Timișoara

HCL 7/2009 adoptată

Hotărâre privind aprobarea participării Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de partener şi cofinanţării proiectului de cooperare între Grădinile Zoologice din Timişoara şi Szeged 'Trăim în bazinul Carpaţi - întărirea relaţiilor de colaborare între Grădinile Zoologice Timişoara şi Szeged' realizat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007-2013

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr. SC2009-792/15.01.2009 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi problemele minorităţilor şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 155/25.04.2007 pentru aprobarea Acordului privind cooperarea oraşelor Timişoara şi Szeged în domeniul dezvoltării locale. Cooperare între grădinile zoologice din cele două oraşe. În conformitate cu prevederile art. 36 alin. 2, lit.(e), alin. 7 lit. (a) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 alin.2 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; Articole Art.1: Se aprobă participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, în calitate de partener, la Proiectul de cooperare între Grădinile Zoologice din Timişoara şi Szeged "Trăim în bazinul Carpaţi - întărirea relaţiilor de colaborare între Grădinile Zoologice Timişoara şi Szeged" în cadrul: Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007-2013, în parteneriat cu Primăria Oraşului Szeged - Ungaria. Art.2: Se aprobă cofinanţarea de la Bugetul Local a proiectului de cooperare între Grădinile Zoologice din Timişoara şi Szeged "Trăim în bazinul Carpaţi - întărirea relaţiilor de colaborare între Grădinile Zoologice Timişoara şi Szeged", cu contravaloarea în lei a sumei de 100 000 EURO, calculată la cursul valutar al B.N.R. la data efectuării plăţii, reprezentând cheltuieli eligibile, la care se adaugă T.V.A. aferentă. Art.3: Se aprobă împuternicirea domnului GHEORGHE CIUHANDU în calitate de Primar al Municipiului Timişoara în vederea semnării tuturor documentelor pentru participarea la Proiectul de cooperare între Grădinile Zoologice din Timişoara şi Szeged "Trăim în bazinul Carpaţi - întărirea relaţiilor de colaborare între grădinile zoologice Timişoara şi Szeged". Art.4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia de Dezvoltare şi Direcţia de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara precum şi Serviciul Public de Administrare a Grădinii Zoologice şi Botanice Timişoara. Art.5: Prezenta hotărâre se comunică:- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Drumuri şi Transporturi; - Serviciul Audit Public Intern; - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; - Serviciului Public de Administrare a Grădinii Botanice şi Zoologice Timişoara; - Primăriei Oraşului Szeged - Ungaria; - Mass - media locale. Data adoptării 27 ianuarie 2009

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro