Se modifică și se aprobă Organigrama și Statul de Funcții ale Serviciului pentru Protecția Copilului și Familiei Timișoara, conform anexelor asociate. Schimbările înseamnă, pentru locuitori, eventuale schimbări în personalul administrativ care deservește copii și familii, cu impact asupra timetables, responsabilităților și alocărilor de resurse ale serviciului, iar hotărârea stabilește ce secții și funcții vor exista și cine poate lucra în ele. Implementarea este atribuită direct Serviciului pentru Protecția Copilului și Familiei Timișoara, iar decizia se comunică către mai multe direcții și instituții din oraș.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se modifică şi se aprobă Organigrama şi Statul de Funcţii ale Serviciului pentru Protecţia Copilului şi Familiei Timişoara, conform Anexelor nr.1 şi nr.2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre
Având în vedere Referatul nr.544/07.10.2013 al Serviciului pentru Protecţia Copilului şi Familiei Timişoara, aprobat de Primarul Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
În baza Referatului nr. SC2013- 29686/18.10.2013, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 183/25.05.2010 privind reorganizarea Serviciului pentru Protecţia Copilului şi Familiei;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.253/23.04.2013 privind modificarea şi aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare ale Serviciului pentru Protecţia Copilului şi Familiei Timişoara;
Având în vedere avizul nr.29559/2013 al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;
În baza art.107 şi 111 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici;
În conformitate cu prevederile art.36 alin (2) lit. a) şi alin.(3) lit.b) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole
Art. 1: Se modifică şi se aprobă Organigrama şi Statul de Funcţii ale Serviciului pentru Protecţia Copilului şi Familiei Timişoara, conform Anexelor nr.1 şi nr.2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul pentru Protecţia Copilului şi Familiei Timişoara.
Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale;
- Direcţiei Comunicare;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Compartimentului Control;
- Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara;
- Serviciului pentru Protecţia Copilului şi Familiei Timişoara;
- Mass-media locale.
Data adoptării
31 octombrie 2013
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.