HCL 617/2014 Timișoara adoptată

Hotărâre privind suplimentarea contribuţiei financiare cu titlu de cotizaţie anuală, din partea Municipiului Timişoara pentru clubul sportiv'Rugby Club Municipal Universitatea de Vest Timişoara'

Denumire
Hotărârea nr. 617 din 2014 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
617 / 2014
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă suplimentarea cu 100.000 lei a contribuției anuale a Municipiului Timișoara către Rugby Club Municipal Universitatea de Vest Timișoara, astfel încât contribuția totală pentru 2014 ajunge la 3.100.000 lei, din bugetul local, capitolul cultură, recreere și religie, secțiunea servicii recreative și sportive. Decizia înseamnă pentru locuitori că se alocă mai mulți bani publici pentru acest club, în condițiile menționate, iar direcțiile implicate vor pune în aplicare hotărârea. (Restul prevederilor rămân valabile, iar implementarea este în responsabilitatea Direcției Instituții Școlare, Medicale, Sportive și Culturale și a Direcției Economice.)

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă suplimentarea contributiei financiare cu titlu de cotizatie pe anul 2014, din partea Municipiului Timisoara, pentru clubul sportiv "Rugby Club Municipal Universitatea de Vest Timişoara", cu suma de 100.000 lei, din bugetul local, din capitolul 67.02. "Cultură, recreere şi religie", (67.02.05."Servicii recreative si sportive"). (2) Cotizaţia alocată pe anul 2014 către clubul sportiv "Rugby Club Municipal Universitatea de Vest Timişoara" va fi în sumă totală de 3.100.000 lei

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr. SC 2014-33011/08.12.2014 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi al Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 30 / 28.01.2014 privind aprobarea contributiei financiare cu titlu de cotizaţie anuală, din partea Municipiului Timisoara pentru clubul sportiv "Rugby Club Municipal Universitatea de Vest Timişoara"; Având în vedere Adresa clubului sportiv "Rugby Club Municipal Universitatea de Vest Timişoara" cu nr. SC2014-032644/04.12.2014; În baza prevederilor art.12, alin. (2) din Legea nr.69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, actualizată; Având în vedere prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, actualizată; În conformitate cu prevederile art.36 alin.(2) lit.b) si alin.6 lit.a) pct.6 din Legea 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; In temeiul art. 45 din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art.1: (1) Se aprobă suplimentarea contributiei financiare cu titlu de cotizatie pe anul 2014, din partea Municipiului Timisoara, pentru clubul sportiv "Rugby Club Municipal Universitatea de Vest Timişoara", cu suma de 100.000 lei, din bugetul local, din capitolul 67.02. "Cultură, recreere şi religie", (67.02.05."Servicii recreative si sportive"). (2) Cotizaţia alocată pe anul 2014 către clubul sportiv "Rugby Club Municipal Universitatea de Vest Timişoara" va fi în sumă totală de 3.100.000 lei. Art.2: Rămân valabile celelalte prevederi cuprinse în Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 30/28.01.2014. Art.3: Cu aducerea la indeplinire a prezentei hotarari se incredinteaza Directia Institutii Scolare, Medicale, Sportive si Culturale si Directia Economica din cadrul Primariei Municipiului Timisoara. Art.4: Prezenta hotarâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judetul Timis; - Consiliului Judetean Timis ; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Instituţii Scolare, Medicale , Sportive şi Culturale; - Directiei Cladiri, Terenuri si Dotari Diverse; - Directiei Economice; - Institutiei Arhitectului Sef; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei Dezvoltare; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - Biroului Managementul Calităţii; - Biroului Audit; - Rugby Club Municipal Universitatea de Vest Timişoara; - Mass-media locale. Data adoptării 9 decembrie 2014

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă