· Inițiator: Dominic Fritz, Primar al Municipiului Timișoara

HCL 579/2022 Timișoara adoptată

Hotărâre privind aprobarea volumului şi a preţurilor de referinţă şi de pornire în licitaţie a 877,86 metri cubi masă lemnoasă din fondul forestier proprietate publică a Municipiului Timişoara

Denumire
Hotărârea nr. 579 din 2022 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
579 / 2022
Inițiator
Dominic Fritz, Primar al Municipiului Timișoara
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă volumul total de 877,86 metri cubi masă lemnoasă din fondul forestier public al Timișoarei, împărțit în 360,51 mc la prețul de 280 lei/mc și 517,35 mc la prețul de 350 lei/mc, care vor fi valorificate prin licitație publică. Licitația va fi organizată de Direcția Silvică Timiș, administratorul fondului forestier, iar banii obținuți vor merge probabil în bugetul local (detalii administrative ale licitației). Se stabilesc termenele și condițiile generale pentru derularea licitației, conform reglementărilor aplicabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă volumul total de 877,86 mc, provenit din fondul forestier proprietate publică a Municipiului Timişoara din care 360,51 mc lemn, la prețul de 280 lei/mc și 517,35 mc lemn, la prețul de 350 lei/mc valorificat prin licitaţie publică. Licitaţia va fi realizată de către administratorul fondului forestier – Direcţia Silvică Timiş

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. SC 2022-26346/24.10.2022, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz; Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC 2022-26346/24.10.2022 al Serviciului Amenajare Peisagistică, Biodiversitate și Ape din cadrul Direcției Infrastructură Verde; Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 25.10.2022 - Anexă la Raportul de Specialitate nr. SC 2022-26346/24.10.2022; Având în vedere Avizul Direcției Economice - Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2022 - 26346 - 31.10.2022; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților și Procesul Verbal de avizare al Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere adresa Regia Națională a Padurilor-Ocolul Silvic Ana Lugojana nr. 4235/14.09.2022 înregistrată la Primăria Municipiului Timișoara cu nr. IV2022-000680/16.09.2022, în vederea aprobării de către consiliul local a prețurilor de valorificare a masei lemnoase din partizile 690 și 740 cu un volum de 360,51 MC și respectiv 517,35 MC.Având în vedere prevederile H.G nr.715/2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art.129 alin.2 lit.d) și alin.7 lit.i) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art.139 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;Articole Art.1: Se aprobă volumul total de 877,86 mc, provenit din fondul forestier proprietate publică a Municipiului Timişoara din care 360,51 mc lemn, la prețul de 280 lei/mc și 517,35 mc lemn, la prețul de 350 lei/mc valorificat prin licitaţie publică. Licitaţia va fi realizată de către administratorul fondului forestier – Direcţia Silvică Timiş. Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotarâri se încredințează Direcţia Infrastructură Verde şi Direcţia Economică din cadrul Primariei Municipiului Timisoara. Art.3: Prezenta hotãrâre se publicã pe site-ul propriu și totodatã, se comunicã: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Direcției Economice; - Direcției Infrastructură Verde; - Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timişoara; - Regiei Nationale a Pădurilor- Romsilva- Direcția Silvică Timiș- Ocolul Silvic Ana Lugojana - Mass-media locale. Hotărârea a fost adoptată cu 17 voturi pentru.. Data adoptării 24 noiembrie 2022

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă