HCL 455/2020 Timișoara adoptată

Hotărâre privind organizarea Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Timișoara

Denumire
Hotărârea nr. 455 din 2020 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
455 / 2020
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă înființarea a cinci Comisii de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Timișoara, cu domeniile lor de activitate: Comisia I – studii/prognoze/economie/buget/finanțe/impozite; Comisia II – dezvoltare urbanistică/amenajarea teritoriului/patrimoniu; Comisia III – administrarea domeniului public/privat/servicii publice/comerț/regii și societăți comerciale; Comisia IV – administrație locală/juridică/ordine publică/drepturile omului/minorități; Comisia V – cultură/știință/învățământ/sănătate/protecție socială/turism/ecologie/sport/culte. Pentru fiecare comisie se listează membrii aleși din grupurile politice, astfel încât locuitorii știu cine le analizează și decide în domeniile respective, având în vedere bugetele, proiectele urbane și serviciile publice ce vor fi gestionate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă organizarea următoarelor comisii de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Timișoara: 1. Comisia I - pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe; 2. Comisia II - pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu; 3. Comisia III - pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale; 4. Comisia IV - pentru administație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților; 5. Comisia V - pentru cultură, știință, învățământ, sănătate,…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Încheirea civilă nr. 11220/20.10.2020 a Judecătoriei Timișoara, privind validarea mandatelor consilierilor locali declarați aleși pentru Consiliul Local al Municipiului Timișoara, precum și Ordinul Instituției Prefectului - Județul Timiș nr. 728/03.11.2020, privind constatarea îndeplinirii condițiilor legale de constituire a Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere Încheierea civilă nr. 12236/05.11.2020 a Judecătoriei Timișoara, privind validarea mandatelor de consilier local ale domnilor Tabără Amânar Cosmin Gabriel și Țoancă Radu-Daniel; Având în vedere propunerile liderilor de grup ai P.N.L., USR PLUS, PSD - PPU și ai PRO România privind organizarea comisiilor de specialitate, pe principalele domenii de activitate; În temeiul prevederilor art. 124, art. 125 și art. 126 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art.129 alin.(1) și alin.(2) , lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art.139 alin.(1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare;Articole Art. 1: Se aprobă organizarea următoarelor comisii de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Timișoara: 1. Comisia I - pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe; 2. Comisia II - pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu; 3. Comisia III - pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale; 4. Comisia IV - pentru administație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților; 5. Comisia V - pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte. Art. 2: Comisiile de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Timișoara vor avea următoarea componență: (1) COMISIA I - pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe 1. MEȘTER ANDREI 2. MEREAN OVIDIU 3. DIACONU DAN - AUREL 4. RĂDUCANU SEBASTIAN 5. ȚOANCĂ RADU - DANIEL (2) COMISIA II - pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu 1. NEGRIȘANU RĂZVAN - GABRIEL 2. MUNTEANU ANA - MARIA 3. ROMOCEAN PAULA - ANA 4. BARABAS LORENZO - FLAVIUS 5. SANDU CONSTANTIN - ȘTEFAN (3) COMISIA III - pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale 1. MILITARU ELENA - RODICA 2. BOLDURA VLAD - ANDREI 3. SZILAGYI AIDA - SORINA 4. LULCIUC ADRIAN - RĂZVAN 5. CĂLDĂRARU LUCIAN (4) COMISIA IV - pentru administație locală juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților 1. REȘITNEC DAN 2. ILCA CORNEL - FLORIN 3. AMBRUS RAUL 4. MARIȘ DANIELA - MIRELA 5. ILIESCU ROXANA - TEODORA (5) COMISIA V - pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte. 1. STANA RĂZVAN - ION 2. GONZALEZ GARRIDO JORGE 3. MOȘIU SIMION 4. LĂPĂDATU ANDRA - ANCA 5. CRAINA MARIUS - LUCIAN 6. TABĂRĂ AMÂNAR COSMIN GABRIEL 7. MUNTEANU ANA - MARIA Art. 3: Organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de specialitate sunt cele prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul Administrativ cu modificările și completările ulterioare. Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul de Administrație Locală din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 5: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timişoara şi pe site-ul propriu şi totodată, se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Generale Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de Utilităţi; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Generală de Urbanism; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse I Est; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse II Vest; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Comunicare-Relaţionare; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - Consilierilor locali; - Mass-media locale. Data adoptării 16 noiembrie 2020

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă