HCL 502/2023 Timișoara adoptată
Hotărâre privind aprobarea vânzării apartamentului nr. 2, situat în imobilului din Timișoara, str. Frații Buzești nr. 16, conform Sentinței Civile nr. 13130/21.10.2021, rămasă definitivă la data de 25.01.2022, pronunțată de Judecătoria Timișoara
- Denumire
- Hotărârea nr. 502 din 2023 a Consiliului Local Timișoara
- Emitent
- Consiliul Local Timișoara
- Număr
- 502 / 2023
- Inițiator
- Primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz
- Localitate
- Timișoara, județul Timiș
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă vânzarea apartamentului nr. 2 din imobilul de pe Str. Frații Buzești nr. 16, Timișoara, conform Sentinței Civile nr. 13130/21.10.2021, rămasă definitivă la 25.01.2022, în baza raportului, expertizei tehnice și dokumetelor moștenitorilor. Prețul de vânzare estimat este de 29.781 lei (aprox. 5.987 euro), iar banii obținuți vor reveni moștenitorilor Camelia-Alina Siclovan și Florentina Thelitz în cote egale 1/2 fiecare.
Ce se aprobă
Se ia act de dispozitivul Sentinței Civile nr. 13130/21.10.2021, rămasă definitivă la data de 25.01.2022, pronunțată de Judecătoria Timișoara
Documente
- hcl hcl-502-2023.txt
- anexa hcl-502-2023-anexa1.docx
- anexa hcl-502-2023-anexa2.docx
Text
Având în vedere Referatul de aprobarea proiectului nr. TMI2023-010239/17.10.2023, al Primarului Municipiului Timișoara, domnul DOMINIC FRITZ;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2023-010239/17.10.2023, al Direcției Patrimoniu - Serviciul Locuințe și Preemțiuni, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic nr. TMI2023-010239/07.11.2023 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2023-010239/17.10.2023;
Având în vedere dispozitivul Sentinței Civile nr. 13130/21.10.2021 rămasă definitivă la data de 25.01.2022, pronunțată de Judecătoria Timișoara;
Având în vedere cererea nr. SC2022-002973/08.02.2022 formulată de numitul Rus Alexandru, postdecedat;
Având în vedere Certificatul de moștenitor nr. 28/19.05.2023, emis de Societatea Profesională Notarială Motica Odangiu prin notar public Motica Oana Andreea, prin care dreptul litigios de a încheia contractul de vânzare a imobilului care a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 1201/20.05.1974, conform Sentinței Civile nr. 13130/21.10.2021 pronunțată în dosarul nr. 21180/325/2020, a revenit moștenitorilor Siclovan Camelia-Alina cu o cotă de ½ parte și Thelitz Florentina cu o cotă de ½ parte;
Având în vedere cererea moștenitoarelor Siclovan Camelia Alina și Thelitz Florentina, nr. SC2023-001868/25.01.2023;
Având în vedere Raportul de Expertiză tehnică extrajudiciară, întocmit de expert tehnic judiciar ec. Goron Vasile, conform căruia prețul de vânzare pentru apartamentul nr. 2, situat în imobilul din Timișoara, str. Frații Buzești nr. 16, este de 29.781 lei, echivalent a 5.987 Euro;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesul Verbal de avizare al Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe și Avizul Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
În conformitate cu dispoziţiile art. 129, alin. (1) și (2), lit. c), alin. (6), lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;Articole
Art. 1: Se ia act de dispozitivul Sentinței Civile nr. 13130/21.10.2021, rămasă definitivă la data de 25.01.2022, pronunțată de Judecătoria Timișoara.
Art. 2: Se ia act de Certificatul de moștenitor nr. 28/19.05.2023, emis de Societatea Profesională Notarială Motica Odangiu prin notar public Motica Oana Andreea.
Art. 3: Se aprobă prețul de vânzare a apartamentului nr. 2, compus din 1 cameră și 58/322 mp curte în folosință, situat în imobilul din Timișoara, str. Frații Buzești nr. 16, la prețul de 29.781 lei, echivalent a 5.987 Euro, stabilit conform Raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert tehnic judiciar ec. Goron Vasile, prețul urmând să fie actualizat la cursul B.N.R. la data efectuări plății.
Art. 4: Se mandatează dl. Dominic Fritz - Primarul Municipiului Timișoara, pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Art. 5: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Serviciului Locuințe și Preemțiuni din cadrul Direcției Patrimoniu.
Art. 6: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului
de specialitate ale Primarului;
- Doamnei Siclovan Camelia-Alina;
- Doamnei Thelitz Florentina;
- Mass-media locale.
Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi pentru.
Data adoptării
28 noiembrie 2023
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 498/2023Hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul public al Municipiului Timișoara a imobilelor înscrise în CF nr. 404093…HCL 499/2023Hotărâre privind aprobarea tipului de suport alimentar acordat elevilor de la Liceul Teologic Ortodox “Sf. Antim Ivireanul” din…HCL 500/2023Hotărâre privind aprobarea dobândirii de către Municipiul Timişoara a lucrărilor de extindere reţea canalizare în Municipiul…HCL 501/2023Hotărâre privind aprobarea dobândirii de către Municipiul Timişoara, a imobilului-teren înscris în CF nr. 455126 Timișoara ce…HCL 503/2023Hotărâre privind prelungirea contractului de concesiune nr.11/12.10.2004 încheiat cu CABINET MEDICAL MEDICINÃ DE FAMILIE DR…HCL 504/2023Hotărâre privind prelungirea Contractului de închiriere nr. 321/22.12.1998 încheiat cu UZINA MECANICĂ CUGIR S.A.HCL 505/2023Hotărâre privind acordul Consiliului Local al Municipiului Timișoara în vederea realizării obiectivului de investiție de către…HCL 506/2023Hotărâre privind acordul Consiliului Local al Municipiului Timișoara în vederea realizării obiectivului de investiție de către…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.