Pe scurtSe aprobă actualizarea cofinanțării proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și canalizare din județul Timiș pentru localitatea Timișoara, în cadrul programului POIM 2014-2020, conform noilor condiții și metodologii de finanțare. Pentru locuitori înseamnă că municipiul va contribui cu o sumă din bugetul său (urmărind nivelul și termenele stabilite) pentru a facilita lucrările de apă/canalizare, iar finanțarea totală va fi ajustată în acord cu noile criterii guvernamentale; termenele exacte și modul de distribuție a fondurilor vor fi precizate în contracte și hotărâri ulterioare. Proiectul vizează, în final, îmbunătățirea serviciilor de apă și canalizare în Timișoara, cu impact asupra locurilor afectate de acele lucrări și asupra facturilor/regimului de plată asociat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. SC2022-31978/20.12.2022, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2022- 31978/20.12.2022 al Direcției Generală Investiții și Mentenanță din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 21.12.2022 - Anexa la Raportul de specialitate nr. SC2022-31978/20.12.2022;
Având în vedere adresa Direcţiei Economice nr. SC2022- 31978/21.12.2022;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 416/27.07.20218 prin care s-a aprobat asigurarea cofinanțării ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judetul Timiş, în perioada 2014-2020” - localitatea Timişoara și aprobarea contribuției proprii ce revine municipiului Timișoara, în valoare de 51.753.267 euro (fără TVA);
Având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 379/2020 pentru aprobarea Metodologiei de ajustare a prețurilor în cadrul devizelor generale aferente proiectelor de infrastructură publică finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare Contractul de finanțare nr. 243/18.03.2019 semnat între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) în perioada 2014-2020 și Aquatim S.A.;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesul Verbal de avizare al Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Conform prevederilor Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată;
Conform prevederilor art. 12, lit. g) din Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, republicată, cu modificări și completări ulterioare;
Conform prevederilor art. 129, alin. (2), lit. b) și d), raportat la art. 129, alin. (7), lit. n) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
In temeiul prevederilor art. 196, alin. (1), lit. a) coroborat cu prevederile art. 139, alin. (1) si alin. (3), lit.c) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;Articole
Art. 1: Se aprobă actualizarea cofinanțării ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judetul Timiş, în perioada 2014-2020” - localitatea Timişoara.
Art. 2: Se aprobă actualizarea contribuției proprii ce revine municipiului Timișoara, prin Consiliul Local, la ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judetul Timiş, în perioada 2014-2020” prin asigurarea părții de cofinanțare în cuantum de 6.293.841 lei (fără TVA) reprezentând 1,773%, din valoarea totală a investițiilor pe Timișoara de 354.982.566 lei (făra TVA) - cheltuieli eligibile pentru Municipiul Timișoara.
Art. 3: Municipiul Timișoara se obligă să asigure resursele financiare necesare implementării optime a proiectului în condițiile acordării finanțării nerambursabile, pe durata derulării ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judetul Timiş, în perioada 2014-2020”.
Sumele necesare cofinanțării vor fi cuprinse în bugetul local aferent perioadei de implementare a proiectului.
Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Generală Investiții și Mentenanță și Direcția Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art. 5: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiilor Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului
de specialitate al Primarului;
- Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă – Canalizare Judeţul Timiş;
- Aquatim S.A.;
- Mass-media locale.
Hotărârea a fost adoptată cu 16 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 1 abținere.
Data adoptării
27 decembrie 2022
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.