31 iulie 2020 · Inițiator: Petru TOMA

HCL 37/2020 Todireni adoptată

Hotărâre privind stabilirea amplasamentului pentru depozitarea unor categorii de deșeuri rezultate din contrucții și demolări

Denumire
Hotărârea nr. 37 din 2020 a Consiliului Local Todireni
Emitent
Consiliul Local Todireni
Număr
37 / 2020
Data
31 iulie 2020
Inițiator
Petru TOMA
Localitate
Todireni, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide amplasarea unui amplasament de 2000 mp în extravilanul satului Todireni (parcelă 361, teren neproductiv) pentru depozitarea deșeurilor inerte rezultate din construcții și demolări. Acolo vor fi depozitate doar deșeuri inerte care nu se transformă semnificativ, nu ard, nu se dizolvă și nu poluează apa sau mediul, astfel încât să nu afecteze sănătatea mediului și a locuitorilor. Practic, locuitorii pot afla locul în care se vor stoca aceste materiale și că se impun condiții pentru a nu polua apa sau aerul din zonă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art. 1. (1) Se stabileşte amplasamentul în suprafață de 2000 mp pentru depozitarea deşeurilor inerte rezultate din construcții şi demolări, respectiv în extravilanul satului Todireni, comuna Todireni în parcela cadastrală nr. 361, teren neproductiv. Ş (2) Pe amplasamentul stabilit se vor depozita deşeurile inerte respectiv deşeurile care?, nu suferă nici o transformare semnificativă fizică, chimică sau biologică, nu se dizolvă. nu ard * ori nu reacționează în nici un fel fizic sau chimic, nu sunt biodegradabile şi nu afectează materialele cu care vin în contact într-un mod care să poată duce la poluarea mediuluii,să nu pericliteze calitatea apei de suprafață şi/sau subterane ori să dăuneze sănătăţii omului. Art. 2. Este interzisă depozitarea de către persoanele fizice sau juridice a deşeurilor de azbest (plăci de azbociment utilizate la acoperirea clădirilor), cu încălcarea prevederilor HG nr. 124/2003 privind prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a altor materiale utilizate în construcții cu potenţial cancerigen sau alergen (vată de sticlă, vată minerală bazaltică cu conţinut de PCB, etc.). Art. 3. Deşeurile inerte, rezultate din construcții și demolări, care pot fi depozitate temporar, sunt prevăzute în anexa nr.1 la prezenta hotărâre. ş Art. 4. Se stabileşte amplasamentul în suprafață de 1100 mp pentru depozitarea unor categorii de deşeuri nepericuloase, resectiv în intravilanul satului Todireni, comuna Todireni parcela cadastrală nr. 588, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre. Art, 5. (1) Primarul comunei Todireni, judeţul Botoșani şi compartimentul de resort din cadrul aparatului de specialitate, vor colabora și vor urmări respectarea măsurilor de gestionar€ a deşeurilor provenite din acti vităţile de construcție şi demolare. , (2) Este interzisă emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare pentru persoanele fizice sau juridice în lipsa unui Plan propriu de gestionare a deşeurilor provenite din activităţile de construcție sau demolare, avizat în prealabil de către o autoritate locală pentru protecția mediului, cu excepția proiectelor pentru care nu este obligatorie emiterea unei autorizaţii de construire potrivit prevederilor art.11 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executărif lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 6. - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul ae secretarului

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă