Hotărâre privind aprobarea contului de execuţie al Municipiului Timisoara pe anul 2010 şi rectificarea bugetului local al Municipiului Timisoara pe anul 2010
Denumire
Hotărârea nr. 81 din 2011 a Consiliului Local Timișoara
Se aprobă Contul de execuţie pe anul 2010 al municipiului Timişoara şi rectificarea bugetului local pe acest an, conform anexelor puse la dispoziţie. Practic, ce bani au intrat şi au ieşit în 2010, care investiţii au fost incluse şi cum se modifică bugetul final faţă de cel anterior, cu impact asupra zonelor, termenelor şi proiectelor de investiţii din anul 2010. Hotărârea prevede, de asemenea, că Direcţia Economică a Primăriei va duce la îndeplinire noile prevederi bugetare și comunicarea către instituțiile relevante.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
art. 4 alin.1, art.5, art.19 alin.1 si 2, art 20 alin.1, art 22 alin.1 si art.23 alin.1 si 2, art.57 alin.1 şi alin. 4 din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, modificata; În conformitate cu art.36 alin.2 lit (b) si alin 4, lit.(a) din Legea 215/2001 privind administratia publica locala, republicata si modificata; În temeiul art.45 alin.2 din Legea 215/2001 privind administratia publica locală , republicata si modificata;Articole
Având în vedere Referatul nr. SC2011 - 5742 / 22.03.2011 al Primarului Municipiului Timişoara - domnul dr.ing. Gheorghe Ciuhandu;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe , Comisiei pentru dezvoltare urbanistica, amenajarea teritoriului si patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice si comerţ, regii autonome si societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locala, juridica, ordine publica, drepturile omului si probleme ale minorităţilor si Comisiei pentru cultura, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport si culte, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timisoara;
Având în vedere Legea nr.11/2010 a bugetului de stat pe anul 2010;
Având în vedere Dispoziţia Primarului nr.2878/30.12.2010 privind rectificarea bugetului local al Municipiului Timişoara pe anul 2010;
În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr. 83/09.03.2010 privind aprobarea bugetului local al Municipiului Timişoara pe anul 2010;
În conformitate cu prevederile art.1, art. 4 alin.1, art.5, art.19 alin.1 si 2, art 20 alin.1, art 22 alin.1 si art.23 alin.1 si 2, art.57 alin.1 şi alin. 4 din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, modificata;
În conformitate cu art.36 alin.2 lit (b) si alin 4, lit.(a) din Legea 215/2001 privind administratia publica locala, republicata si modificata;
În temeiul art.45 alin.2 din Legea 215/2001 privind administratia publica locală , republicata si modificata;Articole
Art.1: Se aprobă "Contul de execuţie pe anul 2010" conform Anexei nr.1, rectificarea bugetului local al Municipiului Timişoara pe anul 2010 conform Anexei nr.2 - "Bugetul Local final pe anul 2010" , rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli evidenţiate în afara bugetului local pe anul 2010 - conform Anexei nr.3, Lista de investiţii pe anul 2010 conform Anexei nr.4, anexe care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se modifică în mod corespunzator Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.440/20.12.2010 privind rectificarea bugetului local al Municipiului Timisoara pe anul 2010.
Art.3: Cu aducerea la indeplinire a prezentei hotarari se incredinteaza Directia Economica din cadrul Primariei Municipiului Timisoara.
Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timisoara ;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Instituţiei Arhitectului Sef;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Tehnice;
- Compartimentului Control Intern;
- Biroului Managementului Calităţii;
- Administraţiei Financiare a Municipiului Timisoara;
- Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş;
- Mass-media locale.
Data adoptării
29 martie 2011
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.