· Inițiator: PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, Nicolae Robu

HCL 463/2017 Timișoara adoptată

Hotărâre privind propunerea proiectului organizării şi funcţionării reţelei unităţilor de învătământpreuniversitar de stat şi privat din Municipiul Timişoara,pentru anul şcolar 2018-2019

Denumire
Hotărârea nr. 463 din 2017 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
463 / 2017
Inițiator
PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, Nicolae Robu
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă organizarea și funcționarea rețelei unităților de învățământ preuniversitar (stat și privat) din Timișoara pentru anul școlar 2018-2019, conform anexelor. După obținerea avizului conform al Inspectoratului Școlar Județean Timiș, această rețea va fi aprobată prin hotărâre de Consiliu Local, iar Serviciul Școli-Spital se va ocupa de implementare. Pentru locuitori, înseamnă că se vor stabili numărul de clase, școli și incidențe bugetare/alegere de învățământ pentru viitorul an școlar, cu termenele de aprobare definite.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

Având în vedere Expunerea de motive cu nr. SC2017-28946/20.11.2017 privind oportunitatea proiectului de hotãrâre a Primarului Municipiului Timişoara - domnul Nicolae Robu; Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2017-28946/20.11.2017 al Serviciului Şcoli-Spitale din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara; Având în vedere avizul Serviciului Juridic - Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2017-28946/20.11.2017; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere adresa Inspectoratului Şcolar al Judeţului Timiş cu nr. 14014/14.11.2017, înregistrată la Municipiul Timişoara sub nr.SC2017 - 028728/16.11.2017 Având în vedere art.22 alin 1), 2), 3). lit. (a) şi (b) ,art. 23, art 24 şi art.27 alin (1) lit. a), art 28, şi art 32 din Ordinul 5472/07.11.2017 al Ministerului Educaţiei Naţionale pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţâmânt particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul 2018-2019; În conformitate cu prevederile art.36 alin. (6), lit. a), pct.1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art.45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; Articole Art.1: Consiliul Local propune proiectul organizarii şi funcţionarii reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi privat din Municipiul Timişoara, pentru anul şcolar 2018-2019, cu structura prevăzută în Anexele 1, 2, 3, care fac parte din prezenta hotărâre. Art.2: După obţinera Avizului Conform al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi privat din Municipiul Timişoara, pentru anul şcolar 2018-2019, va fi aprobată prin hotărâre de Consiliul Local. Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Şcoli - Spitale din cadrul Primariei Municipiului Timisoara şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Generale de Urbanism şi Dezvoltare Urbană; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; - Direcţiei Comunicare - Relaţionare; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Edilitare; - Serviciului Şcoli-Spitale; - Biroului Sport-Cultură; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - Biroului Audit; - Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş; - Mass-media locale. Data adoptării 21 noiembrie 2017

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă