COMUNA TITEȘTI
Localitatea Titești, str. Principală, nr.44
Județul Vâlcea, cod poștal 247492
Telefon: 0250756900, Fax: 0250756903
E-mail:
[email protected] Web site: www.titesti.ro
CONSILIUL LOCAL
LEGISLATURA 2024 - 2028
H O T Ă R Â R E A NR. 3
privind activitatea desfășurată de asistenții personali ai persoanelor cu
handicap grav din comuna Titești, în semestrul II al anului 2025
Consiliul Local al comunei Titeşti, judeţul Vâlcea întrunit în şedinţă
ordinară în data de 29.01.2026, la care participă un număr de 9 consilieri locali
din totalul de 9 consilieri aleşi în funcţie;
Văzând că prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Titeşti nr.62 din
30.10.2025 doamna consilier Lupoaica Elena Claudia a fost aleasă preşedinte de
şedinţă;
Luând în dezbatere Referatul de aprobare la proiectul de hotărâre privind
activitatea desfășurată de asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav din
comuna Titești, în semestrul II al anului 2025 prezentat de primarul comunei şi
înregistrat la nr.133 din 19.01.2026, cât și raportul de specialitate întocmit de
referentul superior din cadrul compartimentului autoritate tutelară și asistență
socială, înregistrat la nr.134 din 19.01.2026;
Ţinând cont de raportul de avizare al proiectului de hotărâre întocmit de
comisia pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii
publice, a drepturilor cetăţenilor înregistrat la nr.273 din 28.01.2026, cât și al
comisiei pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi
sportive şi de agrement înregistrat la nr.272 din 28.01.2026;
Având în vedere raportul de avizare sub aspectul legalităţii, întocmit de
secretarul general al comunei, înregistrat la nr.135 din 19.01.2026;
În conformitate cu prevederile art.40 alin.2 din Legea nr.448/2006 privind
protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, art.29 alin.1 din Normele metodologice de
aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare,
aprobate prin H.G. nr.268/2007, a prevederilor H.G. nr.427/2001 pentru
aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de încadrare, drepturile şi
obligaţiile asistentului personal al persoanei cu handicap cu modificările și
completările ulterioare, coroborat cu prevederile art.129 alin.2 lit.d, alin.7 lit.b din
Ordonanța de urgență nr.57 din 2019 privind Codul administrativ, cu modificările
și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.139 alin.1 şi a art.196 alin.1 lit.a din Ordonanța
de urgență nr.57 din 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare, cu un număr de 8 voturi „pentru”, 0 voturi „împotrivă” şi
1 „abţineri”, adoptă următoarea :
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă ”Raportul privind activitatea desfășurată de asistenții
personali ai persoanelor cu handicap grav din comuna Titești, în semestrul II al
anului 2025” conform anexei care face parte din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta va fi dusă la îndeplinire de primarul comunei prin
intermediul compartimentul autoritate tutelară și asistență socială.
Art.3. Prin grija secretarului general al comunei prezenta hotărâre va fi
adusă la cunoștință publică prin afișare pe pagina de internet www.titesti.ro și
comunicată primarului comunei, compartimentului autoritate tutelară și asistență
socială și Instituţiei Prefectului - Judeţul Vâlcea în vederea exercitării controlului
cu privire la legalitate.
Titesti la 29.01.2026
Contrasemnează,
Președinte de ședință, Secretar general al comunei,
Elena Claudia LUPOAICA Petru ROUĂ
Nr.ex.5
Red/Dact.P.R.
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR. . . . . . . . . . ./. . . . . . . . . . 1
Semnătura persoanei
Nr.
Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN responsabile să efectueze
crt.
procedura
0 1 2 3
Adoptarea hotărârii1) s-a făcut cu majoritate □ simplă □ absolută
1 . . /. . ./. . . . .
□ calificată2
2 Comunicarea către primar2) . . /. . ./. . . . .
3 Comunicarea către prefectul judeţului3) . . /. . ./. . . . .
4 Aducerea la cunoştinţa publică4)+5) . . /. . ./. . . . .
5 Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual 4)+5) . . /. . ./. . . . .
Hotărârea devine obligatorie6) sau produce efecte juridice7), după
6 . . /. . ./. . . . .
caz
Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare:
1) Art. 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau
simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de
proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de
două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie."
2) Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului."
3)
Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în
cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării . . .
4) Art. 197 alin. (4): "Hotărârile . . . se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului
general al comunei."
5) Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în
cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect."
6) Art. 198 alin. (1): "Hotărârile . . . cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică."
7)
Art. 199 alin. (2): "Hotărârile . . . cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele
cărora li se adresează."
COMUNA TITEȘTI
Localitatea Titești, str. Principală, nr.44
Județul Vâlcea, cod poștal 247492
Telefon: 0250756900, Fax: 0250756903
E-mail:
[email protected] Web site: www.titesti.ro
CONSILIUL LOCAL
LEGISLATURA 2024 - 2028
Anexa la HCL nr.3 din 29.01.2026
RAPORT
privind activitatea desfăşurată de asistenţii personali ai persoanelor cu handicap
grav din comuna Titeşti, în semestrul II al anului 2025
Având în vedere prevederile art.40 alin.2 din Legea nr.448/2006 privind
protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu
modificările si completările ulterioare, precum și cele ale art.29 din H.G. nr.268/2007
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.448/2006 privind
protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, compartimentul de
asistenţă socială din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Titeşti,
are obligaţia de a prezenta semestrial consiliului local, raportul de activitate al
asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, care să conţină în mod
obligatoriu date referitoare la:
a) dinamica angajării asistenţilor personali;
b) modul în care se asigură înlocuirea asistentului personal pe perioada
concediului de odihnă;
c) informaţii privind numărul de asistenţi personali şi instruirea acestora;
d) controalele efectuate şi probleme sesizate.
În înțelesul Legii nr.448/2006, persoanele cu handicap sunt acele persoane
cărora, datorită unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitaţile de a
desfăşura în mod normal activităţi cotidiene, necesitând măsuri de protecţie în
sprijinul recuperării, integrării și incluziunii sociale.
Conform art.35 din aceeaşi lege, copilul cu handicap grav și persoana adultă
cu handicap grav au dreptul la un asistent personal, în baza evaluării
sociopsihomedicale.
Asistentul personal al persoanei cu handicap grav este persoana care
supraveghează, acordă asistenţă și îngrijire, copilului sau adultului cu handicap grav,
pe baza planului de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului
individual de servicii al persoanei adulte cu handicap.
Pe perioada îngrijirii și protecției persoanei cu handicap grav, în baza
contractului individual de muncă încheiat cu primăria de la domiciliul sau reședința
persoanei cu handicap grav, asistentul personal are următoarele drepturi:
- salariul stabilit potrivit prevederilor legale în vigoare;
- program de lucru care să nu depășească în medie 8 ore pe zi și 40 de ore pe
săptămână;
- concediu anual de odihnă, potrivit dispozițiilor legale aplicabile personalului
încadrat în instituții publice.
Părinții, sau după caz, reprezentanții legali ai copilului cu handicap grav,
persoana sau familia care a primit în plasament un copil cu handicap grav, adulții cu
handicap grav sau reprezentanții legali ai acestora, cu excepția celor cu handicap
vizual, pot opta pentru asistent personal sau primirea unei indemnizații lunare.
Plata indemnizației lunare se asigură de primăriile în a căror rază teritorială își
are domiciliul sau resedința persoana cu handicap grav și se face pe perioada
valabilității certificatului de încadrare în grad de handicap.
1. Dinamica angajării asistenţilor personali :
Prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Titești nr.18 din 26.03.2025,
privitor la aprobarea numărului de posturi pentru asistenții personali, însoțitori ai
persoanelor cu handicap grav pentru anul 2025, s-au aprobat un număr de 17 posturi
destinate încadrării asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav și un număr
de 7 indemnizații de însoțitor cuvenite părinților sau reprezentanților legali ai
copilului cu handicap grav, adulți cu handicap grav ori reprezentanților legali ai
acestora.
La finele semestrului I al anului 2025, la nivelul Primăriei Comunei Titeşti
erau angajaţi cu contract individual de muncă un numar de 15 asistenţi personali, din
care 2 pentru copii și 13 pentru adulţi.
În semestrul II al anului 2025, a fost încetate un contract individual de muncă,
ca urmare a expirări termenului de valabilitate al certificatului de încadrare în grad de
handicap.
De asemenea la sfărşitul semestrului I al anului 2025 erau în plată un număr
de 5 indemnizaţii de însoţitor pentru persoane cu handicap grav.
În semestrul II al anului 2025 au intervenit modificări în numărul
indemnizaților de însoțitor pentru persoane cu handicap, prin încetarea unei
indemnizații de însoțitor pentru persoana cu handicap, ca urmare a decesului acesteia.
Cu privire la evoluția numărului de asistenți personali și numărului de
indemnizații cuvenite părinților sau adultului/reprezentantului legal pe semestrul II al
anului 2025, situația se prezintă astfel:
Număr asistenți personali Număr de indemnizații cuvenite Număr total
pentru persoanele cu părinților sau asistenți
handicap adultului/reprezentantului legal personali și
Total, Pentru Pentru Total, Părinți/ Adulți/ număr total
din copii adulți din Reprezentanți Reprezentanți indemnizații
care care legali legali
14 1 13 4 0 4 18
Suma totală plătită pentru salariile asistenţilor personali și pentru
indemnizaţiile de însoţitor este de 956.875 lei, din care 765.091 lei pentru plata
salariilor asistenţilor personali şi 191.784 lei pentru plata indemnizaţiilor de însoţitor.
2. Modul în care se asigură înlocuirea asistentului personal pe perioada
concediului de odihnă:
Conform art.37, alin.1, lit.c, alin.2 precum şi alin.3 din Legea 448/2006,
republicată, asistentul personal are dreptul anual la concediu de odihnă iar angajatorul
are obligaţia să asigure persoanei cu handicap grav un înlocuitor al asistentului
personal. În cazul în care nu se poate asigura acest lucru, persoanei cu handicap grav i
se acordă o indemnizaţie echivalentă cu salariul net al asistentului personal sau
găzduirea într-un centru de tip respiro.
Pe teritoriul administrativ al comunei Titești nu există însă un centru de tip
respiro, astfel Primăria Comunei Titești nu poate asigura înlocuirea asistentului
personal pe perioada concediului de odihnă, făcându-se astfel obligată de a plăti
persoanei cu handicap grav o indemnizaţie echivalentă cu salariul net al asistentului
personal debutant.
În semestrul II al anului 2025 toți asistenți personali ai persoanelor încadrate
în grad de handicap grav și-au efectuat concediul de odihnă.
3. Informaţii privind instruirea asistenţilor personali:
Precizăm că în conformitate cu prevederile art.38, lit. a din Legea nr.448/2006
republicată, asistenţii personali au obligaţia să participe o dată la 2 ani la o instruire
organizată de angajator.
În semestrul II al anului 2024, în perioada 11 octombrie 2024- 13 octombrie
2024 a fost organizat instructaj de instruire profesională a asistenților personali ai
persoanelor cu handicap pe tematica activităţi asistentului personal la care au
participat un număr de 15 asistenți personali iar la finalul instructajului au primit
diplome de participare.
4. Numărul de controale efectuate şi problemele sesizate:
Verificările privind activitatea asistenților personali efectuate, au vizat modul
în care sunt îndeplinite obligaţiile contractuale ale asistentului personal, modul cum
persoana cu handicap este îngrijită, mediul de viaţă, igiena sau alimentaţia acesteia.
În urma acestor vizite nu s-au evidenţiat aspecte negative în activitatea
asistentului personal la un număr de 15 asistenți personali.
Menționăm de asemenea că nu au fost făcute precizări ale persoanei cu
handicap în ceea ce priveşte activitatea acestora, ţinând cont de faptul că majoritatea
asistenţilor personali locuiesc efectiv cu persoana cu handicap grav, fiind rude de
gradul I în majoritatea cazurilor.
Concluzionând, în semestrul II al anului 2025 apreciem că serviciile sociale de
care au beneficiat persoanele cu handicap grav din partea asistenţilor personali au fost
de bună calitate.
Titești la 29.01.2026
Contrasemnează,
Președinte de ședință, Secretar general al comunei,
Elena Claudia LUPOAICA Petru ROUĂ
Nr.ex.5
Red/Dact.P.R.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.