· Inițiator: Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz

HCL 60/2026 Timișoara adoptată

Hotărâre privind planul de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă prestate de beneficiarii de venit minim de incluziune care include componenta de ajutor de incluziune și de părinții care nu contribuie la întreținerea copilului aflat în plasament, din Municipiul Timișoara, pentru anul 2026

Denumire
Hotărârea nr. 60 din 2026 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
60 / 2026
Inițiator
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

La Timșoara se aprobă planul de lucrări de interes local pentru 2026, prin care se repartizează ore de muncă pentru beneficiarii venitului minim de incluziune (cu componenta de ajutor de incluziune) și pentru părinții care nu contribuie la întreținerea copilului aflat în plasament. Asta înseamnă pentru locals: ore de muncă ce pot fi făcute în oraș (poate include activități sociale) și eventual impact în distribuirea resurselor și oportunități de intervenție socială, cu supraveghere de către Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara în 2026. Hotărârea prevede, de asemenea, publicarea rezultatului și punerea în aplicare de către DAS.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Planul de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă prestate de beneficiarii de venit minim de incluziune, care cuprinde componenta de ajutor de incluziune, și de către părinții care nu contribuie la întreținerea copilului aflat în plasament, din Municipiul Timișoara, pentru anul 2026, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotarâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, nr. DAS2025-008730/23.12.2025, al Primarului Municipiului Timișoara- domnul Dominic Fritz; Având în vedere Raportul de specialitate nr.  DAS2025/008729/23.12.2025 al Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara; Având în vedere Avizul Direcției juridice din data de 22.01.2026 - Anexă la Raportul de specialitate nr.  DAS2025/008729/23.12.2025; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 208/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică , amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților, Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara; În temeiul prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, ale Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, ale Hotărârii Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal; În conformitate cu prevederile art. art. 129, alin. (2), lit. d) și alin. (7) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 139, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;   Articole Art.1: Se aprobă Planul de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă prestate de beneficiarii de venit minim de incluziune, care cuprinde componenta de ajutor de incluziune, și de către părinții care nu contribuie la întreținerea copilului aflat în plasament, din Municipiul Timișoara, pentru anul 2026, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotarâre. Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Art.3: Prezenta hotărâre se publică  pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:             - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;             - Primarului Municipiului Timişoara;             - Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor din aparatul de specialitate al Primarului;             - Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timișoara;             - Mass-media locale.    Hotărârea a fost aprobată cu 21 voturi pentru.                           Data adoptării 24 februarie 2026 Data publicării 10 martie 2026

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă