Timișoara

HCL 77/2008 adoptată

Hotărâre Privind aprobarea Convenţiei între Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Serviciul de Ajutor Maltez pentru susţinerea unor servicii sociale la nivelul Municipiului Timişoara

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr. 417/11.02.2008 al Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara, aprobat de Primarul Municipiului Timişoara, domnul Gheorghe Ciuhandu; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere prevederile Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vîrstnice, republicată; Având în vedere Decizia nr. 31/10.02.2006 a Comisiei de Acreditare a Furnizorilor de Servicii Sociale Timiş prin care Serviciul de Ajutor Maltez a fost acreditat pentru tipul de serviciu- Centru de zi pentru vârstnici; Având în vedere Decizia nr. 33/10.02.2006 a Comisiei de Acreditare a Furnizorilor de Servicii Sociale Timiş prin care Serviciul de Ajutor Maltez a fost acreditat pentru tipul de serviciu- Îngrijire la domiciliu; În conformitate cu prevederile art.33 şi art 40 din Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială; În conformitate cu prevederile art.36 alin.(2) lit. e) şi alin (7), lit. a), din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată; În temeiul art.45 alin. (2) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată;Articole Art.1: Se aprobă Convenţia între Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Serviciul de Ajutor Maltez pentru furnizarea de servicii sociale la nivelul Municipiului Timişoara , conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul de Ajutor Maltez şi Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara. Art.3: Prezenta hotărâre se comunică :-Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; -Primarului Municipiului Timişoara; -Serviciului Juridic; -Direcţiei Economice; -Direcţiei Edilitare; -Direcţiei Urbanism; -Direcţiei Patrimoniu; -Direcţiei Comunicare; -Direcţiei Dezvoltare; -Direcţiei Drumuri şi Transporturi; -Direcţiei de Mediu; -Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; -Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara; -Serviciului de Ajutor Maltez; -Mass-media locale . Data adoptării 26 februarie 2008

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro