HCL 582/2018 adoptată
Hotărâre privind aprobarea cererii de finanțare „Imbunatatirea eficientei energetice in sectorul rezidential prin reabilitarea termica a blocurilor de locuinte str. Martir Ioan Stanciu nr. 2 - Calea Martirilor 1989 nr. 31 , str. Stiintei nr 3-5”, şi a cheltuielilor aferente
Documente
- hcl hcl-582-2018.txt
- anexa hcl-582-2018-anexa1.pdf
- anexa hcl-582-2018-anexa2.bin
- anexa hcl-582-2018-anexa3.bin
- anexa hcl-582-2018-anexa4.bin
Text
Având în vedere Expunerea de motive nr. SC2018- 26470/8.11.2018 privind oportunitatea proiectului de hotărâre a Primarului Municipiului Timișoara - domnul Nicolae Robu;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2018-26471/8.11.2018 al Direcţiei de Urbanism şi Dezvoltare Urbană din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic nr. SC2018-26471/12.11.2018 - Anexa la Raportul de specialitate nr. SC2018 - 26471/08.11.2018;
Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică , amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere prevederile Programului Operaţional Regional 2014-2020;
Având în vedere prevederile Legii nr. 500/2002, a finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 cu privire la finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, precum şi normele de punere în aplicare;
În conformitate cu dispoziţiile art. 36, alin. (2), lit. e), alin. (7) lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole
Art. 1: Se aprobă cererea de finantare cu titlul „Imbunatatirea eficientei energetice in sectorul rezidential prin reabilitarea termica a blocurilor de locuinte str. Martir Ioan Stanciu nr. 2 - Calea Martirilor 1989 nr. 31 , str. Stiintei nr 3-5”, cod SMIS 119305, depusă în cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, Axa prioritară 3: Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea A - Clădiri rezidenţiale.
Art. 2: Se aprobă valoarea totală a proiectului „Imbunatatirea eficientei energetice in sectorul rezidential prin reabilitarea termica a blocurilor de locuinte str. Martir Ioan Stanciu nr. 2 - Calea Martirilor 1989 nr. 31 , str. Stiintei nr 3-5”, cod SMIS 119305, în cuantum de 1.905.444,04 lei (inclusiv TVA), din care valoare totală eligibilă 1.857.066,12 lei şi valoare totală neeligibilă de 48.377,92 lei.
Art. 3: Se aprobă alocarea din bugetul local a contributiei proprii în proiect a Municipiului Timisoara în cuantum de 791.204,38 lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât si contributia de 40% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 742.826,46 lei, reprezentând cofinantarea proiectului „Imbunatatirea eficientei energetice in sectorul rezidential prin reabilitarea termica a blocurilor de locuinte str. Martir Ioan Stanciu nr. 2 - Calea Martirilor 1989 nr. 31 , str. Stiintei nr 3-5”.
Art. 4: Se aprobă efectuarea tuturor cheltuielilor necesare pentru implementarea componentelor din cadrul cererii de finanţare, în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor eligibile din instrumente structurale.
Art. 5: Se aprobă recuperarea contributiei ce revine asociatiilor de proprietari, în cuantum de 488.314,92 lei, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr. 29 din data: 25.01.2017 privind instituirea taxei de reabilitare termică şi a mecanismului de recuperare a sumelor avansate de Consiliul Local al Municipiului Timişoara, pentru blocurile de locuinţe finanţate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, reprezentând:
- contribuţia asociaţiei de proprietari la cheltuielile eligibile în cuantum de 439.937,00 lei;- contribuţia asociaţiei de proprietari la cheltuielile neeligibile în cuantum de 48.377,92 lei.
Art. 6: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia de Urbanism şi Dezvoltare Urbană şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.
Art. 7: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timişoara şi pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiș
- Primarului Municipiului Timișoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Urbanism și Dezvoltare Urbană;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse I Est;
- Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse II Vest;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Comunicare-Relaţionare;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control și Antifraudă al Primarului;
- Mass-media locale.
Data adoptării
16 noiembrie 2018
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.