Timișoara

HCL 493/2021 adoptată

Hotărâre privind aprobarea realizarii proiectului finantarii rambursabile externe, de pana la 20.3 milioane de euro, pentru finantarea investitiilor publice de interes local

Documente

Text

    Având in vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. SC2021 –34359 /14.12.2021, al Primarului Municipiului Timisoara - domnul Dominic Fritz;     Având in vedere Raportul de specialitate nr. SC2021-34360/14.12.2021, al Directiei Economice din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;     Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 14.12.2021 - Anexa la Raportul de specialitate nr. SC2021-34360/14.12.2021;     Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 91/25.03.2020 - privind  stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al al Municipiului Timișoara, în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate;     Avand in vedere Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finante, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistica, amenajarea teritoriului si patrimoniu și Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice si comert, regii autonome si societati comerciale  din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timisoara;     In temeiul prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publica, aprobata cu modificari prin Legea nr. 109/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu cele ale cap. IV din Legea nr. 273/2006  privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele ale Hotararii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenta si functionarea Comisiei de autorizare a imprumuturilor locale, cu modificarile si completarile ulterioare; Tinand cont de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, luand in considerare prevederile art. 9 pct. 8 din Carta europeana a autonomiei locale, adoptata la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificata prin Legea nr. 199/1997;  În conformitate cu prevederile art. 1166 si urmatoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu completarile ulterioare, referitoare la contracte sau conventii; În temeiul drepturilor conferite prin art.129 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. b), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. b), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; Articole Art. 1: Se aprobă încheierea de către Muncipiul Timișoara, în calitate de împrumutat, cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în calitate de împrumutător, a unui Contract de Credit pentru acordarea unei finanțări rambursabile externe, în valoare de până la 20.300.000 euro, cu o perioadă de angajare a împrumutului de până la 3 ani și cu o perioadă de maturitate de până la 15 ani, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2: Se aprobă încheierea de către Municipiul Timișoara, în calitate de constituitor al garanției, cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în calitate de beneficiar al garanției, a unui Contract de Garanție în vederea constituirii unei garantări prin veniturile proprii ale Municipiului Timișoara și a unei garanții asupra conturilor Municipiului Timișoara,  conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3: Se aprobă încheierea de către Municipiul Timișoara, în calitatea sa de împrumutat, cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în calitate de împrumutător, și cu o bancă selectată de Municipiul Timișoara la o dată ulterioară, în calitate de bancă de proiect, a unui Contract privind Contul de Rezervă pentru Serviciul Datoriei în legătură cu Contractul de Credit prevăzut la Art. 1 din prezenta hotărâre, conform Anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4: Se împuternicește Primarul Municipiului Timisoara, dl. Dominic Fritz, să negocieze și să semneze, în numele și pentru Municipiul Timisoara, Contractul de Credit, Contractul de Garanție și Contractul privind Contul de Rezervă pentru Serviciul Datoriei, prevăzute la art. 1-3 din prezenta hotărâre, orice modificări la acestea convenite de către părțile contractante, orice cerere de efectuare a unei trageri din credit, orice certificate, scrisori, notificări, cereri sau alte documente care trebuie furnizate conform contractelor sus-menționate sau pentru derularea acestora, cu posibilitatea expresă a delegării acestor atribuții conform dispozițiilor legale aplicabile. Art. 5: Primarul Municipiului Timisoara, prin aparatul de specialitate: Direcţia Tehnica și Directia Economica vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art. 6: Prezenta hotarare se publica pe site-ul propriu si totodata, se comunica: - Institutiei Prefectului - Judetul Timiș; - Primarului Municipiului Timisoara - Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor -  din cadrul aparatului de specialitate al Primarului; - Mass media locale. Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi pentru. Data adoptării 21 decembrie 2021

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro