· Inițiator: GHEORGHE CIUHANDU, Primar al Municipiului Timișoara
HCL 51/2011 Timișoara adoptată
Hotărâre privind completarea Listei spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, care urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor Legii nr.550/14.10.2002
Denumire
Hotărârea nr. 51 din 2011 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
51 / 2011
Inițiator
GHEORGHE CIUHANDU, Primar al Municipiului Timișoara
Se aprobă completarea listei spațiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate a statului, aflate în administrarea Consiliului Local Timișoara (și în patrimoniul regiilor autonome sub autoritatea lui), care urmează să fie vândute potrivit legii nr. 550/2002. Practic, se includ în categoria de vânzare mai multe spații, conform anexei la hotărârea din 2002, iar acest lucru înseamnă că locuitorii vor vedea mai multe spații scoase la vânzare, cu termene și condiții stabilite de lege, iar veniturile potențiale ale vânzării intră în bugetul local. (Decizia se bazează pe studiile, avizele comisiilor și procedurile legale menționate în text).
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba completarea Listei spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, care urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor Legii nr.550/14.10.2002, evidenţiată în Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr.327/04.12.2002, cu spaţiile din imobilele din Timisoara, Bv. Tineretii nr. 4, Str. Vacarescu nr. 34 si str. Neculuta nr. 7, prevăzute în ANEXA…
Având în vedere Referatul nr. DP2010 - 009237/04.02.2011 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere procesul verbal al sedintei din data de 02.11.2010 a Comisiei de analiză a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situate în imobile proprietatea Municipiului Timişoara precum şi în proprietatea Statului Român în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara infiintata prin Hotărârea Consiliului Local nr. 351/29.07.2008;
Având în vedere procesul verbal al sedintei din data de 03.02.2011 a Comisiei de analiză a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situate în imobile proprietatea Municipiului Timişoara precum şi în proprietatea Statului Român în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara infiintata prin Hotărârea Consiliului Local nr. 351/29.07.2008;
În baza art.2, art.5 şi art.24 din Legea nr.550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local (modificată);
În conformitate cu prevederile art. 36 lin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole
Art. 1: Se aproba completarea Listei spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, care urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor Legii nr.550/14.10.2002, evidenţiată în Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr.327/04.12.2002, cu spaţiile din imobilele din Timisoara, Bv. Tineretii nr. 4, Str. Vacarescu nr. 34 si str. Neculuta nr. 7, prevăzute în ANEXA care va face parte integrantă din hotărâre.
Art. 2: Spaţiile aflate în imobile cuprinse în Lista monumentelor istorice aprobată prin Ordinul nr.2314/2004 al Ministerului Culturii şi Cultelor, pot fi vândute numai cu avizul conform al Ministerului Culturii şi Cultelor.
Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Directia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara si Comisia pentru vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări servicii ce cad sub incidenţa Legii nr.550/14.10.2002 constituită prin Dispoziţia nr.2091/19.09.2008 a Primarului Municipiului Timişoara.
Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Institutiei Arhitectului Sef;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Poliţiei Locale;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Compartimentului Control Intern;
- Membrilor Comisiei pentru vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări servicii ce cad sub incidenţa Legii nr.550/14.10.2002 constituită prin Dispoziţia nr.2091/2008;
- Mass-media locale.
Data adoptării
1 martie 2011
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.