30 august 2021

HCL 49/2021 Titești adoptată

Acordarea unui mandat special reprezentantului Comunei Titești în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” în vederea exprimării votului cu privire la primirea Comunei Fârtățești în…

Ce se aprobă

Se acordă mandat special reprezentantului Comunei Titești, în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” să aprobe în numele și pe seama Comunei Titești: 1.1 - primirea Comunei Fârtățești, în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea”; 1.2 - modificarea și completarea, prin Act adițional, a Actului Constitutiv și a Statutului Asociației, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a aprobării de către Adunarea Generală a Asociației a primirii Comunei Fârtățești în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” (în sensul…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Principala.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Principala” în Titești

Denumire
Hotărârea nr. 49 din 2021 a Consiliului Local Titești
Titlu oficial
Hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Comunei Titești în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” în vederea exprimării votului cu privire la primirea Comunei Fârtățești în cadrul Asociației, precum și la modificarea și completarea Actului Constitutiv și a Statutului Asociației, cu modificările și completările ulterioare
Emitent
Consiliul Local Titești
Număr
49 / 2021
Data
30 august 2021
Localitate
Titești, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Locuri citate
Principala

Documente

Text

COMUNA TITEȘTI Localitatea Titești, str. Principală, nr.44 Județul Vâlcea, cod poștal 247492 Telefon: 0250756900, Fax: 0250756903 E-mail: [email protected] Web site: www.titesti.ro CONSILIUL LOCAL LEGISLATURA 2020 – 2024 H O T Ă R Â R E A N R. 49 privind acordarea unui mandat special reprezentantului Comunei Titești în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” în vederea exprimării votului cu privire la primirea Comunei Fârtățești în cadrul Asociației, precum și la modificarea și completarea Actului Constitutiv și a Statutului Asociației, cu modificările și completările ulterioare Consiliul Local al Comunei Titești întrunit în şedinţă ordinară la data de 30.08.2021, la care participă un număr de 9 consilieri, din totalul de 9 consilieri locali aleși în funcție; Văzând că prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Titeşti nr.47 din 30.07.2021 domnul consilier Niculescu Mihai a fost ales preşedinte de şedinţă; Având în vedere: • Referatul de aprobare la proiectul de hotărâre prezentat de primarul comunei Titești, înregistrat la nr.2684 din 20.08.2021, cât și raportul de specialitate întocmit de secretarul general al comunei și înregistrat la nr.2685 din 20.08.2021; • Raportul de avizare întocmit de comisia pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget-finanţe, administrarea domeniului public și privat al localității, agricultură, gospodărire comunală, protecția mediului, servicii și comerț, înregistrat la nr.2772 din 30.08.2021; • Hotărârea Consiliului Local al Comunei Fârtățești nr.28 din 23.07.2021, privind aderarea comunei Fârtățești la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA”; • Adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea nr.357 din 29.07.2021, înregistrată la Primăria Comunei Titești sub nr. 2481 din 29.07.2021prin care se solicită adoptarea acestei hotărâri; Văzând raportul de avizare sub aspectul legalității proiectului de hotărâre, întocmit de secretarul general al comunei, înregistrat la nr.2686 din 20.08.2021; În conformitate cu prevederile art.129 alin.2 lit.e, alin.9 lit.c și art.132 din Ordonanța de urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile Statutului Asociației de 1 Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea”, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr.855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr.241/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art.139 alin.3 lit.d și a art.196 alin.1 lit.a din Ordonanța de urgență nr.57/2019, privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 9 voturi „pentru”, - voturi împotrivă şi - abţineri, adoptă următoarea: HOTĂRÂRE: Art.1. Se acordă mandat special reprezentantului Comunei Titești, în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” să aprobe în numele și pe seama Comunei Titești: 1.1 - primirea Comunei Fârtățești, în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea”; 1.2 - modificarea și completarea, prin Act adițional, a Actului Constitutiv și a Statutului Asociației, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a aprobării de către Adunarea Generală a Asociației a primirii Comunei Fârtățești în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” (în sensul menționării în preambulul acestora a noului membru, respectiv Comuna Fârtățești și a actualizării patrimoniului inițial al Asociației cu suma de 1.000 de lei, care se virează în contul Asociației odată cu primirea în Asociație). Art.2. Se mandatează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” să semneze, prin reprezentantul său legal-Președintele Asociației, în numele şi pe seama Comunei Titești, Actul adițional la Actul Constitutiv și Actul adițional la Statutul Asociației. Art.3. Primarul Comunei Titești va asigura aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, iar secretarul general al Comunei Titești va comunica prezenta hotărâre primarului comunei, compartimentelor responsabile, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „APA VÂLCEA” și Instituției Prefectului – Județul Vâlcea în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate și o va aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul consiliului local și pe pagina de internet www.titesti.ro. Titești la 30.08.2021 Contrasemnează, Președinte de ședință, Secretar general al comunei, Mihai Niculescu Petru Rouă Nr.ex.6 Red/Dact.P.R. 2 COMUNA TITEȘTI Localitatea Titești, str. Principală, nr.44 Județul Vâlcea, cod poștal 247492 Telefon: 0250756900, Fax: 0250756903 E-mail: [email protected] Web site: www.titesti.ro CONSILIUL LOCAL LEGISLATURA 2020 - 2024 PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR. . . . . . . . . . ./. . . . . . . . . .1 Semnătura persoanei Nr. Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN responsabile să efectueze crt. procedura 0 1 2 3 Adoptarea hotărârii1) s-a făcut cu majoritate □ simplă □ absolută 1 . . /. . ./. . . . . □ calificată2 2 Comunicarea către primar2) . . /. . ./. . . . . 3 Comunicarea către prefectul judeţului3) . . /. . ./. . . . . 4 Aducerea la cunoştinţa publică4)+5) . . /. . ./. . . . . 5 Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual4)+5) . . /. . ./. . . . . Hotărârea devine obligatorie6) sau produce efecte juridice7), după 6 . . /. . ./. . . . . caz Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: 1) Art. 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie." 2) Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului." 3) Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării . . . 4) Art. 197 alin. (4): "Hotărârile . . . se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului general al comunei." 5) Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect." 6) Art. 198 alin. (1): "Hotărârile . . . cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică." 7) Art. 199 alin. (2): "Hotărârile . . . cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează." 3

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: titesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala