· Inițiator: NICOLAE ROBU, Primarul municipiului Timişoara

HCL 569/2014 Timișoara adoptată

Hotărâre privind ajustarea anuală a tarifelor la contractele de delegare a gestiunii activităţii de curăţare şi transport a zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau îngheţ nr. 5/24.01.2011 pentru sectorul 1, nr.6/24.01.2011 pentru sectorul 2, nr.7/24.01.2011 pentru sectorul 3 şi nr.108/29.06.2011 pentru sectorul 6 din Municipiul Timişoara

Denumire
Hotărârea nr. 569 din 2014 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
569 / 2014
Inițiator
NICOLAE ROBU, Primarul municipiului Timişoara
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă în noiembrie 2014 o reajustare a tarifelor pentru serviciile de curățare și transport a zăpezii pe drumurile publice, folosind indicele de prețuri la consum pentru capitolul Servicii. Practic, locuitorii vor plăti mai mult pentru deszăpezire și menținerea drumurilor în funcțiune în perioade cu polei sau îngheț, conform noilor tarife aprobate. Ajustarea vizează contractele de delegare în sectoarele 1, 2, 3 și 6 ale Municipiului Timișoara.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă, începând cu luna noiembrie 2014, ajustarea cu indicele preţurilor de consum prevăzut în buletinul Statistic de Preţuri la capitolul SERVICII- tarifele pentru prestarea activităţii de curăţare şi transport a zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau îngheţ (deszăpezire), conform Anexelor nr.1, 2, 3 şi 4 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr. SC2014-29003/31.10.2014 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere Adresa nr.20742/27.10.2014 a SC Retim Ecologic Service SA înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara cu nr.RM2014-2979/27.10.2014 privind ajustarea tarifelor pentru activitatea de curăţare şi transport a zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau îngheţ (deszăpezire), utilizând parametrul de ajustare-indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică la capitolul Servicii; Având în vedere prevederile Cap.VI art. 8 alin. 2 şi art.21 din contractele de delegare a gestiunii activităţii de curăţare şi transport a zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau îngheţ nr.5/24.01.2011 pentru sectorul 1, nr.6/24.01.2011 pentru sectorul 2, nr.7/24.01.2011 pentru sectorul 3 şi nr.108/29.06.2011 pentru sectorul 6; Având în vedere prevederile art.6 alin.1 lit.l) din Legea nr.101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată; art.8 alin.2 lit.i) din Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, actualizată; art.8 şi 13 din Ordinul nr.109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor; În conformitate cu prevederile art.36 alin.(2) lit.d) şi alin.(6) lit.a) pct. 14 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art.45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art.1: Se aprobă, începând cu luna noiembrie 2014, ajustarea cu indicele preţurilor de consum prevăzut în buletinul Statistic de Preţuri la capitolul SERVICII- tarifele pentru prestarea activităţii de curăţare şi transport a zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau îngheţ (deszăpezire), conform Anexelor nr.1, 2, 3 şi 4 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2: Pentru tarifele ajustate prevăzute la art.1 se vor încheia acte adiţionale la contractele de delegare a gestiunii activităţii de curăţare şi transport a zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau îngheţ nr.5/24.01.2011 pentru sectorul 1, nr.6/24.01.2011 pentru sectorul 2, nr.7/24.01.2011 pentru sectorul 3 şi nr.108/29.06.2011 pentru sectorul 6, conform Anexei nr.5 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3 : Cu aducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Biroul Salubrizare din cadrul Direcţiei de Mediu a Primăriei Municipiului Timişoara şi SC Retim Ecologic Service SA. Art.4: Prezenta hotărâre se comunică: -Instituţiei Prefectului-Judeţului Timiş; - Serviciului Juridic; -Primarului Municipiului Timişoara; -Direcţiei Economice; -Direcţiei Tehnice; - Direcţiei Urbanism; - Direcției Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale ; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; -Direcţiei Dezvoltare; -Direcţiei Comunicare; -Direcţiei de Mediu; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - Biroului Managementul Calităţii; - SC Retim Ecologic Service SA; -Mass- media locale. Data adoptării 27 noiembrie 2014

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă