Timișoara

HCL 571/2022 adoptată

Hotărâre Privind predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională De Investitii ”C.N.I.” S.A., a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții ”Construire Sală polivalentă de 16000 de locuri, str. Aleea FC Ripensia, nr 35-37, Municipiul Timișoara, Jud. Timiș”

Documente

Text

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, nr. SC2022 - 28454/14.11.2022 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz; Având în vedere Raportul de specialitate nr.SC2022-28454 din data de 14.11.2022 al Serviciului Sport și Baze Sportive din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara; Având în vedere avizul Serviciului Juridic din data de 15.11.2022 - Anexă la Raportul de specialitate nr SC2022-28454/15.11.2022; Având în vedere Avizul Direcției Economice - Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2022 - 28454/15.11.2022; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere avizul Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; În conformitate cu prevederile art.129 alin.(1),alin.(2) lit.b), c) si e) si art. 196,alin.(1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art. 139, alin. (1) și alin. (3) lit. g) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;Articole Art.1: Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Naționala de Investiții ”C.N.I.” pe bază de protocol a terenului/ amplasamentului, domeniu public, situat in Timisoara, str. Aleea FC Ripensia nr.35 (CF nr. 446527 Timisoara) si nr.37 (CF nr. 446526 Timisoara), si aflat in proprietatea Municipiului Timișoara, in suprafață de 46.840 mp identificat potrivit Cărții funciare nr.446526, respectiv 3.955 mp identificat potrivit Cărții funciare nr.446527, liber de orice sarcini, în vederea și pe perioada realizării de către ”C.N.I.”a obiectivului de investiții „Construire Sala Polivalenta de 16000 de locuri, str« Aleea FC Ripensia nr.35-37, municipiul Timisoara, judetul Timis”. Art. 2: (1) Amplasamentul prevăzut la Art.1. se predă viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementărilor în vigoare. (2)Nerespectarea acestei obligativități, constatată la data încheierii protocolului de predare sau ulterior acestei date, este de natură a atrage răspunderea beneficiarului (UAT Municipiul Timișoara), CNI-SA asigurandu-și dreptul legal de actiune în justiție în vederea sancționării atitudinii culpabile a beneficiarului, inclusiv solicitarea de penalități și acordarea de daune interese, când prin neasigurarea unui amplasament viabilizat, beneficiarul a adus atingere drepturilor și intereselor legitime ale ”C.N.I”-S.A. Art. 3: Se aprobă asigurarea finanțării de către UAT Municipiul Timișoara, jud. Timiș, a chetuielilor pentru racordurile la utilități (electrica, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat, etc.). Art. 4: Municipiul Timișoara, se obligă să asigure, în condițiile legii, suprafețele de teren necesare penrtru depozitarea și organizarea șantierului. Art. 5: Municipiul Timișoara se obligă ca, după predarea amplsamentului și a obiectivului realizat, să mențină destinația acestuia și să asigure mentenanța pe o perioadă de minim 15 ani. Art. 6: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Sport și Baze Sportive din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 7: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Direcțiilor, serviciilor, birourilor și compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al primarului; - Mass-media locale. Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi pentru. Data adoptării 15 noiembrie 2022

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro