HCL 83/2010 Timișoara adoptată

Hotărâre privind aprobarea bugetului local al Municipiului Timişoara pe anul 2010

Denumire
Hotărârea nr. 83 din 2010 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
83 / 2010
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă bugetul local al Municipiului Timișoara pentru anul 2010, inclusiv ansamblul anexelor cu veniturile, cheltuielile, programul de investiții, finanțarea instituțiilor și fondurile externe nerambursabile. Se aprobă cum se vor cheltui bani pe toate capitole, subcapitole și articole, iar cele de investiții și fonduri vor fi repartizate potrivit planului prezentat în anexele 1–6. Din perspectiva locuitorilor, înseamnă că administrația are un buget clar pentru proiecte de piațe, drumuri, servicii publice și investiții în 2010, iar ramurile cheltuielilor sunt organizate și monitorizate de diferite direcții ale Primăriei.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă bugetul local al Municipiului Timisoara pe anul 2010 conform Anexei nr. 1 - Bugetul general al unităţii administrativ-teritoriale pe anul 2010; Anexei nr. 2 - Bugetul local detaliat la venituri pe capitole şi subcapitole şi la cheltuieli pe capitole titluri, articole de cheltuieli, subcapitole si paragrafe, pe anul 2010; Anexei nr. 3 - Programul de investiţii (bugetul local, credite, fond rulment, fond de locuinţe) pe anul 2010; Anexei nr. 4 - Bugetul instituţiilor publice si activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii pe anul 2010; Anexei nr. 5 - Venituri şi…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr. SC2010-4581/25.02.2010 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul dr.ing. Gheorghe Ciuhandu; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi al Comisiei pentru cultura, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere Legea nr. 11/2010 a bugetului de stat pe anul 2010; În conformitate cu prevederile art.1, art.4 alin.1, art.5, art.19 alin.1 şi art. 20, alin.1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, modificată; În conformitate cu prevederile art.36 alin.(2) lit.(b) şi alin.(4) lit.(a) şi art.63 alin.1 lit.(c) şi alin.4 lit.(b) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 alin (2) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art.1: Se aprobă bugetul local al Municipiului Timisoara pe anul 2010 conform Anexei nr. 1 - Bugetul general al unităţii administrativ-teritoriale pe anul 2010; Anexei nr. 2 - Bugetul local detaliat la venituri pe capitole şi subcapitole şi la cheltuieli pe capitole titluri, articole de cheltuieli, subcapitole si paragrafe, pe anul 2010; Anexei nr. 3 - Programul de investiţii (bugetul local, credite, fond rulment, fond de locuinţe) pe anul 2010; Anexei nr. 4 - Bugetul instituţiilor publice si activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii pe anul 2010; Anexei nr. 5 - Venituri şi cheltuieli evidenţiate în afara bugetului local - anul 2010; Anexei nr. 6 - Bugetul fondurilor externe nerambursabile - anul 2010, anexe care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică, Direcţia Edilitară, Direcţia Patrimoniu, Direcţia Urbanism, Direcţia Comunicare, Direcţia Dezvoltare, Direcţia de Mediu, Direcţia Drumuri şi Transporturi din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art.3: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara ; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei de Urbanism; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Drumuri si Transporturi; - Serviciului Public Comunitar Local Evidenţa Persoanei; - Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara; - Cantinei de Ajutor Social; - Direcţiei Fiscale; - Direcţiei Poliţia Comunitară; - Casei de Cultură a Municipiului Timişoara; - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; - Administraţiei Financiare a Municipiului Timisoara; - Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş; - Mass media locale. Data adoptării 9 martie 2010

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă