Timișoara

HCL 531/2008 adoptată

Hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare încheiat între Primăria Municipiului Timişoara şi Regia Autonomă de Transport Timişoara pentru acordarea unor înlesniri la costul abonamentelor pe mijloacele de transport în comun în municipiul Timişoara în anul 2009

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr. SC2008-27612/03.12.2008 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 148/2000 - pentru modificarea unor reglementari în domeniul serviciilor publice de transport local de călători; Având în vedere prevederile art. 11 lit. (c) din Hotărârea Guvernului nr. 1364/2006 pentru aprobarea drepturilor şi obligaţiilor donatorilor de sânge; În conformitate cu prevederile art. 16 lit. (b) din Legea nr .44/1994 - privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată şi modificată; Având în vedere prevederile art. 6, alin. 2, lit. (b) din Decretul Lege nr. 118/1990 - privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi cele deportate în străinatate ori constituite în prizonieri, republicat şi modificat; În conformitate cu prevederile art. 36 alin 2, lit.(d) şi alin.6 lit.(a) pct.2 din Legea nr. 215/2001, privind administratia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 alin.2 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art.1: Se aprobă Protocolul de colaborare încheiat între Primăria Municipiului Timişoara şi Regia Autonomă de Transport Timişoara pentru acordarea unor înlesniri la costul abonamentelor pe mijloacele de transport în comun în municipiul Timişoara în anul 2009, prezentat în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică, Direcţia Drumuri şi Transporturi din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara şi Regia Autonomă de Transport Timişoara. Art.3: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Drumuri şi Transporturi; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei Dezvoltare; - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; - Regiei Autonome de Transport Timişoara; - Mass - media locale. Data adoptării 16 decembrie 2008

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro