Consiliul Local aprobă schimbarea obiectului de activitate al S.C
Pe scurt
Consiliul Local aprobă schimbarea obiectului de activitate al S.C. Gospodărire Comunală Tinca S.A., adăugând o serie de activități noi, printre care producția și procesarea alimentelor, fabricarea de produse de panificație, servicii turistice, film, îngrijire medicală și alte activități din domeniul sănătății, culturii și comerțului. Pentru locuitori înseamnă că societatea regională poate desfășura aceste activități în zona comunei, ceea ce poate implica potențial creșteri de servicii (alimentație, cazare, sănătate, divertisment) și posibil riscuri sau beneficii legate de trafic, ocupare spații și de costuri ale serviciilor, în funcție de implementare. Decizia se referă la modificarea obiectului de activitate al societății, cu impact asupra ofertelor pe care le poate furniza în comună, conform actului constitutiv și statutului actualizate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se însuşește modificarea obiectului de activitate al S.C. Gospodărire Comunală Tinca S.A., astfel cum este prevăzut la art, 6 din Actul constitutiv actualizat şi la art. 6 din statutul societăţii, prin completarea cu următoarele activităţi
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 10 din 2025 a Consiliului Local Tinca
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TINCA
TINCA, str. Armata Română , nr. 2; Tel.0259.310.073
E-mail: primăria.tinca(Qcjbihor.ro Fax: 0259.310.073
HOTĂRÂREA NR. 10
din 31 ianuarie 2025
privind aprobarea completării Actului constitutiv şi statutului S.C. Gospodărire
Comunală Tinca S.A. — acționar unic Comuna Tinca
Având în vedere Hotărârea Adunării generale extraordinare a acţionarilor S.C.
Gospodărire Comunală Tinca S.A. nr. 1/73 1.01.2025,
Văzând referatul de aprobare al primarului comunei Tinca înregistrat sub nr.
1216/2025,
Ținând cont de raportul compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de
specialitate al Primarului comunei Tinca, înregistrat sub nr. 1217/2025,
Având în vedere avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al
comunei Tinca,
Văzând prevederile art. 113 lit.c) din Legea societăților nr.31/1990, rerep.,
modificată şi completată,
În baza art.129 alin.(2) lit.a), alin.(3) lit.d) şi art.196 alin.(1) lit.a) din O.U.G.
nr.57/2019 privind Codul administrativ,
Consiliul Local al comunei Tinca, compus din 15 consilieri locali în funcţie,
prezenţi la şedinţă 15 consilieri, cu 15 voturi „pentru”, 0 voturi „împotrivă” şi 0
"abţineri”,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. (1) Se însuşește modificarea obiectului de activitate al S.C. Gospodărire
Comunală Tinca S.A., astfel cum este prevăzut la art, 6 din Actul constitutiv actualizat şi
la art. 6 din statutul societăţii, prin completarea cu următoarele activităţi:
0899 — alte activități extractive n.c.a.
0240 — activități de servicii anexe silviculturii
1039 — prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor n.c.a.
1071 - fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de
patiserie
1085 — fabricarea de mâncăruri preparate
1089 — fabricarea altor produse alimentare n.c.a.
1107 — producția de băuturi răcoritoare nealcoolice, producţia de ape minerale şi
alte ape îmbuteliate
4711 — comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
5222 — activități de servicii anexe transporturilor pe apă
5510 — hoteluri şi alte facilități de cazare similare
5914 — proiecția de filme cinematografice
8622 — activităţi de asistență medicală specializată
8695 — activităţi de fizioterapie
8696 — activităţi de medicină tradițională, complementară şi alternativă
8699 — alte activităţi referitoare la sănătatea umană n.c.a.
9020 — activităţi de interpretare artistică (spectacole)
9031 — activități de gestionare a sălilor şi amplasamentelor de spectacole
9039 — activităţi suport pentru creaţie şi interpretare artistică
9311 — activităţi ale bazelor sportive
(2) Se aprobă modificarea/completarea în mod corespunzător a Actului
constitutiv şi statutului societății, cu noile activități prevăzute la art.1 din prezenta
hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează viceprimarul
comunei Tinca, judeţul Bihor şi directorul S.C. Gospodărire Comunală Tinca S.A.
Art.3. Publicarea şi comunicarea prezentei hotărâri factorilor interesaţi se vor face
prin grija secretarului general al comunei Tinca.
Președinte de ședință,
Turcuș Paul Iulian Secretar general,
jurist Iova Lazăr
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.