Timișoara

HCL 86/2022 adoptată

Hotărâre privind analiza situației financiare a Societății de Transport Public Timișoara S.A. și mandatarea reprezentanților Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea de Transport Public Timișoara S.A. pentru efectuarea demersurilor care se impun

Documente

Text

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. SC2022-6103/14.03.2022 al Primarului Municipiului Timișoara- domnul Dominic Fritz ; Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2022-6103/14.03.2022, al Direcției Economice - Biroul Guvernanță Corporativă și Monitorizare Societăți din cadul Primăriei Municipiului Timișoara; Având în vedere avizul Serviciului Juridic din data de 14.03.2022 – Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2022-6103/14.03.2022; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere Procesul Verbal de avizare al Comisiei pentru pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere adresele Societății de Transport Public Timișoara S.A. înregistrate cu nr. SC2022-003688/16.02.2022 și SC2022-005512/08.03.2022 referitoare la situația financiară a societății; Având în vedere art. 2, alin. (2) din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 444/23.11.2021 privind numirea reprezentanților Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Acționarilor la întreprinderile publice la care este acționar unic, majoritar sau la care deține controlul; Având în vedere prevederile art. 121 și art. 125 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată; Având în vedere dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice; Având în vedere prevederile Hotărârii de Guvern nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice; Având în vedere Procesul - Verbal al ședinței în plen a Consiliului Local al Municipiului Timișoara din data de 15.03.2022; Având în vedere amendamentele formulate de domnul Viceprimar Ruben Lațcău în ședința în plen a Consiliului Local al Municipiului Timișoara din data de 15.03.2022; În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2) lit. a), alin (3) lit. d) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;Articole Art. 1: Se mandatează reprezentanții Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea de Transport Public Timișoara S.A. pentru următoarele demersuri: a) Revocarea membrilor Consiliului de Administrație și declanșarea procedurii de selecție pentru noi membri, procedura fiind realizată de către autoritatea publică tutelară conform normelor de guvernanță corporativă. b) Numirea administratorilor provizorii pe o durată de 4 luni și stabilirea cuantumului indemnizației fixe la nivelul aprobat prin mandatele anterioare. Art. 2: Se aprobă declanșarea procedurii de selecție pentru desemnarea unor noi membri în cadrul Consiliului de Administrație al Societății de Transport Public Timișoara S.A. Art. 3: Pe o durată de 4 luni de la data emiterii prezentei hotărâri se desemnează următorii administratori provizorii : 1. SORIN UNGURUȘAN 2. PAUL FINTA 3. TIBERIU SIMIONAȘ 4. MĂDĂLIN DOGARU 5. MIHAI DAN GHEORGHE 6. COSMIN BUZAN 7. POPESCU BOGDAN - DANIEL 8. COSMIN PAVLOVICI 9. MĂDĂLIN GHEORGHE Art. 4: Se convoacă Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea de Transport Public Timișoara S.A. în data de 16.03.2022, având ca ordine de zi mențiunile prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre. Art. 5: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează reprezentanții Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Acționarilor și Societatea de Transport Public Timișoara S.A. Art. 6: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică: - Instituției Prefectului- Județul Timiș; - Primarului Municipiului Timișoara; - Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului; - Reprezentanților Municipiului Timișoara; - Societății de Transport Public Timișoara S.A.; - Mass-media locale. Hotărârea a fost adoptată cu 16 voturi pentru, 7 voturi împotrivă și 1 abținere. Data adoptării 15 martie 2022

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro