetare au fost stabilite, de catre cei in drept; c) debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea condițiilor prevăzute la lit.a)-b), pana la data de 27 noiembrie 2026 inclusiv, sub sancțiunea decăderii. 2. Obligațiile accesorii prevăzute la pct. 1 stinse prin orice modalitate prevăzută de lege (plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie, dare în plată şi prin alte modalităţi prevăzute expres de lege), după data intrării in vigoare a O.U.G. nr. 107/04.09.2024, se anulează si sunt supuse restituirii potrivit art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările si completările ulterioare. ARTICOLUL 5 Procedura de solicitare si de aprobare/respingere de anulare a accesoriilor 1. Debitorii care intenţionează să beneficieze de anularea accesoriilor pot notifica pe cei in drept (ANEXA 1) cu privire la intenţia lor, până cel mai târziu la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, dar nu mai tîrziu de 27 noiembrie 2026 inclusiv (ANEXA 2), sub sancțiunea decăderii. 2. După primirea notificării, se verifică dacă debitorul și-a îndeplinit obligațiile declarative până la data depunerii notificării, efectuează stingerile, compensările și orice alte operațiuni necesare în vederea stabilirii cu certitudine a obligațiilor bugetare ce constituie condiție pentru acordarea facilităților potrivit art. 2-5 din procedură. În cazul în care se constată că debitorul nu și-a îndeplinit obligațiile declarative, este îndrumat potrivit art. 7 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările şi completările ulterioare. 3. Organul fiscal eliberează din oficiu certificatul de atestare fiscală, care cuprinde toate obligațiile bugetare datorate bugetului local al comunei Trușești, pe care îl comunică debitorului, in termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data depunerii notificării. 4. Pentru debitorii care au notificat pe cei in drept potrivit pct. 1: a) obligaţiile accesorii, care pot face obiectul anulării, se amână la plată în vederea anulării. În acest caz, se emite decizie de amânare a accesoriilor (ANEXA 3); b) procedura de executare silită nu începe sau se suspendă, după caz, pentru obligaţiile accesorii amânate la plată potrivit lit. a); c) obligațiile accesorii amânate la plată potrivit lit. a) nu se sting până la data soluționării cererii de anulare a accesoriilor sau până la data de 27 noiembrie 2026 inclusiv, sub sancțiunea decăderii, în cazul în care debitorul nu depune cerere de anulare a accesoriilor. 5. Prevederile pct. 4 sunt aplicabile şi pe perioada cuprinsă între data depunerii cererii de anulare a accesoriilor şi data emiterii deciziei de soluţionare a cererii potrivit art. 8, pct. 1 din prezenta procedura. 6. Decizia de amânare a accesoriilor îşi pierde valabilitatea în oricare din următoarele situaţii: a) la data emiterii deciziei de anulare a accesoriilor (ANEXA 5) sau a deciziei de respingere a cererii de anulare a accesoriilor (ANEXA 4); b) la data de 30 noiembrie 2026, sub sancțiunea decăderii, în cazul în care debitorul nu depune cerere de anulare a accesoriilor. 7. Pentru debitorii care nu au notificat pe cei in drept potrivit pct. 1, accesoriile care pot fi anulate potrivit prezentei proceduri și care au fost stinse după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 107/04.09.2024, se restituie potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare, respectiv contribuabilul depune cerere de restituire. 8. În situaţia în care au fost stinse accesoriile începând cu data de 7 septembrie 2026, ce pot face obiectul anulării, precum şi în cazul accesoriilor incluse în ratele de eşalonare cu termene de plată după data de 6 septembrie 2026 achitate odată cu plata ratei de eşalonare, se naşte dreptul de restituire a sumei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare. ARTICOLUL 6 Efectele cu privire la popririle instituite de organul de executare 1. Prin derogare de la prevederile art. 236 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările și completările ulterioare, pana la data de 27 noiembrie 2026 inclusiv, sub sancțiunea decăderii, debitorii care au notificat potrivit art. 6 din procedura și au dispuse măsuri de executare silită prin poprire, de către organul de executare, asupra disponibilităților bănești pot efectua plata sumelor înscrise în adresele de înființare a popririi din sumele indisponibilizate, altele decât cele reprezentând obligații de plată care fac obiectul amânării la plată în vederea anulării potrivit art. 6 pct. (4) lit. a), din prezenta procedura; 2. În acest sens, organul de executare va emite către bănci o adresă de suspendare temporară a executării silite prin poprire (ANEXA 6), în care se specifică în mod clar suma care reprezintă accesoriile din adresa de înfiinţare a popririi. La această adresă se anexează decizia de amânare a accesoriilor, emisă de cei in drept. ARTICOLUL 7 Cererea de anulare a accesoriilor 1. Cererea de anulare a accesoriilor depusă potrivit prezentei proceduri, se soluţionează prin decizie de anulare a accesoriilor sau, după caz, decizie de respingere a cererii de anulare a accesoriilor. 2. Un debitor poate beneficia de anularea accesoriilor potrivit prezentei proceduri în oricare din situaţiile prevăzute la art. 2-5, independent sau [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: mol.edigitalizare.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala