Se aprobă schimbarea destinației spațiului din str. Caraiman nr. 6 din Timișoara, din funcțiune actuală în spațiu cu destinație de atelier de creație, aferent unui spațiu de 53,97 m² în regim de închiriere către un particular. Spațiul, aflat în proprietatea Statului Român, va fi închiriat pe 3 ani la prețul de 2 euro pe metru pătrat pe lună, cu destinația de atelier de creație, în starten.
De asemenea se modifică Anexa nr. 1 a Hotărârii din 2006 privind spațiile comerciale deținute de stat, în scopul radierii unor poziții din listă, potrivit legii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba modificarea Anexei nr. 1 la Hotararea Consiliului Local al Municipiului Timisoara nr. 297/27.06.2006 privind completarea Listei spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, care urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor Legii nr.550/14.10.2002 in sensul radierii pozitiei 2 din Anexa nr. 1
Având în vedere Referatul nr. SC2013-026717/11.11.2013 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere procesul verbal al sedintei din data de 15.10.2013 a Comisiei de analiza a spatiilor cu alta destinatie decât aceea de locuinta situate în imobile proprietatea Municipiului Timisoara precum si în proprietatea Statului Român în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timisoara infiintata prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 12/2012;
Având în vedere prevederile art. 36 alin.(2) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, republicata şi modificată;Articole
Art.1: Se aproba modificarea Anexei nr. 1 la Hotararea Consiliului Local al Municipiului Timisoara nr. 297/27.06.2006 privind completarea Listei spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, care urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor Legii nr.550/14.10.2002 in sensul radierii pozitiei 2 din Anexa nr. 1.
Art.2: Se atribuie spatiul cu alta destinatie decat aceea de locuinta din Timisoara, str. Caraiman nr. 6, compus din 3 incaperi cu suprafata utila totala de 53,97 m.p., inscris in CF nr. 408021 - C1 Timisoara, nr. top. 408021 - C1 - U4 ca "Sp. Comercial nr. 1 cu 54/838 m.p. teren in folosinta" in proprietatea Statului Roman, pe baza de contract de inchiriere, pe o perioada de 3 ani, la un tarif de 2 Euro/m.p./luna catre dl. Olteanu Mihai Teodor cu destinatia de atelier de creatie.
Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse din cadrul Primariei Municipiului Timisoara.
Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale;
- Direcţiei Comunicare;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Compartimentului Control;
- dl. Mihai Oltean Teodor.
- Mass-media locale.
Data adoptării
21 noiembrie 2013
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.