Timișoara

HCL 477/2006 adoptată

Hotărâre privind preluarea de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara de la Consiliul Local Şag a terenului în suprafaţă de 16,8 ha pe care se află depozitul neecologic de deşeuri şi utilizarea în continuare a acestuia ca depozit de deşeuri

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr. SC2006 -21008/23.10.2006 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe impozite şi taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere adresa Consiliului Local Şag înregistrată cu nr. SC2006-19550/04.10.2006 ; Având în vedere Procesul verbal de negociere nr. SC2006- 19550/20.10.2006, a Comisiei de negociere din cadrul Primăriei municipiului Timişoara constituită în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 44/2004; În conformitate cu prevederile art.38 alin.(2) lit. (c) din Legea nr.215/2006 a administraţiei publice locale, modificată şi completată de Legea nr. 286/2006; În temeiul art.46 alin (2 1) din Legea nr. 215/2001privind administraţia publică locală, modificată şi completată de Legea nr. 286/2006;Articole Art.1: Se aprobă preluarea de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara de la Consiliul Local al comunei Şag, a terenului în suprafaţă de 16.8 ha, înscris în C.F. 3454, nr. top. CD 59 şi NDS60, pe care se află depozitul neecologic Parţa - Şag de deşeuri nepericuloase, pe bază de contract de închiriere, şi utilizarea acestuia în continuare ca depozit de deşeuri, pe durată nedeterminată, până la scoaterea de către Consiliul Local Şag la licitaţie publică a activităţii de exploatare a depozitului de deşeuri de la Parţa Şag, începând cu data încheierii contractului de închiriere. Art.2: Se aprobă plata chiriei în sumă de 100.000 RON /an, fără TVA, din bugetul local capitolul 74.02.05. - Salubritate şi gestiunea deşeurilor, în rate lunare, până la data de 15 a lunii următoare. Art.3 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Edilitară şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului juridic; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Poliţia Comunitară; - Biroului Control Intern; - Centrului de Consiliere pentru Cetăţeni; - Consiliului Local Şag; - S.C. Retim Ecologic Service SA; - Mass media locale. Data adoptării 31 octombrie 2006

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro