HCL 591/2022 Timișoara adoptată

Hotărâre privind atestarea persoanelor fizice în vederea dobândirii calității de administrator de condominii

Denumire
Hotărârea nr. 591 din 2022 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
591 / 2022
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă atestarea persoanelor fizice nominalizate în Anexa 1 pentru a dobândi calitatea de administrator de condominii. Aceasta înseamnă că vor fi validate official drept administratori de condominii de către primărie, conform legii, cu notificări și condiții stabilite în hotărâre; decizia poate afecta cine poate gestiona condițiile, banii și întreținerea apartamentelor din blocuri, dar textul nu precizează sume sau termene exacte. Practic, locuitorii vor fi afectați prin faptul că administratorii autorizați pot urma să gestioneze cheltuielile, contractele și regulile asociațiilor de proprietari în dreptul condominiilor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, nr. SC2022 - 028788/17.11.2022 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz; Având în vedere Raportul de specialitate nr.SC2022 – 028788 din data de 17.11.2022 al Direcției Secretariat General din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara; Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 17.11.2022 - Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2022 - 028788/17.11.2022; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu și Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor și Procesul Verbal de avizare al Comisiei pentru pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, “La propunerea compartimentelor specializate în sprijinirea, îndrumarea şi controlul asociaţiilor de proprietari din cadrul autorităţii administraţiei publice locale, primarul, în baza unei hotărâri a consiliului local, atestă persoanele fizice în vederea dobândirii calităţii de administrator de condominii.”, Având în vedere Procesul Verbal al ședinței în plen a Consiliului Local al Municipiului Timișoara din data de 24.11.2022; Având în vedere amendamentul formulat de domnul Viceprimar Ruben Lațcău, în sedința în plen a Consiliului Local al Municipiului Timișoara din data de 24.11.2022; În conformitate cu prevederile 129 alin.(1) și alin.(14) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art.196 alin. (1) lit.a) și art.139 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;Articole Art.1: În vederea dobândirii calității de administrator de condominii, se aprobă atestarea persoanelor fizice nominalizate în Anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Secretariat General- Compartimentul Asociații de Proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art.3: Prezenta hotãrâre se publicã pe site-ul propriu și totodatã, se comunicã: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiș;- Primarului Municipiului Timișoara; - Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timişoara; -Mass-media locale. Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi pentru. Data adoptării 24 noiembrie 2022

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă