Pe scurtSe decide trecerea unui teren din domeniul privat al Municipiului Timișoara în domeniul public al municipiului, cu destinația de teren intravilan pentru drum, conform unui imobil-teren înscris în CF nr. 454931. Pentru locuitori înseamnă că parcela va deveni parte din ceea ce poate fi folosit ca drum public, iar administrația poate lucra la amenajarea și întreținerea lui folosind fonduri locale; polița de proprietate rămâne publică, iar eventualele operațiuni viitoare vor fi gestionate de Direcția Economică și Direcția Patrimoniu. Hotărârea impune publicarea pe site, comunicarea către Prefectură și alte direcții ale Primăriei, pentru punere în aplicare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, nr. SC2022-22106/07.09.2022, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2022-22106/07.09.2022 al Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic, din data de: 15.09.2022 -Anexa la Raportul de specialitate nr. SC2022-22106/07.09.2022;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu și Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Contractul de Donație, autentificat sub nr. 1804 din 18.08.2022, la Uniunea Națională a Notarilor Publici, Societatea Profesională Notarială „Bâc Ioan Alin”, de către Notar Public Bâc Ioan Alin, prin care proprietarul imobilului-teren înscris în CF nr. 454931 Timișoara, renunţă la dreptul de proprietate asupra acestuia;
În conformitate cu prevederile art. 296, alin. (2) și art. 129, alin. (1) şi alin. (2), lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139, alin. (1) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;Articole
Art. 1: Se aprobă trecerea din domeniul privat al Municipiului Timişoara, în domeniul public al Municipiului Timişoara a terenului înscris în CF nr. 454931 Timişoara, nr. cad. 454931 cu destinația de teren intravilan pentru drum.
Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcția Economică - Biroul Evidența Mijloacelor Fixe și Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art. 3: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului
de specialitate al Primarului;
- Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș;
- Besnea Gheorghe și Besnea Rodica;
- Mass-media locale. Hotărârea a fost adoptată cu 21 voturi pentru.
Data adoptării
25 octombrie 2022
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.